In „Historia” An IX, nr.93, Septembrie 2009, unul dintre cei mai valorosi istorici in viata, Viorica Moisuc publica un excelent articol „Blestemul lui 23 august 1939 – Premisele sale” in care pune pe tapet probleme care nu au fost inca analizate sau sunt analizate superficial, din pacate de istorici. Nu intru in analiza articolului pentru simplul fapt ca il puteti citi in revista amintita. Ceea ce vreau sa subliniez este punctul de vedere personal al domniei sale „Politizarea perversa a istoriei neamului meu” la care subscriu.
Dupa 20 de ani de la caderea fostului regim, astazi putem trage linie si analiza scopul politic national. Firesc, multi ar spune ca aceste scopuri au fost realizate, intrarea in NATO si aderarea la UE. Cu siguranta acestea sunt realizari incontestabile, insa scopul principal ar trebui sa fie refacerea Romaniei Mari.
Modelul istoric poate fi conturat astfel: scopul generatiei 1848 a fost unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, realizat la 24 ianuarie 1859. Abilitatea intelectuala si diplomatica a principalilor actori au facut sa dea sah-mat puterilor de atunci prin alegerea aceluiasi domn, atat in Moldova cat si in Tara Romanesca. Dupa realizarea acestui scop, firesc interesul national a devenit obtinerea independentei, obtinuta in 1878. Greu, cu truda.
Dupa obtinerea independentei oamenii politici au avut ca principal scop unitatea nationala, realizat la 1 decembrie 1918. Greu, insa datorita jocurilor puterilor europene, caderea imperiilor de atunci, aparitia unor noi state nationale, printre care si Romania. Nu redau etapele realizarii Marii Uniri, insa ramane principala realizare a acestui popor greu incercat de soarta.
Firesc, Romania in perioada interbelica a incercat sa isi conserve granitele, sa incheie aliante cu caracter defensiv, Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica, tratat de alianta cu Franta, Polonia. A militat prin diplomatii sai, care din pacate nu au urmasi astazi, la pace si dialog.
Dictatul de la Viena, din 1940 prin care am pierdut Cadrilaterul si Transilvania a facut ca acel an sa fie unul din cei mai negrii ani din istoria noastra nationala.
Cum, dupa razboi am intrat in sfera de influenta a URSS, dar cu Transilvania la noi, scopul firesc ar fi fost redobandirea Basarabiei si Bucovinei. Se intelege ca daca Transilvania am obtinut-o de „la Moscova”, Basarabia care intra in planurile Rusiei era greu de crezut ca o vom redobandi.
Dupa 1990, sunt tabere care sustin ca Moldova, devenita independenta in 27 august 1991, ar fi vrut sa se alipeasca Romaniei, insa politicienii de la Bucuresti nu ar fi percutat de teama Federatiei Ruse.
Istoria nu se scrie usor, cei implicati ar fi trebuit sa se sacrifice (chiar personal), ca adevarati oameni de stat si sa caute parghiile eventualei alipiri. Cu modelul german in fata, poate ar fi reusit. Acum, cine stie.
Manualele scolare
Azi, istorici stabiliti dupa afilierea politica, decretati de guvern ca istorici ci nu in urma unor atributii aduse profesiei publica manualul: „O istorie a comunismului in Romania„. Eruditii, de care nu a auzit mai nimeni, pana la promovarea lor de catre Stat, sefi la Institutul pentru Studiul Crimelor Comunismului au niste initiative laudabile. Insa, mai trebuie sa si poata. Un manual scolar ar trebui sa fie scris corect, obiectiv. Daca il cititi va veti convinge.
Cei care conduc comisiile care stabilesc cum sa se numeasca manualele scolare, ce sa fie scris in ele si ce nu, ar trebui sa lase pe altii sa ocupe acele functii. Nu se poate ca Manualul de Istorie a Romanilor sa se transforme in Manualul de Istorie. Nu intr-o tara normala. Rolul istoriei este esential in formarea culturii elevilor.
In ce ma priveste, consider ca evenimentele istorice enumerate mai sus ar trebui predate elevilor, personalitatile politice, diplomatice, oamenii de cultura ar trebui cunoscuti de toti liceeni. Elevii dintre aceste personalitati ar trebui sa isi aleaga modele. Ce modele oferim noi astazi acestor generatii de elevi? Cati au auzit, dintre elevii de liceu de Grigore Gafencu, Take Ionescu, Vasile Stoica, Nicolae Iorga?
Nu vreau sa lansez ipoteze, doar ca romanii ar trebui sa fie mandrii ca sunt romani. Prin ceea ce au trecut moldovenii de-a lungul istoriei, merita respectul nostru si ar trebui sa ne gandim ca daca in locul lor era alta zona a tarii scopul ar trebui sa fie acelasi: ocrotirea natiunii. Inchei cu un citat: ” Nu asteptati ca lucrurile sa se intample, faceti voi in asa fel incat ele sa se intample; cautati ocazii si valorificatile nu asteptati ca acestea sa se iveasca”.