"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2016 / 20 aprilie

Frica de a gândi liber

Actualitate

Când generalul de Gaulle a preluat puterea, în Franța erau un milion de televizoare…

când a plecat, erau zece milioane….

Statul este întotdeauna o afacere a spectacolului.

Dar statul-teatru de ieri era cu totul altceva decât statul-TV de astăzi”. – Regis Debray

Nu puterea este ceea ce corupe, ci frica”  spunea Aung San Suu Kyi în discursul său pentru acceptarea Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, 1991. Frica trecutului, a compromisurilor. Cei din spatele cortinei caută soluţii pentru a rămâne în scenă iar regizorii au pârghiile lor. Frica de a nu pierde puterea îi corupe pe cei care o exercită. Într-o societate unde frica este larg răspândită, şi corupţia sub toate formele devine adânc înrădăcinată, evoca în 1991 Suu Kyi.

frica

În preajma campaniilor electorale, regizorii ne oferă un spectacol presărat cu actori indecişi, cu rol temporar, săptămânal chiar. Aceşti actori temporari nu pot juca decât temporar. Asumarea ideilor, principiilor cât şi ceea ce are omul mai de preţ, gândul, libertatea de exprimare sunt istorie în politica noastră.  Aşa am ajuns astăzi să fim ”democraţi”, avem alegeri dar nu avem ce alege.  Aşa a apărut situaţia ca politicienii care vor să candideze, se gândesc la modalitatea prin care pot convinge, ce ar da bine, cum ar fi mai bine, uitând pur şi simplu să fie naturali. Astfel spus, îşi construiesc o imagine, cam cum ar vrea ei să fie şi cum ar putea câştiga voturi. De aici apar şi situaţiile accidentale când încurcă idei şi situaţii.

La liberali situaţia este şi mai tristă. Primul care a încercat să pară altfel a fost Crin Antonescu, când a declarat că modelul său este Tudor Chirilă, având în spatele său  un politician român, fost deţinut politic, emigrant politic în Franţa, ziarist la BBC, militant pentru drepturile omului. Azi avem un nou model pentru cuplul PNL: Marian Munteanu.  Un personaj controversat cu un trecut demn de viitoare studii istorice, o situaţie alambicată, probabil  dorită de cei care au venit cu soluţia. Din partea cealaltă, Gabriela Vrânceanu Firea, are avantajul omului de televiziune, comunicativă, genul ce spun acum…să prindă. După declaraţia atac la Klaus Iohannis ”A fi familist înseamnă şi să ai copii. Când a spus că investeşte în imobiliare, nu în copii, a spus din greşeală ce gândea”, gândindu-se că nu dă bine s-a răzgândit şi ca un adevărat om cu principii familiale sănătoase a dat vina pe alt coleg, Victor Ponta.

Frica de a face un pas în spate a celor ajunşi şi rămaşi în prim planul vieţii politice ne limitează soluţiile, ne obturează viitorul apropiat. Coroborat cu educaţia care se zbate în mediocritate avem ingredientele unei societăţi credule.­­­

Aşa cum era de aşteptat, influenţa mass-media se dovedeşte decisivă. Marian Munteanu la conferinţa de presă a avut un singur scop şi anume să sublinieze că scopul său este binele bucureştenilor. S-a declarat un om onest, un om care a fost onorat de invitaţia PNL şi ca atare doar pentru bucureşteni a acceptat să candideze. Încă o dată se dovedeşte că Marian Munteanu este preocupat mai mult de trecut decât de viitor. Un viitor ratat în care nici măcar fosta rezervă de candidat nu mai speră. A venit, a vorbit şi a consfinţit că îşi retrage candidatura. Dar nu a explicat de ce şi-o retrage. Că au scris unii în presă, fără dovezi?

Consolidarea României moderne a fost clădită de multe dintre personalităţile membre ale Partidului Naţional Liberal. Liberalii de astăzi ar fi trebuit să-şi cunoască propria istorie, propriile probleme cât şi ce înseamnă deciziile pripite. În fond, scopul oricărui partid este de a fi la Putere, de a câştiga alegerile. Ori, liberalii se joacă cu nervii, răbdarea şi încrederea puţinilor naivi care cred că viitorul candidat, probabil ultimul, Cătălin Predoiu ar avea şanse.

