"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2019 / 27 iunie

Erdoğan pierde și Istanbulul


Ekrem İmamoğlu a câștigat alegerile din Istanbul cu 54,03%. Binali Yıldırım a strâns 45,09%. În Istanbul au fost 31186 secții de vot, 10570222 de votanți, 8868664 de voturi exprimate dintre care 8696552 validate. Spre deosebide de alegerile din martie, de data aceasta, candidatul CHP a câștigat în plus 11 sectoare. Pentru președintele turc Erdoğan cât și pentru Turcia aceste alegeri au adus o imagine dezastruoasă.

recep-tayyip-erdoğan-kizgin-ve-öfkeli

În caz că protejatul său devenea primar al Istanbulului, toată lumea considera că a fost impus de el în fruntea orașului. În cazul de față, câștigătorul Ekrem İmamoğlu a dovedit că alegerile nu au fost furate, așa cum declarase liderul Turciei ci pur și simplu oamenii au dat un semnal că s-au săturat de măsurile ”benefice” luate de conducerea Turciei care au dus la creșterea șomajului, situarea la limita recesiunii economice, dezastrul diplomației care a încordat relațiile cu U.E., cu Israelul, cu Statele Unite și cu multe state vecine. Pierderea orașelor importante precum Ankara, Antalya, Izmir și Istanbul arată că Turcia vrea o schimbare.

Alegerile locale din 31 martie 2019 din Turcia s-au încheiat ieri, 23 iunie 2019. Conducerea autoritară a Turciei nu a acceptat și rezultatul alegerilor din Istanbul, unde fostul prim ministru, omul de casă al lui Erdoğan, Binali Yıldırım (un fel de Emil Boc al lui Traian Băsescu) a pierdut în fața lui Ekrem İmamoğlu, câștigătorul primăriei din Istanbul.

Anularea alegerilor din Istanbul pe motiv că acestea au fost furate, că serviciile străine s-au implicat pentru ca AKP (partidul lui Erdoğan) să piardă Istanbulul au dovedit ieri, pentru cei care vor să înțeleagă, că acesta a fost doar un alt motiv, aruncat turcilor naivi de către un Recep Tayyip Erdoğan aflat deja într-o realitate paralelă cu propria țară.

Chiar dacă președintele turc a acceptat înfrângerea, de data aceasta nu sunt convins că lucrurile vor rămâne așa. Istanbulul este principalul oraș al Turciei, este cel mai puternic centru comercial, era o rampă de lansare pentru postul de premier (desființat de președintele turc) sau pentru președinție. Așa cum zeci de mii de turci sunt arestați metodic din 2016 până azi sub diferite acuzații absurde, cum parlamentarii colțuroși se află în închisoare de mult timp, este posibil ca și noul primar al Istanbulului să li se alăture.

Nu înțeleg fericirea excesivă a Opoziției. Într-o țară în care nimic nu este sigur și în care Constituția îi oferă toate puterile posibile președintelui turc, în care chiar și Parlamentul (o anexă a Președintelui, îl poate dizolva când dorește) este majoritar AKP, victoria lui Ekrem İmamoğlu ar trebui tratată cu precauție. Într-un miting, președintele turc, cu privire la ce se va întâmpla dacă AKP va pierde alegerile din Istanbul, declara că banii sunt la stat și funcție de primar vor ajunge sau nu la Istanbul, în fond, el este economia Turciei, nu un primar, fie el și al Istanbulului.

Astfel euforia de aseară ar trebui să fie reținută. Recep Tayyip Erdoğan este cel mai mediatizat personaj din Turcia. Apare mai des la tv decât un jurnalist. Cu toate acestea aseară s-a rezumat să dea doar un mesaj pe twitter în care a acceptat rezultatul.

Președintele partidului care a câștigat Istanbulul, Kemal Kılıçdaroğlu (un lider care a pierdut toate alegerile importante în fața lui Erdoğan) declara aseară că a venit timpul ca împreună să creștem Turcia, că a câștigat democrația. Sub sloganul patentat de un puști #herseyguzelolacak (totul va fi bine) președintele CHP a îndemnat toți alegătorii să creadă ca lucrurile se vor schimba. Îndemnul lui la Justiție, la o justiție dreaptă a fost reiterat din nou. Pentru Justiție acesta a procedat în trecut la un lucru inedit pentru un politician și anume a mers pe jos de la Ankara la Istanbul cerând o justiție independentă în Turcia. Naivitatea celor care vorbesc despre democrație din rândul Opoziției, îi servește perfect președintelui turc.

Noi cei care urmărim de mult timp viața politică din Turcia știm însă că nu este așa. Nimic în Turcia nu se poate schimba în acest moment pașnic. Etapa trecerii lui Erdoğan de la prim ministru la președinte, cu desele rânduri de alegeri cât și cu referendumul pentru schimbarea Constituției, cu declararea stării de urgență prin care a putut aresta după bunul plac (și încă poate), cu sutele de femei și copii aflați în închisoare azi, cu situarea libertății presei în lume (pe locul 157), cu atentatele din Ankara, Istanbul sau Gaziantep de acum câțiva ani, cu decapitarea armatei și prin cumpărarea de rachete S 400 de la ruși, arată un președinte care are un singur scop, acela de a se menține la conducerea Turciei cu orice preț.

Astfel, alegerile din Istanbul îi strică o parte din acest plan. Orgolios cum îl știm, așteptăm următoarea sa mutare.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT