Mihail Gorbaciov – Amintiri

Increde-te, dar verifica!

Unul dintre liderii importanti ai lumii, un personaj hulit dar si apreciat, un politician greu de catalogat si-a publicat Amintirile. Ca orice memorii, acestea au un grad de subiectivism – dar in acelasi timp ofera cititorului posibilitatea de a afla gandurile autorului. Dincolo de intrebarea, chiar asa?, de multe ori Gorbaciov ne face sa credem –  chiar asa. Dupa citirea acestei carti, am descoperit un intelectual, un om care a cautat sa faca si sa ramana ceva in urma sa. Un om care a luptat din rasputeri sa pastreze U.R.S.S., care ii da dreptate lui Vladimir Putin cand spune ca cea mai mare greseala a mileniului a fost dezintegrarea celui mai mare imperiu.

 

Voi prezenta pe scurt cateva fragmente din Mihail Gorbaciov – Amintiri, viata mea inainte si dupa Perestroika, Editura Litera, Bucuresti, 2013, 651 p.

M. Gorbaciov si-a propus sa vorbeasca despre el, despre familia lui, despre sotia sa Raisa careia ii sunt dedicate foarte multe pagini, despre fiica sa  si bineinteles despre activitatea politica.

Original din satul Privolnoe, acesta si-a trait in tinutul Stavropol 42 de ani. Episoadele din copilaria sa ne arata viata in Uniune dupa razboi. Anul 1933 a fost reprezentat de o foame cumplita, familia bunicului sau a pierdut 3 copii din cauza foamei. Din cauza ca bunicul sau a refuzat sa semene….din lipsa a fost deportat in Siberia. A revenit in 1935 si a lucrat in colhoz pana in 1935. In cealalta familie, bunicul sau Pantelei a fost arestat si invinuit de trotkism. 14 luni a fost interogat sub tortura!.

Cu toate ca nu era vinovat, considera ca Stalin era strain de asemenea metode. Doar divizia locala a NKVD-ului era “vinovata”. Cu toate ca a fost condamnat la moarte prin executare, pana la urma procuratura a refuzat decizia iar bunicul sau a scapat cu viata..

Descrierea perioadei `33 continua cu un episode din familia unchiului sau Andrei, care fierbea broaste intr-un cazan pentru a-si hrani familia. Mihail Gorbaciov face analogie cu anul 1976, cand aflanduse la Paris, cu barca pe Sena a fost servit cu pui de balta. Totusi, statisticile arata ca in Privolnoe, in acel al au murit de foame 40% dintre locuitori[1]. (p.40)

Referitor la anul 1941, sangerosul an, autorul detaliaza scena din satul sau. Le-a fost adus special un radio pentru a asculta discursul mobilizator al lui Molotov. Conform deciziei tactice, in lupta cu germanii, primii in lupta au intrat detasamentele de granicieri, baieti nascuti in anii 1921-22. Dintre acestia doar 5% au mai ramas in viata. (p.42).

Ordinul 227 dat de Stalin, cunoscut ca “Niciun pas inapoi” a dus la oprirea trupelor germane in apropierea orasului Baku, punct strategic important datorita petrolului.

Zvonurile despre impuscaturi in masa, despre otravirea oamenilor cu gaz s-au adeverit dupa ce razboiul s-a incheiat. La inceputul anului`42, 6 000 de evrei au fost impuscati in orasul Mineralnie Vodi (p.48).

Autorul reda o scena din timpul razboiului sugestiva pentru mai tarziu, probabil aceste amintiri l-au facut sa actioneze pentru dezarmare : “ La sfarsitul lui februarie –  inceputul lui martie 1943 eu si cativa baietandrii, in cautarea de trofee, am ajuns pana la o fasie indepartata de padure din Privolnoe si satul invecinat Belaia Glina, in care locuiau cazaci din Kuban.  Acolo am dat peste resturi de-ale soldatilor rusi care purtasera aici ultima lupta in vara lui 1942. Este imposibil de descris ce am vazut: corpuri descompuse, cranii in casti de oțel ruginite, incheieturi albite ale mainilor iesind din tunici putrezite. Alaturi, pusti-mitraliere, grenade, tuburi de cartuse…Zaceau asa, neingropati, in mustul murder al transeelor si craterelor, uitandu-se la noi cu gaurile negre cascate ale gavanelor…” (pp.56-57).

Traind intr-o saracie lucie, fara a avea haine pentru a merge la scoala, parintii prin eforturi sustinute au reusit sa-l trimita la scoala. Atras de literature rusa, in special de  Vissarion Belinski, a fost primul din satul sau care a mers la Universitate. Universitatea Lomonosov.

