Nu pot sa trec peste bucuria dementiala a lui Vladimir Tismaneanu care-si vede in sfarsit un tel aproape atins. Pe langa tinta sa suprema in aceste vremuri tulburi, Ion Iliescu ii mai ataca si pe altii care fac parte din Institutul Revolutiei Romane. Ca un leu isi adulmeca prada.
Pentru necunoscatori Institutul Revolutiei este compus din Colegiul National si Consiliul Stiintific. Primul este compus din (numai) revolutionari mai mult sau mai putin cunoscuti (25) dintre care 2 (Chiriacescu Sergiu si Dan Iosif) nu mai sunt in viata. Presedintele acestui Colegiu este Ion Iliescu. Colegiul are rol onorific si util, punctele de vedere ale membrilor fiind analizate de cei din Consiliul Stiintific. In fond, Colegiul reprezinta o sursa de cercetare fiind compus din oameni care s-au aflat in miezul evenimentelor. Ceea ce nu cred ca intelege politologul Tismaneanu este ca acesti cercetatori nu-si primesc ordine de la Ion Iliescu ca altii din dealul Cotrocenilor.
Cei din Colegiul Stiintific sunt in majoritate istorici care s-au remarcat de-a lungul timpului in activitatea lor. Printre ei, doi academicieni, 12 profesori universitari, trei conferentiari universitari etc. Nici cei din Colegiul National nici cei din Consiliul Stiintific nu sunt remunerati.
Cercetatorii IRRD au publicat un numar impresionant de carti, volume, dictionare referitoare la eveniment. Tot in cadrul acestui Institut exista o biblioteca unde cei interesati pot veni si studia acest eveniment chiar si punctul de vedere al dl Tismaneanu prin cartile pe care le-a publicat.
Daca in ceea ce priveste obsesia referitoare la I. Iliescu poate fi justificata politic atacurile la adresa academicienilor Dan Berindei si Razvan Theodorescu sunt meschine si josnice. A fi invidios pe „colegii de breasla” se mai poate intelege dar a-i ataca pe unii dintre cei mai importanti istorici in viata denota lipsa de caracter.
„Cenzura” volumului editat de B. Murgescu amintita in textul de pe blogul domniei sale in fapt este o victimizare a „luminatului” profesor pe care generatia Giurescu, Berindei, Theodorescu etc. l-a marginalizat. In ce ma priveste consider ca au vrut sa-i faca un bine. Daca cititi volumul aparut la Polirom o sa vedeti cati termeni sunt folositi aiurea in text. Pe langa introducerea stufoasa in care „autorul” evoca (aberant) greutatile „antidemocratice” prin care a trebuit sa treaca pana a reusit sa publice volumul arata absurdidatea situatiei.
Revolutionarele teze din acest volum sunt considerate probabil de B. Murgescu esentiale in ceea ce priveste istoria revolutiei. In fond asa cum a fost tiparit volumul asa a trecut fara a-l regasi in tematica revolutiei printre surse.
In incheirea expunerii, Vladimir Tismaneanu se intreaba daca Ion Iliescu „se va retrage cu decenta, dandu-si demisia de onoare din fruntea unui Institut care trebuie sa promoveze adevarul, nu minciuna? Ori va incepe o campanie propagandistica de auto-victimizare specifica politrucilor frustrati?” Ce sa intelegem de aici? Ca acest critic a citit ceea ce s-a publicat de catre IRRD si a constat ca se promoveaza in aceste studii minciuna? Sau ca un om care a fost presedinte al acestei tari 10 ani este frustrat ca a ocupat cea mai inalta functie in stat?
Din cate stiu la colocviile si conferintele organizate de IRRD, dl Tismaneanu a fost invitat sa-si expuna punctele de vedere intr-o dezbatere stiintifica. Evident, nu a venit. Lipsa de onoare este o constatare ca si faptul ca V.Tismaneanu este un bun analist al perioadei comuniste.