Fostul ministru al Justiţiei, trecut şi pe la Economie şi Externe s-a bucurat cel mai mult de sprijinul  PDL cât şi de al lui Traian Băsescu.  Pentru cei care au uitat, menţionăm câţiva dintre colegii săi de guvern: Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Gh. Pogea, Sorina Plăcintă, Gabriel Sandu, Emil Boc, Monica Iacob Ridzi. Unii la închisoare, alţii pe drum.

Noi nu facem politică pentru noi, spune în cadrul conferinţei în care îşi anunţă candidatura la primăria capitalei, Cătălin Predoiu. Politicianul care în guvernarea de tristă amintire PDL nu a contestat nicio decizie scandaloasă din acea perioadă. Numele său nu este respectat nici de către proprii colegi, postura de candidat de rezervă arătând că, fără soluţii, i-a revenit rolul de figurină.

Cum făceau politică înaintaşii liberalilor: Constantin Argetoianu povesteşte în memoriile sale cum împreună cu Iuliu Maniu au încercat stoparea dominaţiei liberale: ”în ianuarie 1925, Iuliu Maniu a adresat partidelor de opoziţie un nou apel de a se uni pentru a pune capăt dominaţiei liberale şi a „reinstaura un regim democratic în România”. La acest apel a răspuns pozitiv Partidul Naţionalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga şi Constantin Argetoianu. În februarie 1925, Argetoianu l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR.

Pe 8 martie 1925, fuziunea dintre cele două partide a fost ratificată, iar Nicolae Iorga a devenit co-preşedinte al partidului. Şi nici aşa, celebrele nume nu au pus capăt dominaţiei liberale.

Azi avem de partea cealaltă doi copreşedinţi Alina Gorghiu şi Vasile Blaga care au reuşit să arate că nu mai este nevoie de noi fuziuni pentru a se lupta cu liberalii. La cum se prezintă, par să lucreze pentru opoziţie. Ce îi reproşa  Ionel Brătianu lui Iorga, era lipsa măsurii. Cred că liberalilor de azi le lipseşte măsura. Măsura doamnă A. Gorghiu, domnule Blaga! Măsura!

”Nu puterea este ceea ce corupe, ci frica”  spunea Aung San Suu Kyi în discursul său pentru acceptarea Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, 1991. Frica trecutului, a compromisurilor. Cei din spatele cortinei caută soluţii pentru a rămâne în scenă iar regizorii au pârghiile lor. Frica de a nu pierde puterea îi corupe pe cei care o exercită. Într-o societate unde frica este larg răspândită, şi corupţia sub toate formele devine adânc înrădăcinată, evoca în 1991 Suu Kyi.

În preajma campaniilor electorale, regizorii ne oferă un spectacol presărat cu actori indecişi, cu rol temporar, săptămânal chiar. Aceşti actori temporari nu pot juca decât temporar. Asumarea ideilor, principiilor cât şi ceea ce are omul mai de preţ, gândul, libertatea de exprimare sunt istorie în politica noastră.  Aşa am ajuns astăzi să fim ”democraţi”, avem alegeri dar nu avem ce alege.  Aşa a apărut situaţia ca politicienii care vor să candideze, se gândesc la modalitatea prin care pot convinge, ce ar da bine, cum ar fi mai bine, uitând pur şi simplu să fie naturali. Astfel spus, îşi construiesc o imagine, cam cum ar vrea ei să fie şi cum ar putea câştiga voturi. De aici apar şi situaţiile accidentale când încurcă idei şi situaţii.

La liberali situaţia este şi mai tristă. Primul care a încercat să pară altfel a fost Crin Antonescu, când a declarat că modelul său este Tudor Chirilă, având în spatele său  un politician român, fost deţinut politic, emigrant politic în Franţa, ziarist la BBC, militant pentru drepturile omului. Azi avem un nou model pentru cuplul PNL: Marian Munteanu.  Un personaj controversat cu un trecut demn de viitoare studii istorice, o situaţie alambicată, probabil  dorită de cei care au venit cu soluţia. Din partea cealaltă, Gabriela Vrânceanu Firea, are avantajul omului de televiziune, comunicativă, genul ce spun acum…să prindă. După declaraţia atac la Klaus Iohannis ”A fi familist înseamnă şi să ai copii. Când a spus că investeşte în imobiliare, nu în copii, a spus din greşeală ce gândea”, gândindu-se că nu dă bine s-a răzgândit şi ca un adevărat om cu principii familiale sănătoase a dat vina pe alt coleg, Victor Ponta.