Preocupat de agricultura cu toate ca alesese facultate de drept, tanarul Gorbaciov, in vacante mergea la treietar cu tatal sau. Printr-un ordin al Prezidiului Sovietului Suprem cine treiera pe combina 1 000 tone de cereale primea titlul de Erou al Muncii Socialiste, cine facea 800 primea Ordinul Lenin. Cei doi au treierat 888 de tone. Tatal sau a primit Ordinul Lenin iar micul Gorbaciov Ordinul Steagul Rosu Muncitoresc – la 17 ani.(p.65)

Dupa razboi situatia era la fel de grava.  Taranii traiau intr-o adevarata sclavie. Oamenii nu aveau nici act de identitate, nu se puteau deplasa liber prin tara. Mai mult, fiecare gospodarie taraneasca – indiferent ca avea sau nu animale – trebuia sa dea satului 20 kg de carne si 120 de litri de lapte. Ministrul finantelor A.G. Zveriov a introdus impozitul pe pomii fructiferi ceea ce a facut ca omanii sa-si taie livezile. (p.82)

La al XIX-lea congres al PCUS din 1952 Stalin a jucat o comedie:  a spus ca este batran si ca vrea sa iasa la pensie dupa care se uita in sala sa vada reactiile. (Imi vine in minte scena din decembrie `89 cand Ceausescu procedase intocmai….si tot aceeasi reactie). Citiva dintre ei printer care si Malenkov au inceput sa-l implore sa nu renunte. Dupa care Stalin a renuntat: “m-ati convins”! Apoi a inceput sa-i mustre cand pe unul cand pe altul, in special pe Molotov sip e Mikonian. Ultimului i-a reprosat ca se erijase in aparatorul taranimii.  Viziunea lui Stalin era urmatoarea: “Noi am dat mojicului rus pamant in folosinta vesnica, asa ca ne este dator pe veci!” (p.83)

Moartea lui Stalin este redata pe scurt dar arata cum s-au petrecut lucrurile la nivelul societatii. Un grup al Facultatii de Drept, printer care si autorul au hotarat sa ajunga in Sala cu Coloane, unde era depus trupul marelui conducator. “Incet, cu greu, am avansat toata ziua, batand pasul pe loc ore intregi”.[2]

Secretar general in Comsomol, in `52, casatorit, a facut cerere pentru a se inscrie in Partid.

Dupa absolvirea Facultatii, in `55 a revenit cu repartitie de la procuratura in Stavropol pentru a incepe stagiul de specialitate. Pe langa munca si avansarile din cariera, in mare parte pe fondul muncii ce tinea de domeniul agriculturii, autorul detaliaza si evenimentele de mare importanta politica. Unul plin de semnificatie este raportul citit de N.S.Hrusciov la al XX-lea Congres despre cultul personalitatii. (Cei care cititi aceasta descriere sa nu credeti ca acest cult al personalitatii este strain de cultul altui coleg intre ale ideologiei comuniste.)  “ Toate organele locale de partid au primit carticele rosii cu o expunere in detaliu a acestui raport si materialele pe baza carora lucratorii ideologici trebuiau sa duca munca de lamurire cu populatia” (p.125)

Situatia nu era simpla. Pana in acel moment Stalin era conducatorul luminat…iar deodata trebuia transformat intr-un personaj negativ. Greu de realizat. Autorului i-au ramas in memorie spusele unei femei: “Au fost rasplatiti dupa faptele lor toti cei care ne-au silit sa ne inscriem in colhozuri si au impilat in general poporul. Stalin nu are nicio vina!”

De fapt cei care il criticau pe Stalin criticau sistemul. Pe drep cuvant au aparut intrebari de genul: dar voi unde ati fost?

Dintr-o discutie cu Iuri Andropov, ambasador in Ungaria in vreamea revolutiei din`56, acesta ii povestea despre discutia cu Matyas Rakosi: “Ceea ce ati facut la Congres – cu privire este o mare pacoste” (p.126)

In opinia autorului Hrusciov a pus bazele luptei cu stalinismul, a promovat o politica a convietuirii pasnice, a reabilitat milioane de oameni condamnati pe nedrept, a anulat deciziile lui Stalin cu privire la deportarea in Siberia a unor etnii intregi. (p.127)

O intamplare ciudata azi, este traita si amintita de autor in 1961. Raisa Maksimovna, trimisa la Kiev al cursuri de perfectionare, lucra in cadrul Catedrei de Marxism-Leninism a Facultatii de Agronomie. In calitate de delegate la Congresul al XXII-lea, Mihail Gorbaciov a plecat cu 3 zile inainte, in ideea de a-si vizita sotia.  A inchiriat o camera la hotel – dar puterea sovietica l-a impiedicat sa-si aduca sotia in acea camera pe motiv ca cei care au permis de sedere in oras, fie si temporar nu au voie sa se cazeze intr-un hotel. Lucru valabil pana la deputati si membrii CC. (p.139).

