In Caietele Revolutiei nr.3 (41)/2012, directorul general al Institutului Revolutiei Romane, Claudiu Iordache, publica un text de o pagina prin care isi exprima regretul ca nu exista un istoric, unul adevarat, in opinia sa care sa „rezolve” dispretul la adresa revolutiei.
Nu vreau sa intru intr-o polemica cu unul dintre principalii revolutionari, datorita caruia toti romanii ar trebui sa-i multumeasca pentru faptele eroice intreprinse in acele vremuri.
Vreau doar sa arat ca nu sunt de acord cu domnia sa referitor la istorie si istorici. Ca unul care am fost colaborator o vreme la acel institut stiu ca domnia sa a stat vreme de 5 ani langa unul dintre marii istorici ai acestei tari, de la care, daca ar fi vrut ar fi putut invata multa istorie. Mai mult, in cadrul institutului condus de domnia sa lucreaza multi istorici, majoritatea cunoscuti publicului larg, cu o opera insemnata lasata in urma.
Pot intelege pana la un anumit punct nemultumirea domniei sale cu privire la activitatea istoricilor pe care-i pastoreste si de la care are asteptari mari dar a scrie in Caietele Revolutiei despre nereusitele istoricilor pare o rautate.
Ca unul dintre istorici, nu pot accepta lectii de la un licentiat in istorie despre cum se scrie, se citesc documentele si mai grav despre cum trebuiesc interpretate.
Domnia sa se intreaba: „Sa fie, oare, istoricul un cercetator al unui prezent lipsit de viitor? Sa nu caute el a privi decat in lumea care a fost posibila, sa nu opereze decat efectul si niciodata cauza? Cronologia istoricului este totdeauna o curgere franta? Preocupat de izvoare, el nu vede delta care va fi. sa-i fi fost refuzata, ca vocatie, insasi previziunea? Opera lui sa priveasca numai existenta ce a fost traita?”
Sa nu stie oare, domnul Iordache ca istoricii se ocupa cu trecutul? Sa nu stie oare ca in cartile aparute la IRRD, multi istorici au scris atat despre cauza cat si despre efectul revolutiei? Sa nu inteleaga domnia sa faptul ca prezentarea cronologica a evenimentelor are o anumita logica in prezentarea si intelegerea evenimentului in sine? Sau sa nu fi dobandit logica istorica dupa citirea unor carti de specialitate?
Dupa ce explica domnia sa, cum se interpreteaza si cum trebuie sa fie o „lucrarea a istoricului”, conchide: „istoria nu este faptul care s-a produs, ci faptul care a facut cu putinta prezentul”. Oare cele doua idei nu au legatura intre ele iar cei care le citesc inteleg ca in urma faptului produs …. Domnia sa crede ca un istoric este un deschizator, nu un incheietor de istorie de parca grija istoricului este de ce deschide sau ce inchide si nu de a scrie obiectiv indiferent de ce vor unii sau altii.
Este dreptul domniei sale sa creada ca pentru Revolutia Romana, marele ei istoric nu s-a nascut. Insa, pentru revolutia romana s-au scris sute de carti, s-au publicat zeci de culegeri de documente, atat cat legile in vigoare permit si s-au organizat chiar si de catre IRRD colocvii, simpozioane, mese rotunde. Ce il priveaza pe domnul istoric Claudiu Iordache sa devina dumnealui MARELE ISTORIC AL REVOLUTIEI?
In calitatea de director general al IRRD, institut creat tocmai pentru a face cunoscuta revolutia cat si faptele revolutionarilor, pare ca nu reverbereaza cu societatea pe care ar trebui sa o deserveasca? Oare, nu e si vina dvs. dl Iordache ca Revolutia din Decembrie 1989 nu este suficient de popularizata? Sa aruncam in spatele istoricilor ca ceea ce scriu acestia nu ajunge la cititori? Sau ca nu au talentul dvs. scriitoricesc?
Singura mea nelamurire este cum va puteti motiva echipa de istorici, mult mai bine pregatita in domeniu decat dvs. dupa acest text publicat in Caiete? Oare directorul editorial Constantin Corneanu in calitate de istoric, cum de v-a dat BT-ul?