In ultima perioada incerc sa stau cat mai departe de ceea ce se mai intampla printre politicienii nostrii. Scarbit, ca orice om care nu are partipriuri politice incerc sa nu observ balciul dambovitean.

La ora la care scriu aceste randuri, Crin Antonescu si Victor Ponta spun ca traseistii care vin la USL sunt “curatei”. Ceilalti nu. Termenul de a stabili curatenia politicienilor de la Putere este ora 15:00 maine. Daca pana atunci nu pleaca din PDL raman curat murdari cum s-ar zice, daca vin la ei sunt aproape spalati catre fara pete.

Ceea ce lasa in urma PDL-ul si cei din coalitie este ceea ce poate fi mai rau intr-o societate. Dincolo de ratiune, optiuni, ideologie cei care conduc azi Romania au multe lipsuri printre care omenia, bunul simt si multe caracteristici izvorate de pe la alte specii. Ceea ce a dus la o generalizare.

In an electoral reincep excursiile cu votanti, in tara dar si in afara ei, cadouri, garantii de viitor toate doar sa fie revotati. Trist este ca nu numai cei din Coalitie recurg la aceste gesturi dar si cei din Opozitie. Ceea ce ne arata ca se uniformizeaza spectrul politic.

Divergentele din USL, Uniune inca in Opozitie pe impartirea functiilor, pe foame de putere, pe compromisuri stupide doar de dragul simtirii senzatiei de “la Putere” arata practic caracterul acestor lideri din Opozitie.

Ei stiu ca oamenii lor plimba electori, stiu ca banii de campanie se duc catre cadouri stiu ca fac ca si cei de la PDL. Romanii in marea lor majoritate stiu si ei cand primesc ce primesc, de ce si pentru ce. Cu toate astea se lasa sau sunt prostiti. Lispa de orgoliu, de reactie ne-a adus aici. As vrea sa cred ca vine o schimbare. Ca nu schimbam schimbarea!

Cu cine? Cu cei din USL care pana acum 2 luni condamnau traseismul iar acum primesc PDL-isti pe capete! A te certa atatia ani cu cei de la Putere, a critica zilnic si condamna  Puterea apoi in preajma alegerilor ii primesc la ei in Partid. Din pacate, educatia din ce in ce mai precara de care duc lipsa atat politicienii cat si societatea au adus acest stat intr-o situatie foarte grava. A fi in 2012 si a nu avea o alternativa credibila arata ca un om fara alternative la scara micro.

Tot ce am sperat in perioada 2008-2012, ca o sa apara o miscare, un grup, un partid care sa adune nemultumirile oamenilor si sa vina la Putere pe acest fond ca o alternativa credibila de a fi in slujba cetatenilor a ramas la gradul de speranta. Ce sa faca cei 3 in 1 ca alternativa la 1 peste toti?

Azi, printre istorici circula o veste trista. Academicianul Florin Constantiniu, unul dintre cei mai mari istorici romani s-a stins din viata. O persoana calda, o persoana care a trait pentru istorie, a servit drept model atat printre studenti cat si printre istorici a reusit sa lase in urma sa o bibliografie semnificativa care, sper ca va continua sa fie studiata si cu mult mai mult interes.

Ca student, asteptam cu interes, editorialele  profesorului, din Dosarele Istoriei, cat si cartile domniei sale, care  ca de fiecare data erau pertinente, directe si fara menajamente, bazate doar pe logica stiintifica. Am crescut cu ele si poate si acestea au avut un rol in a-mi alege meseria. Timpul a trecut, academicianul a ramas acelasi, modest, cu un mod de viata simplu si cu aceeasi sete de cercetare si cunostere. Parca, istoricul nu traia in aceeasi epoca a vitezei, a superficialitatii si a demagogiei ca multi altii. Un adevarat istoric, cum putini mai sunt printre noi.

Nu a cautat sa obtina functii, sa alerge dupa beneficii trecatoare. A ramas un om modest in slujba istoriei pe care a slujit-o asemenea. Noi, istoricii dar nu numai avem multe de invatat de la istoricul Constantiniu. Munca nu tradeaza, seriozitatea, demnitatea imbinate cu pasiunea si devotamentul pentru cercetare au creat un OM, un ISTORIC apreciat nu numai in Romania.

Regret ca una dintre vocile autoritare din domeniu ne-a parasit. Condoleante familiei!

Completarea copiei dupa tratatul original:

Trecerea  de la Imperiu la Republică, perioadă mai puţin abordată de istoricii europeni[1], a fost una  dintre cele mai negre din istoria turcilor. Aceştia s-a confruntat cu separarea populaţiei în două tabere, cea pro sultan şi cea adeptă a luptei pentru eliberare de sub Sultanat, condusă de Mustafa Kemal. Aceste lupte interne au fost completate şi cu intrarea Turciei într-un război direct cu Grecia, sprijinită de Marea Britanie. Pe lângă aceste conflicte fiecare ţară cu statut de Mare Putere şi-a manifestat interesul şi a căutat să aducă lucrurile într-o poziţie cât mai apropiată de interesul propriu. Datorită acestor cauze, în unele momente se putea vorbi de dispariţia Turciei. Intrarea sub protecţia puterilor europene din dorinţa acestora de a-şi împărţi  anumite zone în ţară s-a dezvoltat o mişcare de rezistenţă în frunte cu M. Kemal.

Mustafa Kemal[2] a hotărât să plece din Sivas în Ankara, oraş aflat în stepele anatoliene, sărac, prăfuit. S-a mutat înspre vest deoarece viitoarea capitală turcă avea o poziţie centrală dar şi sigură. Mai mult, era ultima gară a căilor ferate pe atunci foarte importante care se ramifica cu marea cale ferată anatoliană ce străbătea de la Nord la Sud. Un alt motiv pentru care a ales Ankara poate fi socotit cel al comunicaţiilor direct cu capitala. Între timp au avut loc alegeri parlamentare pentru Cameră în care naţionaliştii săi au câştigat în mare majoritate, inclusiv el, însă din prudenţă nu a mers la Constantinopol pentru a-şi lua mandatul. Mai mult, şi-a exprimat intenţia de a fi ales preşedinte al Camerei. În lipsă, Rauf Bei a fost desemnat şef al facţiunii parlamentare a partidului.

Noul parlament dar şi ultimul sub Sultan şi-a deschis lucrările la 11 ianuarie 1920 la Constantinopol. Însă jocurile politice, mai complicate decât cele militare nu l-au ales pe generalul Mustafa Kemal în funcţia de preşedinte ci o persoană necunoscută a naţionaliştilor, toate la îndemnul adversarului său din partid Rauf Bei. Camera a adoptat rezoluţiile de la Erzurum şi Sivas care aveau acum mai mult un rol simbolic. În genere, deputaţii naţionalişti erau dispuşi să colaboreze cum doreau, neavând nicio înţelegere pentru radicalismul conducătorului lor.

În timp ce jocurile pentru Camera se aşezau, de la Paris Aliaţii au comunicat guvernului turc, pe cale oficială că Strâmtorile şi Constantinopolul trebuiau să rămână sub controlul Sultanului. Din partea europenilor era mai mult o soluţie de impas decât un act binevoitor deoarece niciuna dintre puteri nu era de acord ca o altă putere să dispună de poziţia dominantă.

Cum au perceput turcii această notă oficială? Parlamentul a considerat faptul un succes al politicii naţionale. S-a grăbit să-l destituie pe ministrul de război Djemal Paşa la cererea Înalţilor Comisari, dar au amânat şi destituirea marelui vizir Ali Riza Paşa. Abil, Mustafa Kemal s-a folosit de oamenii săi de la Cameră pentru a dezvălui un conflict deschis cu scopul de a muta reprezentanţa naţională în interiorul ţării. Înarmările şi pregătirile de război continuau într-un ritm sporit, eforturile fiind sprijinite şi de autorităţile militare din Constantinopol. Se cunoaşte cazul transportului unui depozit întreg de arme din peninsula Gallipoli în Asia Minoră pentru echiparea armatei Wrangel, trimisă a lupta contra bolşevicilor. Acest transport nu a fost oprit cu toate că a trecut pe sub ochii Înalţilor Reprezentanţi.[3]

Considerându-se câştigători, Aliaţii nu au luat în calcul răzvrătirile din sud-estul îndepărtat al Turciei. Bandele din jurul Smirnei îşi continuau războiul de gherilă, francezii pierdeau sat după sat, ulterior oraşul Maras a fost câştigat, iar în cele din urmă francezii s-au văzut nevoiţi să renunţe şi la Şanliurfa. Cilicia a redevenit din nou liberă. Din cercetări reiese că turcii le-au făgăduit retragerea liberă însă pe drum au fost atacaţi, masacraţi sau luaţi prizonieri[4]. Fără speranţă la început în ce priveşte rezistenţa naţională, cei din Constantinopol, Parlamentul au prins curaj. L-au forţat să abdice pe marele vizir Ali Riza şi l-au pus în locul său pe Salih Paşa fostul ministru al marinei. Naţionaliştii începuseră să-şi consolideze speranţele.

Situaţia nu putea rămâne fără urmări în ce priveşte forţele europene. Astfel într-o întrunire a primilor miniştrii la Londra s-a hotărât să se dea o lecţie turcilor ca să-i înveţe cum trebuie să se comporte ca învinşi. Lecţia s-a rezumat doar la Constantinopol pe care Aliaţii îşi fixaseră tunurile. Gestul Aliaţilor a fost în avantajul lui Mustafa Kemal care şi prin acest fapt şi-a motivat decizia de retragere a Parlamentului în teritoriul asiatic. Lordul Curzon, într-o declaraţie în Camera Lorzilor afirma: “Aliaţii nu pot îngădui mai departe ca cei din Constantinopol să-şi bată joc de ei, în timp ce în toată ţara domneşte anarhia şi se comit violenţe şi cruzimi”.[5] În capitala turcă lucrurile s-au precipitat. Multe vase de război ale Aliaţilor au ancorat în portul Cornul de Aur. Turcii şi-au rechemat ofiţerii din zona Anatoliei, trupelor de ocupaţie li s-au ordonat să plece. Reprezentantul englez din Ankara a dispărut discret, iar Rauf Bei a propagat informaţia că Antanta avea intenţia să aresteze deputaţii naţionalişti şi să restaureze cabinetul Damad Ferid. Generalul Kemal a exprimat dorinţa ca fruntaşii să nu se lase prinşi. La 16 martie Aliaţii au demarat operaţiunea de pedepsire, constând într-o nouă ocupare “disciplinară”. Şeful operaţiunilor era Sir Henry Wilson în calitatea de comandant suprem al forţelor Aliate. Franţa şi Italia au aprobat măsurile care trebuiau luate în comun însă nu s-au grăbit să le şi pună în aplicare. Astfel, englezii prin trupele maritime au acţionat de unii singuri. Când Parisul şi Roma au observat că obţinerea controlului Constantinopolului de către englezi este ca şi făcută, acestea au intervenit considerându-se parte la conflict. Englezii nu s-au mulţumit numai să bombardeze, ci au intervenit şi terestru, au doborât gărzile şi posturile de poliţie şi au luat sub control oficiile telegrafice şi toate edificiile publice mai importante. Unul dintre funcţionarii telegrafişti a reuşit să reziste şi a transmis o telegramă către Ankara: “ Englezii au năvălit în oraș. Dis de dimineață, când soldații noștri mai dormeau, au atacat santinelele. Au fost opt morți și cinsprezece răniți. Tot mai multe trupe noi vin prin străzi. În momentul acesta soldații englezi se aproprie de minister. Au intrat prin poarta Nisamie. Întrerupeți comunicația. Englezii sunt aici”.[6] Principalii reprezentanți ai naționaliștilor au fost arestați la domiciliu, Rauf Bei, Fethi Bei. Politicienii au fost transferați în închisoare alături de tot felul de hoți și tâlhari. Mulți au fost arestați întâmplător, unii fiind închiși de doi ani fără a ști de ce sunt arestați. Englezii au evacuat în totalitate închisorile, cei închiși fiind transferați cu vase de război în Malta. Cei care au cunoscut informațiile erau de părere că dreptatea britanică din cauza acestui incident a primit o lovitură grea. Cei care au rămas în Constantinopol au plecat în interiorul țării, mare parte dintre deputați au fugit la timp alături de ofițeri, funcționari. Mulți din administrație au aderat în acele momente la mișcarea națională. Un fapt care îl mulțumea pe Mustafa Kemal era acela că ura împotriva Sultanului sporea. Circula zvonul că sfetnicii săi indicaseră inamicilor numele celor care trebuiau arestați. Dmersurile englezilor s-au dovedit a fi în zadar, deoarece puseseră stăpânire pe o capitală care nu mai era. Datorită acestor evenimente, la Constantinopol s-a declarat stare de asediu. Presa a fost supusă unei cenzuri riguroase; poșta, telegraful și poliția au fost puse sub controlul Aliaților. Ministerele au primit dreptul să-și continue activitatea însă sub controlul europenilor. Mai mult, Aliații au regizat o Proclamație care se încheia cu cuvintele: “Datoria supremă a fiecărui cetățean turc este să asculte de ordinele Sultanului”[7]. Pentru Sultanul Waheddedin, situația era bună, pentru moment scăpase de naţionalişti. Cei doi adversari ştiau că cel care va avea câştig de cauză îşi va impune şi sistemul politic al cărui beneficiar era sau va deveni. De teamă, Sultanul s-a agăţat cu disperare de englezi considerând că dacă le acceptă jocurile îşi va menţine şi statutul. Un pas riscant poate l-ar fi menţinut în funcţie. Dacă în timpul atacului englez asupra Constantinopolului, când toată ţara era revoltată, el ar fi fugit în Anatolia şi dacă s-ar fi pus în fruntea mişcării naţionale cu greu generalul Mustafa Kemal ar fi putut să impună Republica. Timpul îi era benefic, Locţiitorul Profetului, umbra lui Allah pe pământ, erau încă realităţi în care societatea credea. Din păcate pentru Sultan calculele lui nu erau în ton cu realitatea. Acesta era convins că Marea Britanie era destul de puternică pentru a rezolva problema agitatorilor naţionalişti. Mai mult, credea că din consideraţie pentru populaţia islamică, englezii trebuiau să-l susţină pe Calif, să-l menţină pe tron şi să obţină recunoaşterea de către ţară a guvernului legal din Constantinopol. Numai această viziune, dacă era aplicată, Aliaţii puteau să spere în executarea tratatului de pace.

Partidul Naţional se erijase din nou în grupul revoluţionar. Parlamentul inexistent după ultimele evenimente a fost dizolvat şi formal. Damad Ferid a devenit din nou şeful cabinetului – decizie cu care Franţa şi Italia nu erau de acord – cabinet format din partizani devotaţi, el putând guverna cu putere absolută prin graţia Marii Britanii. După ce şi-a asigurat un nou guvern, Wahededdin a obţinut o “fetwa”[8] prin care kemaliştii erau declaraţi în afara legii, iar toţi credincioşii erau chemaţi să lupte împotriva acestora. Printr-o iradea imperială Mustafa Kemal şi cei care îi împărtăşeau ideile au fost condamnaţi la moarte[9].

Generalul, informat de evenimentele din capitală a trecut la contra-măsuri. Cei câţiva ofiţeri englezi care se mai aflau în Anatolia au fost arestaţi. În Eskisehir unde se mai afla un detaşament englez care aştepta trupele de ocupaţie italiene din Konia a fost atacat şi au cucerit oraşul englezii reuşind să scape cu greu. Prin aceste atacuri Anatolia a fost curăţată de orice armate străine. După aceste evenimente militare, în plan politic, Mustafa Kemal a convocat corpurile electorale în numele Comitetului Reprezentativ. În opinia generalului, Parlamentul nu trebuia să aibă nimic comun cu vechea Cameră astfel i s-a dat caracterul unei Adunări Naţionale legislative cu puteri extraordinare. Pe acest fond Ankara a fost desemnată ca sediu al Adunării Naţionale. Cu ajutorul involuntar al Marii Britanii, Mustafa Kemal obţinuse ceea ce nu putuse obţine de la partizanii săi.

Începând cu primavara anului 1920, Ankara începe să se populeze masiv. Ofiţeri, funcţionari, diplomaţi, foşti miniştrii, savanţi, scriitori s-au mutat în noua capitală. Vechi căsuţe dărăpănate au devenit sediile ministerelor. Primul ziar a fost editat într-un fost grajd, Hackimijet i Milliet, răspândind ideile naţionaliste. Preşedintele şi şeful suprem, Mustafa Kemal a locuit în două camere din clădirea gării, în apropierea telegrafului[10].

La 23 aprilie 1920, Adunarea Naţională s-a întrunit la Ankara într-o clasă sărăcăcioasă a Şcolii de Agricultură. Alegerile s-au desfăşurat mai mult formal, reprezentanţii mişcării kemaliste au obţinut mandatele. Deschiderea lucrărilor Adunării s-a hotărât să fie într-o vineri, ziua în care musulmanii merg la Moschee pentru rugăciunea săptămânală. Deputaţii au hotărât să participe la această rugăciune la vechea moschee Hagi Bayram. Mai mult, în rugăciune s-au rugat pentru Sultan şi Calif. După rugăciune, cu drapelul verde al Profetului în frunte, deputaţii s-au deplasat către clădirea unde avea să funcţioneze Adunarea Naţională. Conform ritualului mahomedan, s-au jertfit doi berbeci. În pas cu ceea ce s-a întâmplat în Ankara, imamii au facut slujbe asemănătoare în toată Anatolia. Abil politician, Mustafa Kemal avea nevoie de a crea această aparenţă urmărind să nu îşi facă duşmani încă. Practic îşi dorea să sară câteva secole şi să întemeieze deodată un Stat cu totul modern. Mai mult, generalul şi-a făcut un aliat şi din Biserica, care nu avea niciun motiv de îndoială la adresa şefului naţionaliştilor.

Adunarea Naţională şi-a văzut de treabă. În fond a pus bazele noului stat prin rezoluţiile denumite “de Mai”, legea asupra regimului provizoriu. Monarhia a rămas nominal intangibilă. Se motiva că toate măsurile aveau drept scop apărarea Califatului şi Sultanatului şi eliberarea suveranului şi a ţării imperiale din mâna străinilor. Naţionaliştii motivau că Monarhul era prizonierul puterilor de ocupaţie şi nefiind liber în hotărârile sale, suveranitatea sa suferea o întrerupere iar puterea de guvernare trecea “provizoriu” asupra Adunării Naţionale. Legea depusă de Mustafa Kemal, conţinea în stadiul incipient principiul democraţiei. Provizoratul nu era decât o punte pentru a trece pe malul celalalt, lăsând întoarcerea deschisă în aparenţă; odată ajunşi dincolo, puntea se putea rupe fără să se observe. În mod firesc, când Adunarea Naţională avea să deţină singură toată puterea în Stat, decizia asupra situaţiei viitoare a Sultanului, avea să-i revină de drept ei. Şeful acesteia afirma: “Chestia formei de guvernământ era pe timpul acela deosebit de delicată. Înainte de a face o propunere, trebuia să ţiu seama de ideile şi sentimentele Adunării. Plecându-mă acestei necesităţi, am introdus un proiect în care intenţia a rămas ascunsă”[11]. Din analizele noastre rezultă că generalul nu i-a comunicat decizia sa niciunui colaborator al său. Încercarea de a transforma Imperiul în Republică era ceva care nu se putea concepe pentru turci. Când o parte din partizanii săi au declarat că au fost induşi în eroare şi înşelaţi, el le-a obiectat că, cu mai multă atenţie ar fi putut să recunoască faptul prin rezoluţiile din Mai se constituise în principiu Republica.

Ankara (cunoscută sub numele de Angora până în 1930, și în perioada clasică Ancyra), este capitala Turciei și al doilea cel mai mare oraș al țării după Istanbul. În același timp este capitala provinciei cu același nume.

Ankara este un important centru comercial şi industrial. De asemenea este centru de comerţ pentru zona agricolă care o înconjoară. Înainte să devină capitala țării, Ankara era faimoasă pentru lâna caprelor sale (lână de Angora). Acesta a fost cunoscuta anterior ca Angora.Hititii i-au zis Ankuwash înainte de 1200 i.Hr., Romanii au numit-o Ancyra, şi în perioadele clasice, elenistică şi bizantină a fost cunoscut sub numele de Ἄγκυρα Ánkyra.

Situată în centrul Anatoliei, este un important nod atât la figurat, pentru comerț, cât și la propriu, fiind centrul drumurilor și căilor ferate turcești. Dispune de câteva universități, Biblioteca Națională, Muzeul Arheologic, Muzeul Etnografic și Muzeul Civilizațiilor Anatoliene. Mausoleul Mustafa Kemal Atatürk, personalitea cea mai importantă a Turciei secolului XX, este de asemenea amplasat în Ankara.  Este compusa din 16 sectoare, 2516 km2. Astăzi, oraşul depăşeşte 4 milioane.

[1] Dintre istoricii europeni care au tratat această temă amintim: Bernard Lewis, The Emergence of Modern Turkey Oxford University, London 1968; Harry Howard, The partition of Turkey – A diplomat history 1913 – 1923, New York, 1966. Dintre istoricii turci enumerăm: Serif Mardin, Atatürk ve Cumhuriyet dönemi Türkiyesi, Y.E. Turkiye Ticaret Odalari, Ankara, 1981 (Turcia și Ataturk în perioada republicană); Salahi R. Sonyel, Türk Kurtuluş Savaşı ve Dış Politika, Y.E. Turk Tarih Kurumu, Ankara, 1986 (Războiul de independență turc și politica externă) și Büyük Millet Meclisinin Açılışından Lozan Antlaşmasına Kadar, TTK, Ankara, 1986 (Marea Adunare Națională de la deschidere până la Tratatul de la Lausanne);  Dogan Avcioglu, Milli Kurtulus Tarihi, cilt 1, Y.E. Istanbul Matbaasi, Istanbul, 1974. (Istoria de eliberare națională)

[2] Mustafa Riza Kemal Atatürk (1881-1938), ofiţer, fondatorul şi primul Preşedinte al Statului turc modern                   (29 oct. 1923-10 nov. 1938). Vezi la Yüksel Atillasoy, Atatürk:First President and Founder of the Turkish Republic, New York, 2002; Andrew Mango, Atatürk:The Biography of the Founder of Modern Turkey, New York, 2002; Patrick Kinross, Atatürk: The Rebirth of a Nation, London, 2003; Paul Dumont, Mustafa Kemal invente la Turquie moderne, Bruxelles, 2006.

[3] Mikusch D.V. Gazi Mustafa Kemal 1880-1938, Editura Scrisul Romanesc, Craiova. p. 203

[4] Idem

[5] Ibidem, p. 204

[6] Ibidem, p. 205

[7] Ibidem, p. 206

[8] Lege Sfântă

[9] La Constantinopol s-a răspândit vestea că sentinţa de condamnare la moarte a şi fost executată. Ştirea a ajuns şi la mama sa care locuia în capitala statului. Neputând comunica, a crezut zvonul. Mai mult, fiindcă fusese eliminat din comunitatea credincioşilor trebuie să fi fost foarte dureros pentru mama sa care avea sentimente profund religioase.

[10] Gazi Mustafa Kemal…p. 299

[11] D.v. Mikusch… p. 211

Share

Mai jos atasez o copie dupa o parte a Tratatului de Pace semnat la Bucuresti la Hanul lui Manuc intre Imperiul Otoman si Imperiul Tarist dupa un razboi de sase ani.

Multumiri lui Abdula Irsel pentru munca depusa in arhiva din Istanbul pentru cautarea acestui tratat cat si pentru aducerea lui in Romania.

Un sport de echipa, iluzii, sperante, emotii, spectatori, atmosfera, incredere in sansa lor. Ieri, pentru prima data am fost la un meci de handbal. Intamplarea a facut sa merg la un meci cu totul special, semifinala Ligii Campionilor dintre Oltchim si Gyor scor 35-31. Impresionat de atmosfera din sala am urmarit entuziasmat cum handbalistele noastre au condus, au fost conduse cu patru goluri dupa care in cateva minute au recuperat diferenta si s-au distantat la sapte goluri ca in final sa castige la patru goluri diferenta.

De mult, ca romani nu am avut un sport de echipa care sa ne bucure, sa ne faca mandrii si sa ne incante cu evolutiile sale. Indiferent de scorul de pe tabela, fetele de la Oltchim, prin evolutiile lor te conving ca dau tot ce pot. Pe alocuri le-a lipsit inspiratia, au fost tematoare dar ca de fiecare data cred in sansa lor, spera, se concentreaza si joaca demn. Cand nu-ti pacalesti meseria rezultatele vin de la sine. Probabil aceasta este cheia reusitei Oltchim de-a lungul anilor.

Alaturi de echipa, spectatorii au fost si ei la inaltime. Sintagma  al “optulea jucator” a fost mai mult decat realista. Valul sustinerii spectatorilor a stat si el la baza determinarii si castigarii acestui meci. Sper ca peste o saptamana echipa noastra sa fie cea care ajunge in finala. Chiar daca nu ajunge, merita felicitari pentru modul cum a jucat acest sezon de Champions League.

Succesul este cu atat mai important cu cat echipa Gyor este una cotata cu sanse mari la castigarea Champions League.  Felicitari ambelor echipe pentru spectacolul oferit.

“Voi candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL. Aşa cum mi s-a propus astăzi, voi deveni vicepreşedinte al PNL. Nu poţi să candidezi pentru funcţia asta fără să fii membru PNL”. Pe langa el, a luat si un numar impresionant de primari in tabara USL. Probabil dupa plecarea lui T. Melescanu la SIE, in PNL a ramas un loc vacant de vicepresedinte pe care S. Frunzaverde s-a gandit sa-l ocupe. Sa-i fi vandut Melescanu pontul?

O eroare grava a USL-ului este primirea in gruparea proprie a celor de la PDL.

Cum poti sa mai intelegi functionarea opozitiei daca treptat unii fug de pe o nava care ia apa intr-una care pare mai sigura?

Cum poti primi tradatori, cand tu Opozitie sustii zilnic ca esti impotriva migratiei politice?

Ceea ce a facut acest Frunzaverde este un act de lacomie a unui om care este obisnuit sa stea la putere.

Intrebari pentru USL:

- de ce primiti un om din conducerea PDL-ului care a girat taierile de salarii, a stat alaturi de Traian Basescu si practic a contribuit la dezastrul in care se afla aceasta tara.

- ce faceti cu oamenii vostrii din judet, pe care trebuie sa-i dati la o parte pentru a le face  loc celor din PDL doar pentru ca au venit la voi?

- ce sa-nteleaga oamenii care vor sa voteze USL cand vad ca acceptati PDL-isti. Poate maine, daca Emil Boc sau Traian Basescu ar vrea sa sustina USL ati fi de acord. Sa nu mai vorbim de Elene.

Lacomia celor din opozitie ii face sa accepte orice doar sa ajunga si ei odata la putere. Un astfel de proiect nu va avea sanse sa construiasca ceva pozitiv iar aceasta primire este inca o dovada ca ei sunt intre ei pentru ei cu ei. Presa detaliaza senzationalul acestui fapt, opozitia saluta gestul de parca nu ar fi un act de tradare ci un trasfer de Liga iar cei din PDL raman dezamagiti. Unde dracu` o fi demnitatea poporului asta si cu ce a gresit de nu poate avea cativa lideri autoritari in astfel de contexte.

Poate cei din Opozitie vor spune ca oamenii se mai cearta, se mai impaca doar ca primirea acestui individ de Caransebes in USL, legitimeaza intr-un fel guvernarea portocalie. Practic intre ei au loc transferuri ca la fotbal, in speranta unui profit mai mult decat rentabil: Melescanu s-a transferat in tabara lui Basescu, Frunzaverde la USL. Perioada transferurilor ramane inca deschisa cu toate ca la unanim este blamata. Ce va face Frunzaverde daca USL-ul va retrograda? Se va transfera din nou.  Pana atunci ziaristii si analistii politici de meserie se bucura de raul PDL si de castigul USL, care prin frunzaverde vesteste venirea primaverii! Sa se transforme USL-ul intr-un UNPR mai paradigmatic?

“Iubesc tradarea dar nu-mi plac tradatorii” ar trebui sa fie o categorie unde politicienii, e drept putini au mai ramas sa fie premiati ca inca nu au vandut partidul pentru un altul.

Mai jos, uitati-va la fata acestui geniu al politicii romanesti, care a infiintat un partid, trece in altul, are o imagine de om in opozitie cu conducerea centrala si este iubit ca om al locului. Mai ca te inspira si-ti vina sa-l votezi cu USL cu tot!

Daca toti primarii PDL s-ar transfera la USL, nu-i asa ca nu ar mai avea rost sa se faca alegeri? La ce bun atata timp cat oamenii lor au devenit ai nostrii?

Share

Premierul Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.

Cu alte cuvinte, ilustrul premier nu accepta presiuni politice, este imaculat si pus pe treaba in interes national. Jocul de imagine dus cat de cat inteligent pare sa prinda la o anumita parte a populatiei.

Cei care il pregatesc pentru inca un mandat de premier sau de presedinte nu o fac degeaba. In politica primul lucru la care se gandesc cei de azi sunt interesele proprii. Faptul ca a “trantit usa” ca nu cedeaza sunt lucruri amuzante. A intra intr-un guvern impus arata adevarata fata a premierului. Restul sunt detalii…

Cand imaginea prietenului sau, MRU “se construieste”, acelasi lucru, coincidenta, il face si Victor Ponta. Scartaind la imagine Ponta poate emana sperante efemere (o poza langa Tony Blair, platit si nu numai sa vina in Romania).

Share

Nici nu a inceput campania electorala si “baietii smecheri” incep sa faca ce stiu ei mai bine: sa mituiasca! Fie cu un pix, stilou, o excursie, fie ce o fi numai demnitar sa ramana omul. Ieri seara la usa, am primit invitatia verbala din partea domnului deputat Robert Negoita de a merge intr-o excursie prin Bucuresti care include printre altele Palatul Parlamentului si Hotelul Rin al carui patron este.

Cum sa votezi astfel de oameni? Pentru ei campania electorala si postul de deputat/senator/primar este o afacere in care bagi 10-15 % si apoi trebuie sa scoti profit.  Din pacate aceasta practica este veche si nu este patentata PSD, altii mult mai lacomi sunt initiatorii. Ma astept sa reuseasca domnii mituitori….din pacate. Un vot = un drum la Palatul Parlamentului si o ciorba la RIN.