In ceea cel priveste pe Hrusciov si rolul acestuia in demascarea lui Stalin, acesta conluziona: “ In demascarea lui Stalin s-a vadit foarte clar caracterul contradictoriu al rolului istoric al lui Hrusciov – pe de o parte, curajul si barbatia lui, firea hotarata, indrazneala de a merge impotriva curentului, pe de alta, limitele gandirii lui politice, fondata pe niste stereotipii, incapacitatea si lipsa dorintei de a dezvalui cauzele profunde ale fenomenelor cu care se confrunta. Hrusciov nu a vrut sa cerceteze mai adanc cauzele totalitarismului si, probabil, nici nu ar fi putut, pentru ca asta ar fi insemnat depasirea dogmelor care devenisera pentru el simbolul credintei in socialism”. Cu un oarecare regret, Mihail Gorbaciov constata ca in anii perestroikai nu a luat in considerare experienta din cazul Hrusciov. “Lovitura de palat” din 1964, explicata sub diferite argumente cu baza “binele poporului” statea in dorinta generalilor si a ofiterilor de partid de a ramane la putere. Acelasi CC al PCUS care-l sprijinise l-a detronat in octombrie 1964. (pp.142-143)

Programul lui Hrusciov de construire a Comunismului ( la congresul al XIV-lea al PCR Ceausescu considera ca dupa anii 2 000 se vor putea bune bazele instaurarii comunismului si in Romania) care a fost dezbatut public si care la insistentele sale continea date si prognoze concrete, proclama la final ca generatia actuala de cetateni sovietici va trai in comunism.  Liderul sovietic afirmase ca in scurt timp in URSS nu vor mai exista impozite, ca serviciile catre populatie vor deveni gratuite etc.(p.143)

O anecdota care circula dupa incheierea Congresului, redata de autor era:

Va multumesc pentru vorbele frumoase, zice mosul. Poate c-o sa ajungem sa traim si noi bine in comunism. Eu am numai o singura intrebare. Uitati, dumneavoastra, mai catre sfarsit, ati zis asa: “Zorii comunismului sclipesc déjà la orizont”. Puteti sa ma lamuriti si pe mine ce este orizontul?

Vorbitorul ii raspunde:

Este o linie imaginara unde se intalnesc cerul si pamantul. . Si are proprietatea ca, atunci cand te apropii de ea, se indeparteaza.

Iar mosul:

Aaa! Acum am inteles (p.145)

Dupa multi ani in care fusese interzisa, sociologia reinvia in Uniune. Autorul aminteste cativa dintre sociologi printer care Ghennadi Vasilievici Osipov si Vladimir Aleksandrovici Iadov.

Autorul, in descrierea amintirilor prin care a trecut  se intreaba retoric si cu uimire cum a putut un om iesit dintr-o provincie anonima a Rusiei sa ajunga sa ocupe functia cea mai inalta in stat? (p.157)

Un alt banc care circula este redat:

“ In biroul unuia dintre comitetele rationale de partid din Leningrad se dezbatea comportamentul unui conducator comunist care hotarase sa se desparta de nevasta pe motiv ca nu o mai iubea.

I s-a spus direct:

Daca faci asa ceva, poti sa-ti predai deja carnetul de partid. Ai sa-ti pierzi postul.

El insista totusi:

Dar n-o mai iubesc, intelegeti, oameni buni!

Unul dintre membrii biroului comitetului raional s-a revoltat atunci:

Ce o tii una si buna „n-o iubesc, n-o iubesc”? Ce, crezi ca noi le iubim? Dar rezistam! (p163)

Intr-o vizita din 1969 in Cehoslovacia, dupa evenimentele petrecute cu un an inainte, Mihail Gorbaciov detaliaza efectul vizitei si atitudinea „fratilor” cehi si slovaci fata de rusi.

Urmeaza o serie de date despre situatia politica, economica, sociala a URSS, bineinteles descrise in stilul propriu dupa ce acesta a venit in contact prin diferite situatii cu ele. Una dintre primele sale realizari importante sta in convingerea autoritatilor sa realizeze in zona Kubanului un canal cu o lungime de 480 km cu scopul irigarii a peste  800 000 de ha si alimentarea cu apa a altor 3 milioane. (pp.181-183).

Autorul aminteste  ca in 1999 in Australia, in cadrul unui sondaj cu intrebarea: Cine considerati ca este omul secolului XX, peste 75% au raspuns: Gorbaciov! (p.224) Se opreste sprea a detalia situatia sotiei sale, apelul catre Clinton si Gerhardt Schroder si deplasarea sotiei sale in Munster pentru tratament oncologic.

O alta anecdota despre Brejnev este redata pe pagina 259:

O data, Brejnev si-a chemat in vizita la Moscova mama, ca sa-i arate cum traieste el. Mai intai a dus-o in apartamentul din capitala, pe bulevadrul Kutuzov, apoi in satucul Zarecie… In sfarsit a dus-o la Zavidovo, in resedinta sa din afara orasului, unde ii placea sa-si petreaca timpul liber – mergea deseori acolo la vanatoare. Si, in final, toata familia a plecat in concediu in Crimeea, unde au stat in resedinta locala a secretarului general. Dupa toate acestea Brejnev a vrut sa stie ce impresie ii facusera mamei lui casele prin care trecuse.

