Furia, frustrarile oamenilor, regretele – de ce bine sau de ce rau … a fost – sunt satisfacute de verdictul judecatorilor in cazul Mubarak. Inca o data se confirma ca oameni sunt usor de contolat si nu trec dincolo de exponentul regimului. Asa s-a intamplat si in cazul lui Ceausescu, Tito etc.
Condamnarea la inchisoare pe viata a lui Hosni Mubarak, multumeste doar o treime dintre egipteni. Ceilalti sunt nemultumiti pentru tratamentul pe care-l ofera autoritatile unui fost presedinte iar ceilalti ar fi vrut sa fie condamnat la moarte. Printre cele mai imputate greseli adresate sunt tratatul cu Israelul si colaborarea cu acest stat, in opinia majoritatii musulmanilor egipteni dar si nu numai, ilegal. O alta bila neagra este saracia precara in care traiesc majoritatea egiptenilor. Egiptul se indreapta spre una dintre cele mai sarace tari.
General, venind dintr-un sistem militar, al IV-lea presedinte al Egiptului (1981 – 2011) a avut o deschidere catre SUA, s-a implicat intr-un proces de mentinere a unei stabilitati in zona, consolidandu-si relatiile cu americanii in dauna rusilor. Ca orice presedinte care patroneaza autoritar, Mubarak si-a pus fii, rudele si apropiatii in functii de conducere importante, cautand sa lase conducerea fiului sau.
Lucrurile sunt departe de a se linisti in Egipt ca si in zona de altfel, Marile Puteri nefiind straine de nelinistea din Orientul Mijlociu. Poate, Hosni Mubarak va lasa posteritatii opiniile sale sub forma de memorii. Cel putin sper ca decizia de a fi condamnat la inchisoare pe viata sa fie un castig macar pentru colaborarea acestuia cu trecutul. Moartea subita, desigur nu este o solutie, cel mult o razbunare. Cum ar fi fost lucrurile daca N. Ceausescu ar fi fost condamnat la inchisoare si nu executat?
Mai multe despre Egipt, gasisti postat in lunile ianuarie si februarie 2011.