O carte interesanta care a aparut si in Romania este cea a canadianului Scott Taylor. Este interesanta din mai multe puncte de vedere cat si prin prisma titlului: Diferente ireconciliabile Turcia, Armenia si Azerbaidjan, aparuta la editura Paideia 192 p., anul acesta. Pentru cunoscatori subiectul este unul interesant si util in analizarea spatiului care-l ocupa cele trei tari, ca modalitate de analiza diplomatica, ca mod de convietuire intr-o alta etapa istorica, ca modalitate de ignorare intre state la un momentdat cat si ca factor de presiune exercitat de diferitele asociatii, fundatii armenesti asupra diferitelor state de a recunoaste genocidul din 1915 pe care in opinia lor Imperiul Otoman l-a savarsit impotriva lor. In perspectiva merita analizate conditiile care ar putea constitui un dialog real intre cele trei state, daca se va putea realiza. Cum, si bineinteles, cand.
– un derivat favorabil pentru manipulatorii guvernamentali este ca mass-media si publicul au un nivel de atentie foarte redus si o capacitate efemera de retinere. Exista si cazuri cand politicul si mass-media sunt de aceeasi parte. Astfel este foarte usor pentru aliatii transformati in dusmani sa fie demonizati intr-un mod similar. Un exemplu: Hitler a rupt pactul de nonagresiune cu Stalin si a invadat Uniunea Sovietica, in iunie 1941. Impreuna cu romanii. Cum britanicii opuneau singuri rezistenta germanilor si aveau novoie de aliati sau un aliat puternic acest fapt a fost salvator pentru ei. Imaginea lui Stalin s-a schimbat peste noapte in presa britanica, din cea de partener maniac al lui Hitler in cea de unchiul rus cel bun. Dupa Ziua Victoriei, 7 mai 1945, Stalin a redevenit un comunist malefic iar in primele zile are razboiului rece in cea a unui necrutator criminal de razboi.
Voi detalia mai jos, cateva idei gasite in capitolul doi al acestei carti aducand aminte ca metodele de manipulare exprimate de autor se regasesc si in cartea Manual Antimanipulare, Tehnici si cazuri, coord. Stefan Stanciugelu.
– pentru a mobiliza sustinerea publica pentru razboaiele indoielnice si, adesea, pentru a impiedica o cercetare atenta a premiselor efective ale conflictului, dezumanizarea inamicului a devenit un siretlic propagandistic de baza. Ridiculizarea liderilor opozitiei si portretizarea lor ca fiind nebuni nu reprezinta o practica abandonata. Tehnicile de discreditare ale unui sef de stat oponent au evoluat pe masura ce a evoluat si mass-media.
– In timpul celui de-al doilea razboi mondial, britanicii au lipit o rola de film pentru a arata ca Hitler executa un ridicol dans al victoriei dupa cucerirea Frantei. Hitler dorise sa sporeasca simbolul predarii, folosind acelasi vagon in care germanii fusesera fortati sa semneze armistitiul de la 11 noiembrie 1918. Cand a coborat din tren, a ridicat piciorul si a batut in pamant, ca un pas de instructie pentru a atrage atentia asupra lui. Lipind filmarea si repetand miscarea, britanicii l-au facut pe Hitler sa para lunatic, dement, care danseaza fericit. Nemtii, de partea cealalta au folosit o imagine dinainte de razboi, cu Winston Churchill fumand un trabuc si purtand pistol mitraliera cu scopul de a-l arata in postura de gangster necrutator.
– in anii `80 presedintele Libiei, Muammar Gaddafi a fost catalogat de CIA ca exportator al terorismului si descris ca un nebun in mass-media occidentala. Campania functiona atat de bine incat atunci cand SUA au lansat atacuri aeriene cu scopul de a-l asasina nu a existat practic nicio reactie publica in toata America. Faptul ca fetita liderului libian in varsta de doi ani murise nu a generat simpatie. Dupa doar patru ani s-a renuntat la porecla Arabul nebun cand Gaddafi s-a alaturat coalitiei presedintelui George Bush in 1990 impotriva lui Saddam Huseyin. Deoarece libianul era aliat american si exportator major de petrol el devenise acum total sanatos mintal pentru ei.
– Saddam Huseyin purta un razboi lung impotriva Iranului. In presa americana aparea ca lider progresiv arab, laic. Sustinut de Statele Arabe, Irakul se bucura de aprovizionarea cu materiale militare din partea SUA. Iranul se afla sub controlul Ayatollahului Khomeini. Garda revolutionara a acestuia a facut de rusine administratia SUA a presedintelui Jimmy Carter cand a prins si tinut ostatici 53 de americani timp de un an si ceva la Teheran. Pe acest fundal, Saddam Huseyin a devenit subit preferatul SUA. Convisi de americani, irakienii au atacat Iranul de unde sperau sa obtina repede regiunea Shatt al-Arab. La sfarsitul conflictului care a depasit 1 milion de morti de ambele parti, granitele au ramas aceleasi. Costurile razboiului pentru irakieni care se imprumutasera Kuweitului, au fost in valoare de 30 miliarde $.
