Trebuie să moară cineva ca în societatea noastră să apară o adiere de protest. Trebuie să ajungem cu mult dincolo de limită pentru a ne întreba, de ce? Cum am putea schimba în mai bine societatea românească în care cei cu poziții importante tac iar cei care se pronunță sunt nebăgați în seama?
Aceștia sunt cameleonii noștrii politici care au ajuns în funcții importante și nu vor pleca de acolo decât siliți. Sunt obișnuiți să facă trocuri, să se vândă, să colaboreze, să se prefacă, să facă orice și oricum doar să-și păstreze privilegiile ascunse în spatele Interesului Național.
Câți dintre noi ne lăsăm vrăjiți de acest interes național? Cum s-au luptat și ce au obținut pentru noi acești militari, în slujba interesului național, de când îl promovează? Născuți din trădare, făcuți pentru trădare, pivotează cu stânga-dreapta după interesul național. Așa am ajuns ca președintelui României să-i fie teamă să-și exprime vreun gând despre acest Salvator național, general, profesor universitar, doctor, conducător de doctorat, ca primul ministru să-și dorească sa fie penibil cu prețul tăcerii, decât să exprime un gând, o idee.
Că ei au tăcut, este de înțeles. Că societatea românească tace, devine mai greu de înțeles. Când comisia de etică a Universității din București a decretat că Salvatorul națiunii a plagiat, am tăcut! Când și-a făcut secreatra doctor sau a propus-o spre decorare cu cea mai înaltă distincție pe care statul român o poate oferi, am tăcut, că atât Traian Băsescu cât și Klaus Iohannis au decorat o fătucă, am tăcut.
Cu siguranță dacă în desele abateri de la logică ale acestui Salvator ar fi existat reacții, poate acest Salvator nu ar mai fi ocupat o funcție publică! Poate polițistul Bogdan Gigină era în viață. Cu siguranță ar fi fost!
Tăcerea, indiferența produce monștrii. Cei în cauză consideră, pe bună dreptate că devin infailibili. Au uitat cum este să fii contrazis, să nu-ți iesă tot ceea ce-ți propui, să nu fii sigur decât de ceea ce ești. Pentru ei, funcțiile, stelele, tresele sunt acoperirea perfectă. Cu interesul național în gând devin ei și restul. Iar societatea civilă, cu speranța de a apuca din firimiturile lor, s-a diluat.
Peste tot în lume, lumea civilizată, acest fapt ar fi dus la demisia imediată a Salvatorului Național. În cazul funcționarilor de stat, se aștepta rezultatul unei anchete. În ce mă privește, nu mă asteptam, și nu mă voi aștepta la o declarație, o conferință de presă pe bune a Salvatorului.
De ce ar vorbi cu noi, cu societatea. De ce ar comunica din postura de vicepremier al Guvernului, probabil premierul din umbră? De ce ar trebui să ne spună nouă de ce ar merge cu coloană oficială, dacă are dreptul legal de a fi însoțit de o coloană oficială sau doar și-a luat dreptul de a avea coloană. Poate îl asteaptă secretara pentru a-l informa despre diferitele probleme care trebuiesc rezolvate sau poate se grăbea spre casă, după o zi extenuantă de muncă. Sau poate avea coloană, fiindcă poate!
De ce ar trebui ca ei să fie în serviciul nostru, când noi suntem în serviciul lor? Dintre cei care pot avea coloană oficială, câți credeți ca o pot avea dar nu o vor? Câți dintre noi știm programul conducătorilor noștrii? În fond, într-o democrație există purtător de cuvânt, site-uri ale instituțiilor care anunță programul oficialităților în avans? Să știm si noi, unde merg, de ce merg, cu cine se văd și ce concluzii au tras.
Tăcere. Probabil acest cuvânt este concluzia deceniului nostru politic. Încet, încet, atenția publică se mută către alte zone, oamenii uită, revolta trece iar generalul câștigă. Tehnico-tactiv. Operativ!
Cei care citiți acest text, nu sperați la o demisie. Unii văd ca ați vrea mai multe. Ce vor face ei, dacă demisionează? Se întorc la catedră? Sau vor conduce doctorate? Ce secretare îi vor mai urma? Ce interes național vor mai putea promova?
Acest incident scoate în evidență, încă o dată faptul că nu avem lideri politici. Cu speranța obținerii unor privilegii viitoare, acest Salvator Național, împreună cu Partidul său devin puntea către reușită. Câți dintre politicienii noștrii preferă să spună ce gândesc, să ceară demisia sau să-l apere pe Salvator, dar să-și asume deciziile.
Nu mai bine tăcere???
P.S. Domnu Oprea, nu vă dați demisia! Păi ce, un general se ia după soldații săi, sau soldații trebuie să asculte de conducător? Timpul trece…