Da Lionea, toate mi-au placut. Dar da-mi voie sa te intreb ceva: ce ai sa te faci cu toate bogatiile astea daca vin iar la putere comunistii?

Capitolul 9 incepe  cu Chestiunea Afganistan si cu decizia invadarii acestui stat. Cu toate ca era membru in Biroul Politic, Mihail Gorbaciov a aflat din presa despre aceasta interventie. Colegul sau, Sevardnadze cu care era in momentul aflarii acestei stiri, prim secretar al CC al PC Georgian si candidat in BP era si el strain de aceasta decizie. Asta arata cum se luau deciziile la acea vreme. Urmeaza detaliat jocurile pentru putere. Taberele care  se creasera pentru a prelua puterea dupa Brejnev. Autorul considera ca Brejnev se hotarase in momentul cand i-a dat cuvantul lui Andropov ( acesta fusese seful Sectiei pentru relatiile cu tarile socialiste a CC al PCUS, inainte de a deveni presedinte KGB) la sedinta aniversara cu prilejul implinirii a 112 ani de la nasterea lui Lenin. De retinut ca Andropov la acea sedinta a concluzionat: „cunoastem prost societatea in care traim”. (p.274)

Cand momentul schimbarii stafetei se apropia iar relatiile intre cei doi pretendenti se incordau – Cernenko-Andropov, Mihail Gorbaciov detaliaza un dialog intre Brejnev si cel din urma: „ de ce crezi ca te-am luat din KGB si te-am adus in aparatul CC? Ca sa faci numai act de prezenta? Te-am adus ca sa conduci secretariatul si politica de cadre. De ce n-o faci? (p.287)

Ultima perioada a conducerii lui Brejnev, este una negativa. Intrunirile importante nu tineau mai mult de 15-20 de minute din cauza sanatatii liderului. Uneori se anulau din cauza bolii acestuia. Citind aceste paragrafe ne ramane in cap intrebarea retorica…de ce nu renunta? (p.292)

Opinia lui M. Gorbaciov despre perioada Brejnev este detaliata pe larg in Amintirile sale. Concluzionand: „ in timpul lui Brejnev s-a vorbit mult despre democratie, a fost adoptata, cu mare pompa, o noua Constitutie. Si in acelasi timp s-a declansat o lupta fara precedent impotriva celor care gandeau altfel: unii au fost aruncati in inchisoare, altii, ascunsi in spitalele psihiatrice, o a treia categorie au fost alungati din tara. S-a folosit pe larg o metoda veche, verificata – frica. (p.297)

Andropov

Cele 450 de zile ale lui Andropov au conincis cu dorinta unor schimbari, in special in economie, inghetarea cursei inarmarilor, pentru innoirea relatiilor cu China etc. In cartea sa, gasim o intreaga serie de aprecieri asupra unor persoane care au detinut functii inalte.

Un fapt des intalnit la noi se pare ca a fost intalnit si in deceniul al VIII-lea in U.R.S.S. “Aspiratia lucratorilor din aparatul de partid, considera Mihail Gorbaciov, inclusive a lucratorilor CC al PCUS de a scrie teze de doctorat devenise generala. Unii desigur isi capatasera titlurile stiintifice pe merit, dar erau mai multi care “razbisera” in stiinta multumita pozitiei lor sociale. Sustinand o teza de doctorat, birocratii isi creau o plasa de sustinere si, daca soarta li se complica, se transferau pe posturi de conducere in institute stiintifice sau in unitati de invatamant” (pp.305-306)

Un fapt relatat cat si relevant despre pregatirile Plenarai prin care Andropov trebuia sa anunte ca din cauza bolii nu mai poate continua este cat se poate de frapant intre ceea ce se dorea si ceea ce iesea: “ Ca urmare a bolii mele grave, luand in considerare interesele statului si in scopul asigurarii continuitatii in guvernarea partidului si a tarii, sarcina conducerii sedintelor Secretariatului sa se incredinteze lui Mihail Sergheevici Gorbaciov” adaugase cu mana sa Andropov. Cu toate acestea  in cadrul sedintei, autorul a constatat ca tocmai acest text lipsea! (p332)

Omul care l-a ajutat pe Mihail Gorbaciov murise. Despre el : “ I.V.Andropov a fost o personalitate neobisnuita, de amploare, bogat daruita de natura, un authentic intellectual. S-a manifestat cu hotarare impotriva a tot ceea ce numim brejnevism, a favoritismului, a luptei de culise, a coruptiei, a delasarii morale, a birocratismului, fapt care corespundea asteptarilor oamenilor. Intrebarea care si-o pune autorul: ar fi mers oare Andropov mai departe, ar fi pornit pe calea unor schimbari radicale daca i-ar fi fost data alta soarta? Probabil ca da, considera M. Gorbaciov dar cu siguranta nu s-ar fi angajat la schimbari fundamentale ale sistemului. (p.333).

Despre Andropov si rolul acestuia de-a lungul carierei sale gasim cava nedumeriri descrie de apropiatul sau: “ Andropov cunostea mai bine ca nimeni altul crimele lui Stalin, dar nu a ridicat niciodata problema lor. A vazut si incercarile lui Brejnev de a reanima si imaginea lui Stalin, si modelul lui de organizare a societatii, dar nici macar n-a incercat sa i se impotriveasca. Ca sa nu mai vorbim de rolul lui Andropov in evenimentele din Ungaria, Cehoslovacia, in razboiul din Afganistan! In lupta cu eterodoxia, cu disidenta, cand chiar si incercarile de a pune problema libertatii si a drepturilor omului erau proclamate infractiuni. Munca de multi ani in KGB, cu “specificul” ei isi pusese amprenta asupra intregii sale mentalitati, a modului sau de viata, il facusera banuitor si, intr-o anumita masura, il condamnase sa slujeasca sistemul. (pp.333-334).

Autorul face referire la Enrico Berlinguer[3] cat si la cum au decurs manifestarile prilejuite de tristul eveniment. Pentru Mihail Gorbaciov a ramas memorabil momentul cand Pertini, presedintele tarii s-a inclinat in numele natiunii la mormantul liderului opozitiei, “ era dovada unui mod de gandire care noua nu ne era propriu, a unei alte culture politice”. (p.345)

Urmeaza detalii despre vizita in Marea Britanie. Discursul in Parlamentul acestei tari, impresii despre discutiile cu Margaret Thatcher. Ideea principala care reise din aceasta vizita este ca a tinut sa spuna de la pupitrul Parlamentului englez: “ Indiferent ce ne desparte, planeta este una pentru toti. Europa este casa noastra comuna. Casa, nu teatru de actiuni militare” (p.347)

Cernenko

Un om bolnav in fruntea unei mari puteri, practic un invalid. Deznodamantul era grabnic si inevitabil. Pe 10 martie a incetat din viata. Urmeaza discutia in jurul a ceea ce trebuie facut cat si mai important, cine trebuie sa urmeze al conducere. Mihail Gorbaciov relateaza ca in cadrul grupului restrans Gromiko a exclamat: „ Sunt de acord cu aprecierile dvs. si va accept propunerea” (p.357). A fost creata o comisie care se ocupa de organizarea inmormantarii si in care erau prezenti toti membrii Biroului Politic. Autorul relateaza: „ Cand s-a pus problema cine avea sa fie presedintele comisiei, sedinta s-a poticnit. Presedintele comisiei responsabile de organizarea inmormantarii secretarului general era de regula viitorul secretar general. Si Grisin a spus deodata: Pai ce tot ne lungim cu presedintele? Doar e limpede. Haideti sa-l punem pe Mihail Sergheevici!” (p.358)

Desigur, abilitatea autorului a iesit in evidenta prin gestul de a nu primi de indata. A propus o perioda de cateva ore bune, pana la urmatoarea intrunire in care cei care pot decide sa aiba timp de reflectie. Mai mult, marturiseste ca in cazul in care nu s-ar fi hotarat in unanimitate pentru accederea sa in functia suprema in stat, ar fi refuzat. Din pacate nu putem sti cum ar fi decurs lucrurile! (p. 361).

Gromiko, Tihonov, Grisin, Kunaev, Romanov, Vorotnikov, Ponomariov, Cebrikov, Dolghin, Sevardnardze, Ligaciov, toti i-au adresat laude si felicitari pentru noul sau rol – binemeritat. (pp.361 – 364).

Cum s-a nascut ideea perestroikai

 

Intrebat daca perestroika a invins sau nu, autorul considera ca perestroika a fost intrerupta, mai precis intrerupta fortat (p.381). Ideea sa a fost: mai multa democratie, mai mult socialism. Aceasta formulta, preluata de la Lenin considera Gorbaciov ca trebuie promovata. Pentru M. Gorbaciov: „valoarea lui Lenin consta in faptul ca el a legat comunismul de progresul intelectual, de necesitatea asimilarii tuturor cunostintelor capatate de omenire de-a lungul timpului” (p.383)

In privinta alcoolului, Gorbaciov se hotarase sa aplice un set de decizii pentru a stopa consumul ridicat in randul societatii. Alcoolismul, bautura influenteaza starea morala a societatii si productia economica, distruge familiile, se reflecta asupra educatiei copiilor, etc. Legea prohibitiei, adoptata in Rusia Tarista fusese temporar anulata din necesitati economice. Hrusciov a crescut preturile la alcool si a limitat vanzarile. Din rapoartele sale aflam ca la inceputul campaniei antialcool in tara erau peste 5 000 000 alcoolici iar paguba anuala adusa economiei nationale era in jurul a 80 – 100 miliarde de ruble. Se beau pe an 10,6 litri de alcool pe cap de locuitor – incluzand si bebelusii comparativ cu 1914 cand consumul de vodca pe cap de locuitor era de 1.8 litri.

Brejnev nu a considerat oportun stoparea fenomenului: „Stii ce, – rusul nu poate trai fara bautura….” (p.398)

Mihail Gorbaciov, desigur vinovat de situatia cu bauturile a fost poreclit secretar mineral. O situatie amuzanta este relatata chiar de el:

Coada la vodca, intinsa pe mai bine de un km. Oamenii injura autoritatile, in primul rand pe secretarul general. Un acuzator inflacarat anunta:

Acuma  ma duc la Kremlin si-l omor.

Hai, du-te! rade lumea in jur.

Si se duce omul la Kremlin. Peste o ora se intoarce. Coada s-a miscat, dar, oricum, mai e mult pana la tejghea.

Ei, cum e, ai reusit sa-l omori?

Nu. Acolo e o coada si mai mare. (p.400)

Se pare ca azi consumul de alcool a depasit 17 litri pe cap de locuitor.

Una dintre consecintele perestroikai a fost si situatia creata de presa. Oficialitatile statului erau deranjate de libertatea presei, de faptul ca erau criticati. Desigur, sub forma de reprosuri sunt relatate de autor. „ Intotdeauna, libertatea cuvantului ascunde in sine un pericol, pentru ca, alaturi de libertatea Binelui, exista intotdeauna liberatatea Raului” – Vaclav Havel. (p.406)

Pe langa dezghetul privind presa au inceput sa se publice o serie de romane interzise, sa apara piese de teatru nepermise pana atunci. Un fapt interesant este relatat pe paginile 414-415: „ In iulie 1986 m-am intalnit cu redactorii ziarelor locale si i-am invinovatit de nehotarare si de faptul ca – nu li se aude glasul. In replica am auzit cuvinte amare si de repros: de ce nu le repetati secretarilor de comitate raionale, orasenesti si regionale ale partidului tot ceea ce ne-ati spus noua? Ziarele noastre se afla in mainile comitetelor, iar ele nu au nicio treaba cu glasnostul” Astazi, la peste 25 de ani de la acea intalnire, Gorbaciov considera ca exista anumite directive pentru marile canale de televiziune care fac filme documentare de a arata cat mai putin realizarile perestroikai. Desigur nimeni nu mai este naiv astazi de a crede ca marile trusturi de presa nu au interese.

Urmeaza pe parcursul a peste o suta de pagini detalii despre relatia dintre Mihail Gorbaciov si  Boris Eltin, fostul si viitorul presedinte. Relatie negativa, firi diferite, obiective diferite. Mihail Gorbaciov isi aduce aminte: „din capitala veneau deja la vremea aceea multe plangeri legate de grosolania lui (B. Eltin) de lipsa lui de obiectivitate, de cruzimea pe care o manifesta in raporturile cu oamenii” (p.420)

Faptul ca PCUS nu avea de unde sa selecteze cadre noi, dedicate perestroikai pare sa fie una dintre principalele piedici majore in procesul reformarii. Trecutul stalinist al partidului impiedicase ferm iesirea la suprafata a oamenilor care gandeau liber. (p.421)

Autorul considera ca  schimarea doctrinei, prin a da libertate propriului popor, conducerea sovietica a trebuit sa recunoasca acelasi drept si altor tari: „sunt convins pana azi ca am procedat corect atunci cand nu am intervenit in schimbarile care se petreceau in tarile Europei Centrale si de Est. Pana in ziua de azi primesc reprosuri ca as fi – cedat – cuiva aceste tari. Dar, daca le-am cedat cu adevarat cuiva, a fost exact popoarelor lor.

La sfarsitul anului 1985 are loc o intalnire importanta cu efecte asemenea in viitorul nu foarte indepartat. La Geneva, in decembrie se intalnesc dupa mult timp presedintii S.U.A. si U.R.S.S. Interesul era major si prin prisma jurnalistilor prezenti – in jur de 3500. Negocierile dupa spusele autorului au durat aprox. 15 ore.  Autorul aminteste: „cand i-am lasat in urma pe membrii delegatiilor noastre si am rams singuri cu traducatorii, dupa cateva salutari reciproce, atmosfera a inceput rapid sa se schimbe. Amandoi certandu-ne, aruncam unul asupra altuia raspunderea pentru cursa inarmarilor, care adusese lumea in pragul unui conflict nuclear”. Discutiile incordate sunt relateate, modalitatea negocierilor, viziunile diferite cat si apelul rusilor de a stopa hotarat cursa inarmarilor. La final s-a semnat o declaratie din care reiesea ca razboiul nuclear nu trebuie sa fie niciodata declansat, pentru ca in el nu exista invingatori!