SUA trimiteau irakienilor semnale contradictorii. In ianuarie 1990, secretarul de stat american John Kelly s-a intalnit cu Saddam si l-a asigurat ca Statele Unite doresc sa imbunatateasca relatiile. Cum in iulie criza din Kuweit se apropia de apogeu iar trupele irakiene se apropiau de granita, Saddam, inainte de a lansa atacul a solicitat un punct de vedere din partea SUA. Ambasadoarea April Glaspie s-a intalnit cu presedintele irakian si a afirmat: „Noi nu avem nicio opinie cu privire la conflictele arabe, cum este neintelegerea intre dvs. si Kuweit referitor la frontiera…„. Considerand aceasta afirmatie ca fiind unda verde din partea americanilor, Saddam Huseyin a ordonat trupelor sale sa intre in Kuweit pe 2 august 1990.
Surpriza! Pe 6 august, SUA a preluat initiativa in cadrul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite impunand sanctiuni economice complete impotriva Irakului. In cateva ore, trupele americane au inceput sa curga in Golful Persic. Dupa manipularea din 2003 cand trupele americane sustinute de cele britanice au rezolvat in totalitate Irakul pe motivul cautarii armelor chimice de distrugere in masa, astazi irakienii care doresc sa calatoreasca in nordul tarii nu pot sa o faca decat cu pasaport. Intr-un fel partea kurda din nordul irakului se indreapta treptat dar sigur catre autonomie. Elita intelectuala a tarii a fost dispersata, kurzii sunt privilegiati iar planul american cu privire la Balcani pare sa cunoasca balcanizarea si in Orient.Mai mult celebra zicala Allah Ekbar de pe steagul irakian a fost scoasa.
De la criza din 1975, arabii din Golf au fost denigrati colectiv de mass-media americana. Manipulatorilor le-a fost mai usor sa il tintuiasca pe Saddam la stalpul infamiei ca fiind urmatorul Adolf Hitler hotarat sa cucereasca lumea si sa demonetizeze armata irakiana. Pentagonul, pentru a-si justifica scopul a falsificat imaginile din satelit care se presupune ca aratau tancuri irakiene pregatite sa invadeze Arabia Saudita. Pe baza acestor dovezi SUA a presupus ca Saddam ( „So Dumb Insane”) pornise sa obtina dominatia mondiala, prin controlul resurselor petroliere. Pentru a-si intari dovezile, o femeie kuweitiana de profesie asistenta in cadrul Adunarii Congresionale pentru Drepturile Omului din SUA in octombrie 1990 a pretins ca fugise din tara natala in urma invaziei irakiene. A descris cu detalii infioratoare modul in care soldatii lui Saddam intrasera in salonul neonatal, la spitalul Kuwait City, au aruncat copiii bolnavi din incubatoarele lor si au lasat bebelusii neajutorati sa moara. Dupa sfarsitul razboiului, mass-media a descoperit ca aceasta scena era o inventie regizata de firma americana de realtii publice Hill&Knowlton iar tanara asistenta kuweitiana s-a dovedit fiica ambasadorului kuweitian, care fusese la Washington D.C. Niciun bebelus nu fusese lasat sa moara. Inselatoria functionase iar sustinerea publica pentru razboiul din Golf a crescut in mod corespunzator. Aceleasi scene au functionat si in revolutia din decembrie 1989. Le puteti citi in posturile mai vechi de pe acest blog.
Imaginea cu copii omorati creaza un impact de manipulare media dorit de cei care-l expun.
– razboiul din Golful Persic din 1991. In Statele Unite presa scria ca irakienii detineau cea de-a patra cea mai mare armata din lume. Mai mult, erau caliti in lupta de uzura cu iranienii. Majoritatea nu se gandeau ca daca ar fi fost asa nu i-ar fi trebuit mult sa infranga o armata de mana a III-a ca cea a Iranului. Odata inceput razboiul numarul mortilor irakieni era de 200.000 in timp ce al americanilor nu depasea 300. Presa prezenta razboiul in detalii infricosatoare cu scopul ca nimeni sa nu observe cu cata usurinta fusese infrant Saddam Huseyin, iar carnajul masiv asupra poporului irakian era minimalizat in mod intentionat. Odata ce a fost anuntata victoria, era momentul pentru sarbatoare si ceremonii.