Frica de a face un pas în spate a celor ajunşi şi rămaşi în prim planul vieţii politice ne                                limitează soluţiile, ne obturează viitorul apropiat. Coroborat cu educaţia care se zbate în mediocritate avem ingredientele unei societăţi credule.­­­

Aşa cum era de aşteptat, influenţa mass-media se dovedeşte decisivă. Marian Munteanu la conferinţa de presă a avut un singur scop şi anume să sublinieze că scopul său este binele bucureştenilor. S-a declarat un om onest, un om care a fost onorat de invitaţia PNL şi ca atare doar pentru bucureşteni a acceptat să candideze. Încă o dată se dovedeşte că Marian Munteanu este preocupat mai mult de trecut decât de viitor. Un viitor ratat în care nici măcar fosta rezervă de candidat nu mai speră. A venit, a vorbit şi a consfinţit că îşi retrage candidatura. Dar nu a explicat de ce şi-o retrage. Că au scris unii în presă, fără dovezi?

Consolidarea României moderne a fost clădită de multe dintre personalităţile membre ale Partidului Naţional Liberal. Liberalii de astăzi ar fi trebuit să-şi cunoască propria istorie, propriile probleme cât şi ce înseamnă deciziile pripite. În fond, scopul oricărui partid este de a fi la Putere, de a câştiga alegerile. Ori, liberalii se joacă cu nervii, răbdarea şi încrederea puţinilor naivi care cred că viitorul candidat, probabil ultimul, Cătălin Predoiu ar avea şanse.

Fostul ministru al Justiţiei, trecut şi pe la Economie şi Externe s-a bucurat cel mai mult de sprijinul  PDL cât şi de al lui Traian Băsescu.  Pentru cei care au uitat, menţionăm câţiva dintre colegii săi de guvern: Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Gh. Pogea, Sorina Plăcintă, Gabriel Sandu, Emil Boc, Monica Iacob Ridzi. Unii la închisoare, alţii pe drum.

Noi nu facem politică pentru noi, spune în cadrul conferinţei în care îşi anunţă candidatura la primăria capitalei, Cătălin Predoiu. Politicianul care în guvernarea de tristă amintire PDL nu a contestat nicio decizie scandaloasă din acea perioadă. Numele său nu este respectat nici de către proprii colegi, postura de candidat de rezervă arătând că, fără soluţii, i-a revenit rolul de figurină.

Cum făceau politică înaintaşii liberalilor: Constantin Argetoianu povesteşte în memoriile sale cum împreună cu Iuliu Maniu au încercat stoparea dominaţiei liberale: ”în ianuarie 1925, Iuliu Maniu a adresat partidelor de opoziţie un nou apel de a se uni pentru a pune capăt dominaţiei liberale şi a „reinstaura un regim democratic în România”. La acest apel a răspuns pozitiv Partidul Naţionalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga şi Constantin Argetoianu. În februarie 1925, Argetoianu l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR.

Pe 8 martie 1925, fuziunea dintre cele două partide a fost ratificată, iar Nicolae Iorga a devenit co-preşedinte al partidului. Şi nici aşa, celebrele nume nu au pus capăt dominaţiei liberale.

Azi avem de partea cealaltă doi copreşedinţi Alina Gorghiu şi Vasile Blaga care au reuşit să arate că nu mai este nevoie de noi fuziuni pentru a se lupta cu liberalii. La cum se prezintă, par să lucreze pentru opoziţie. Ce îi reproşa  Ionel Brătianu lui Iorga, era lipsa măsurii. Cred că liberalilor de azi le lipseşte măsura. Măsura doamnă A. Gorghiu, domnule Blaga! Măsura!

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT