În urma alegerilor mult așteptate din Turcia, rezultatul votului a fost după dorința și gândul președintelui Erdoğan. După atâtea probleme prin care a trecut Turcia în privința insecurității, după alegerile fără sorți din 7 iunie anul acesta, după neînțelegerile în privința formării unei coaliții guvernamentale, Turcia părea că nu se regăsește.
Președintele turc a fost foarte tare criticat atât în țară cât mai ales în afară pentru nerespectarea drepturilor omului, pentru închiderea posturilor de opoziție, pentru blocarea unor anchete sau deschiderea altora, pentru interferențe în justiție, pentru că ar fi ajutat Statul Islamic etc
Acum, partidul lui Erdoğan, AKP este câștigător. Cum a strâns aceste voturi rămâne o întrebare. Explicațiile pot fi diferite. Una dintre acestea este că o parte dintre ei, de teama insecurității, poate de frica pierderii locului de muncă sau a devalorizării lirei turcești, au votat cu AKP. Coincidențele în politică nu prea există. Iar astăzi constatăm că ceea ce și-a dorit președintele s-a întâmplat. Rar se întâmpla ca un partid să crească cu 10 procente în patru luni după ce se afla în scădere.
În următoarea perioadă cei din Opoziție vor protesta dar situația va rămâne. Așa cum și-a dorit președintele, se va forma un guvern monocolor. Cu alte cuvinte, Turcia s-a regăsit, Turcia a rezolvat criza, televiziunile care au rămas prevestesc reîntoarcerea bunăstării. Se vorbește despre o nouă Turcie, una care și-o doresc cu toții.
Abilitatea liderului de la Ankara, strategia sa, a transformat din nou partidul, din unul în picaj într-unul de 50%. De azi, Turcia începe un nou drum, unul de patru ani. Unul în care trebuie să se rezolve atât problemele interne de genul PKK, mass-media ”necurată”, pronosticurile negative în ceea ce privește economia cât și situația din zona ”înflăcărată” cum ar fi situația din Siria, Iraq, relațiile cu Rusia în Orientul Apropiat dar și raporturile cu U.E. sau S.U.A.
Mai mult, conducerea de la Ankara trebuie să finalizeze așa zisa anchetă ce privește Mișcarea Hizmet și a liderului său Fethullah Gülen, acuzați de constituire de stat paralel. Trebuie să dovedească acest lucru, trebuie să arate probele care au dus la închiderea televiziunilor din trustul apropiat mișcării, să arate faptul că aceștia sunt susținuți de către CIA și apropiați Israelului, să dovedească implicarea judecătorilor și procurorilor, polițiștilor de partea sa.
Revenind la alegeri, o primă surpriză o putem considera procentul partidului de guvernământ, 50%. Teroriștii, riscul căderii economice, lupta împotriva terorismului au fost direcții ale campaniei principalului partid din Turcia. Se poate trage concluzia că aceștia chiar au ”forțat” aceste direcții pentru ca cei nehotărâți să nu mai mai stea pe gânduri.
O altă surpriză este reprezentată de către HDP (Partidul Kurzilor) 10,70% și naționalistul partid MHP, 11,3%. Acestea au pierdut multe voturi iar CHP, principalul partid al opoziției s-a menținut aproximativ la același procent ca în iunie, 25, 38%. Voturile acestora au mers către partidul AKP.
Cum la alegerile din iunie, partidul kurzilor, HDP a trecut serios pragul de 10%, necesar intrării in Parlament, la aceste alegeri au fost la limită, așa cum am arătat mai sus.
O altă consecință a acestor alegeri este mesajul neclar al Opoziției. Dacă aceștia ar fi avut unul clar, unul direct, o comunicare construită pe așteptările și mentalitatea turcului ar fi crescut în popularitate.
Kemal Kılıçdaroğlu, președintele CHP, cel de-al doilea partid al țării, după anunțarea rezultatului alegerilor remarca o situație tristă și anume că din 7 iunie pana la 1 noiembrie au murit 400 de oameni. Iar cei de la putere au speculat acest lucru.
Ca o conlcuzie, constatăm că turcii s-au împăcat cu situația actuală. Că au ales partidul lui Erdoğan, că vor să continue cu acesta, contrat tuturor acuzațiilor. Că nu vor să riște. Între a opta pentru o așa zisă democrație și a se menține tot într-o ”altă” democrație, populația a preferat să opteze pentru menținerea actualului partid. Astfel pentru următorii patru ani, președintele Erdoğan se va baza pe fostul său ministru de externe, actualul prim ministru Ahmet Davutoğlu.
Așa cum au promis vor face schimbări importante. Va fi mandatul în care vor schimba Constituția, vor milita pentru o Turcie prezidențială si vor depune eforturi pentru întărirea democrației. Pentru turci un guvern monocolor este mai mult decât binevenit. Vor avea un partid, un responsabil, o direcție.