Dupa aceasta intalnire, pe filiera serviciului de contrainformatii a venit stirea despre o sedinta a Consiliului de Securitate al S.U.A. din care reiesea ca politica externa promovata de noua conducere sovietica nu corespundea intereselor nationale ale Statelor Unite. Ea trebuia oprita” (p.434) Dupa cativa ani Robert McFarlane, consilierul pe probleme de securitate nationala a presedintelui Reagan a confirmat intelegerea dintre acesta si regele Arabiei Saudite de a scade pretul petrolului pana la 10 $ barilul, toate pentru a amplifica si mai mult problemele economice ale Uniunii Sovietice.

Dupa toate aceste probleme, Mihail Gorbaciov a propus o noua intalnire. Aceasta a avut loc la Reykjavik. Partea sovietica propunea reducerea la jumatate a armamentului nuclear la sol, bombardierele nucleare si armamentul nuclear de pe nave si submarine. Din memoriile autorului reiese ca Reagan nu era pregatit pentru aceasta intalnire si aceste propuneri: „s-a pierdut, ca sa spun drept”. Din detaliile despre aceasta intalnire reiese ca Reagan nu era pregatit sa renunte la inarmare, in special la militarizarea cosmosului. La sfarsitul discutiilor, liderul american nu a venit in fata presei. Cel sovietic s-a dus si a prezentat lucrurile cu optimism: In ciuda dramatismului sau Reykjavik nu este o infrangere. Este o bresa. Am privit pentru prima oara dincolo de orizont. (p437).

Peste un an a fost semnat acordul sovieto-american referitor la lichidare si distrugerea rachetelor cu raza medie si mica de actiune!

Urmeaza un alt pas important. Declaratia de la Delhi prin care M. Gorbaciov impreuna cu Rajiv Gandhi au intarit un pact al pacii. Cateva dintre idei:

–          Viata omului trebuie recunoscuta drept valoar universala suprema,

–          Viata intregii omeniri trebuie sa se ghideze dupa reguli nonviolente,

–          Dreptul fiecarui stat la independenta politica si economica trebuie recunoscut si respectat etc (p.447)

Revenind la Eltin, autorul povesteste ca in cadrul unei sedinte Eltin a anuntat ca demisioneaza. Cu toate ca oamenii s-au impotrivit sa i se mai de-a cuvantul, Gorbaciov a insisitat, iar Boris Eltin si-a exprimat in continuare dorinta de a demisiona. La putin timp dupa eveniment Eltin i-a trimis o scrisoare in care-l ruga sa-l pastreze in functie. Mai mult, la o saptamana apare stirea ca in cladirea comitetului orasenesc de partid din Moscova a fost descoperit trupul insangerat al lui Eltin. S-a dovedit ca Eltin simulase o incercare de sinucidere, cu ajutorul unei foarfeci de birou. Opinia medicilor era ca nu exista un pericol, rana fiind superficiala. Dar Eltin a fost spitalizat.(pp.468-469)

 Interesant este ca intr-o discutie privata, autorul isi aduce aminte ca Etin i-a cerut sa se pensioneze. In loc de asta a fost numit prim-vicepresedinte al Comitetului de Stat al URSS pentru Constructii cu rang de ministru.

O.N.U

In 1988, la 7 decembrie de la tribuna ONU, Mihail Gorbaciov continua sa sustina lupta impotriva inarmarii. Discursul sau nu si-a pierdut din actualitate. Parca ar fi scris astazi. Cateva idei:  idealul contemporaneitatii trebuie sa devina o lume fara violenta, cresterea puterii militare nu ofera nici unui stat garantia atotputerniciei, principiul libertatii oricarei tari de a-si alege propria oranduiala, dinamizarea si internationalizarea dialogului politic, pledam pentru demilitarizarea relatiilor internationale, anuntarea retragerii armatelor sovietice din tarile europei sud-estice. etc (pp.491-493)

Intre promisiunile lui Eltin cum ca in maxim 500 zile Rusia dupa ce va iesi din Uniune, cetatenii vor avea nivelul de trai echivalent cu cel al occidentalilor dezbaterile asupra formei politice ce trebuie luata erau intense. Printre altele erau voci care doreau trecerea de la structura unitara a Uniunii la o federatie cu adevarat democratica a republicilor: „Un centru puternic, republici puternice” (p.505)

 Radical-democratii rusi sustineau suveranitatea republicilor. Legile republicane sa fie mai presus de cele unionale. Era practic inversarea sistemului si sfarsitul Uniunii. Cei din anturajul lui Eltin au preluat acesta conceptie – conform lui Gorbaciov. Ideea era izvorata din statele baltice Estonia, Letonia si Lituania iar acum era justificata cu referire la pactul Ribbentrop – Molotov. Numai ca in cazul acestor 3 state ideea a dus la iesirea lor din Uniune, in cadrul Federatiei Ruse ar fi dus la destramarea statalitatii nationale. (p.505)

Aceasta viziune a fost pusa in practica de viitorul presedinte si anturajul sau, prin sustinerea activa a intelectualilor de orientare „ultrarevolutionara” .