Dupa buget, unii fac excursii electorale in afara tarii, altii prin tara, altii doar in orasul sau zona unde candideaza. Ideea este aceeasi si din pacate nu doar cei care ofera sunt de vina ci si cei care participa. Ca tot romanu….de ce nu ar profita?

Evenimentul, organizat de Lumina Institutii de Invatamant va avea loc marti, 27 martie 2012 dupa urmatorul program: la ora 18:00 va incepe expozitia cu muzica traditionala, obiecte realizate manual, piese de port popular si mancaruri traditionale, si la ora 20:00 va incepe spectacolul Gala Culturala Romano-Turca, in incinta Salii Palatului Bucuresti.

Manifestarea isi propune sa aduca pe aceeasi scena talente din cele doua tari vecine si prietene, Romania si Turcia, talente ce se vor exprima prin: dansuri, cantece, poezie si interpretari la instrumente specifice culturilor romanesti si turcesti.

GALA  CULTURALA ROMANO-TURCA incearca sa  contribuie la dezvoltarea prieteniei celor doua tari. Comunitatea turca din Romania este o minoritate recunoscuta oficial, iar colaborarea dintre cele doua etnii se bazeaza pe respectul fata de culturi diferite, toleranta fata de diversitate si colaborarea pe diverse planuri: cultural, stiintific, de afaceri si educational.

Programul GALEI cuprinde: cantece populare romanesti si turcesti, momente inedite de stand-up show, interpretari ale unor melodii romanesti si turcesti apartinand unor artisti celebri ai celor doua tari, momente poetice si nu in ultimul rand dansuri populare celebre.

Pretul biletelor pentru spectacolul GALA CULTURALA ROMANO – TURCA, de marti 27 martie, din incinta Salii Palatului, este 25  lei.

Mai multe informatii despre programul evenimentului se gasesc pe: http://galaculturala.lumina.ro

Evenimentul este organizat de LUMINA INSTITUTII DE INVATAMANT cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti, Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Ministerului Culturii si Patrimoniului National.

LUMINA INSTITUTII DE INVATAMANT si-a inceput activitatea in 1993 iar in urmatorul an 1994 a fost deschisa prima scoala in Constanta. Grupul de institutii de invatamant particular reunite sub denumirea LUMINA INSTITUTII DE INVATAMANT asigura instruirea copiilor incepand cu gradinita si pana la nivel de universitate, in cadrul cursurilor de zi cuprinzand toate ciclurile de invatamant preuniversitar: prescolar, primar, gimnazial si liceal si universitar. Instituţiile LUMINA au ca obiective didactice educarea copiilor pe baza curriculum-ului romanesc si britanic. In scolile LUMINA invata un numar de aproximativ 2500 de elevi din 46 de tari sub indrumarea a 300 de cadre didactice din 12 tari.
Din cadrul grupului LUMINA Instituţii de Învăţământ fac parte: Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti (www.ichb.ro), Liceul Internaţional de Informatică – Constanţa (www.ichc.ro), International School of Bucharest (www.isb.ro), Universitatea “Lumina”, Şcoala Spectrum Bucureşti (www.scoalaspectrum.ro), Şcoala Spectrum Constanţa, (www.scoalaspectrum.ro), Şcoala Spectrum Ploieşti, Şcoala Spectrum Iaşi, Şcoala Spectrum Cluj, Şcoala Spectrum Timişoara.
Şcolile din cadrul Lumina Instituţii de Învăţământ oferă servicii de educaţie pentru orice grupă de varsta de la 3 la 18 ani, în cadrul cursurilor de zi.
Şcolile Lumina cuprind toate ciclurile de învăţământ preuniversitar: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.
Copiii învaţă potrivit curriculum-ului românesc, în cadrul Liceelor Internaţionale de Informatică din Bucureşti şi Constanţa, dar şi în Şcolile Spectrum din Bucuresti,  Constanţa, Ploieşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi după curriculum-ul britanic la Şcoala Internaţională Bucureşti (The International School of Bucharest).
Liceele Internaţionale de Informatică din Bucureşti şi Constanţa au predare în limba engleza la materiile: informatică, matematică, fizică, biologie, chimie şi engleză.
The International School of Bucharest oferă predare integrală în limba engleză cu profesori vorbitori nativi ai acestei limbi.