 Dupa campania electorala PCUS a pierdut postul de presedinte al Sovietului Suprem in favoarea lui Eltin care a primit cu 4 voturi mai mult decat trebuie pentru a fi ales. Conform lui Gorbaciov, complicitatea unor membrii ai factiunii Comunistii Rusiei a facut posibila inclusiv adoptarea Declaratiei de suveranitate a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, care punea legile republicane inaintea celor unionale. Astfel au fost torpilate perestroika si Uniunea Sovietica. (p.506)

Treptat partidul lui Eltin a anuntat in 21 octombrie ca daca interesele Rusiei vor fi lezate de catre Uniune cu siguranta aceasta va fi parasita de catre rusi.(p.509), apoi i-a cerut demia. Referendumul organizat pe 17 martie  a venit in ajutorul lui Gorbaciov, oamenii dorind pastrarea Uniunii Sovietice. Intalnirea de la Novo-Ogariovo 9+1 a mers pentru pastrarea acesteia.

In dorinta pregatirii Acordului Unional la Foros in Crimeea, intr-o mica vacanta, Gorbaciov se intalneste cu Eltin si Nazarbaev si discuta pe marginea acestuia cat si asupra modului organizarii alegerilor pentru postul de presedinte al Uniunii si asupra posibilelor schimbari in componenta Cabinetului de Ministrii unional si in statul sau. Intalnirea, ascultata de KGB a reprezentat pentru anumite persoane cu functii inalte motivul pentru regrupare. (p.518)

La trei zile dupa aceste evenimte Mihail Gorbaciov impreuna cu familia sa si colaboratorii apropiati au fost izolati la Foros, rupti de orice mijloace de comunicare. Mai mult i-au cerut sub forma de ultimatum sa instituie starea de urgenta si sa predea atributiile prezidentiale vicepresedintelui Ianev. (p.519) Confirmarea banuielii cum ca acestea fusesera planificate a venit dupa stirea ca presedintele URSS nu-si poate indeplini atributiile din cauza unei boli grave, care curand va fi confirmata prin documente medicale. Autorul concluzioneaza: „spre cinstea medicilor nostri, nimeni nu a cedat in fata presiunii”. (p.520)

Zilele si noptile puciului, cu sute de tancuri si masini blindate stationate pe strazile si in pietele Moscovei, au devenit un soi de moment al adevarului pentru cetatenii tarii, pentru noile institutii democratice, pentru toata perestroika conchide Gorbaciov.

Belaveja

 

„…. Boris Eltin mi-a ascuns principalul lucru: faptul ca presedintii Rusiei si Ucrainei impreuna cu presedintele Parlamentului bielorus S. Suskevici aveau sa semneze in secret documente care proclamau recuzarea bazelor de drept si politice ale existentei Uniunii Sovietice si lichidarea ei sub pretextul formarii CSI.”(p.530)

Protestatarii au recunoscut mai tarziu starea de spirit, stresul si incordarea intalnirii. Totul era ascuns intr-o padure sub paza!

In octombrie  Eltin desfiinta Sovietul Suprem. Metodele mai dure decat cele folosite de bolsevici: pur si simplu tragand in membrii Adunarii Constituante cu tunurile, de pe tancuri. (p.536) Nu se stie nici pana azi cati oameni au murit. Au fost incarcati in graba si inmormantati cine stie pe unde! Cum a iesit Eltin din aceasta situatie, temandu-se ca va trebui sa raspunda pentru acest fapt? „ Nu incepeti investigarea acestui episod tragic, impuscarea Parlamentului iar eu sunt de acord sa-i amnestiez pe fostii membri ai Comitetului de Stat pentru Starea de Urgenta, al caror proces se desfasura la Tribunalul Suprem” (p.536)

Pe 13 aprilie 1990 in timpul vizitei lui W. Jaruzelski Mihail Gorbaciov a vorbit public despre acest masacru. Dosarul special i-a fost inmanat impreuna cu celelalte la predarea stafetei. Doar ca Eltin a intarziat sa predea documentele polonezilor cu aproximativ 6 luni.

Cartea de fata este una care aduce la lumina multe dintre evenimentele principale: situatia URSS, mentalitatea si conceptia rusului, modul de a se raporta la valorile ruse, modelul social, intrigile la cel mai inalt nivel cat si Perestroika, aceasta conceptie care a pus punct unui Imperiu, unui MARE IMPERIU. Etapele vietii lui Mihail Gorbaciov, omul, copilul, familistul, sotul, tatal, politicianul, omul de dupa, le puteti citi in Amintiri. Omul care ne-a influentat si noua, celor din aceasta parte a lumii viitorul, cel care a pus capat unui sistem autoritar, dur si sangeros. Premiul Nobel pentru Pace il poate clasa intre primii ca semnificatie dintre toti cei care l-au primit.

---