"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2019 / 29 mai

Cum a reușit PSD să revigoreze dreapta


Dacă vrei să înțelegi viața, asta să-ți fie învățătură de la început și temelia tuturor raționamentelor și dorințelor tale: nu ai drept la nimic și nimeni nu-ți este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, ești un prost; iar dacă te crezi nedreptățit pentru ca nu ți-o dau, ești încă și mai prost.

Hippolyte Adolphe Taine

Am pierdut alegerile din cauza strategiei adoptate de PSD! Am primit o lecție! Trebuie să facem schimbări majore! Am pierdut contactul cu alegătorii! Cam așa ar fi trebuit să înceapă președintele PSD discursul de aseară și nu cu anunțul privind prezidențialele, într-o seară neagră pentru socialiști.

forbidden-160219_960_720

Românii sunt euforici după fiecare scrutin. De fiecare dată, emoția emanată din campania electorală se transformă într-un entuziasm greu de priceput pentru un om normal. La alegerile din 2016, euforia câștigării de către PSD, era însoțită de românii care visau la salarii și beneficii greu de imaginat într-un stat. Azi, emoția populară are un raționament greu de înțeles pentru cei care cunosc istorie și anume, scăparea de ciuma roșie.

În fond, ciclic, românii se bucură la fiecare rând de alegeri și se întristează după câteva săptămâni când își dau seama că schimbarea visată nu este chiar așa cum au crezut ei.

De ce a pierdut PSD alegerile?

  1. Comunicarea! Nu au reușit să comunice societății ideile principale. Acea sută de lei în plus la salariu, motivată de Lia Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu, puși parcă cu scopul de a crea antipatie, a arătat că PSD nu are comunicatori de meserie. Spre exemplu, energia partizanului Moise Guran se pare că a fost mai eficientă decât partizanatul liniștitor al lui Bogdan Chirieac.
  2. Justiția! Românii nu au înțeles de ce trebuie schimbate legile Justiției, de ce a fost nevoie de OUG pe Justiție și de ce sunt capitale aceste legi. Chiar dacă sunt necesare unele schimbări, PSD nu a putut avea mai mult de un Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Florin Iordache, toți mai degrabă mediocrii în domeniul juridic. Numirea lui Tudorel Toader ca ministru al Justiției ca ”independent” de parcă acest minister nu ar ține de guvern sau nu trebuia să țină de politica guvernului l-au determinat pe Tudorel Toader să-și facă propria agendă, diferită de cea a guvernului.
  3. Selecția reprezentanților guvernamentali. PSD a mizat pe un altfel de a face politică! Oameni necunoscuți și fără un bagaj de cunoștințe în domeniul respectiv au ajuns să conducă ministere. De aici, gafe, bâlbâieli în comunicare și minimalizarea realizărilor promise.
  4. Guvernul! A fost locomotiva dreptei. 3 schimbări de premieri într-un timp atât de scurt nu putea rămâne fără urmări. Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Viorica Dăncilă nu cred că se așteptau să ajungă premieri. Schimbarea prin moțiune de cenzură a propriului guvern, selectarea și numirea unui Mihai Tudose deja anti PSD și a Vioricăi Dăncilă, catalogată în fel și chip, i-au oferit un plus de imagine lui Klaus Iohannis. Zecile de miniștri schimbați, teme anunțate doar, desființarea Departamentului Centenar au decredibilizat ”patriotismul” PSD.
  5. Diplomația! Rezultatele alegerilor europarlamentare țin într-o măsură apreciabilă și de Ministerul de Externe. Mă număr printre cei care cred că numirea lui T. Meleșcanu la MAE este una dintre cele mai mari greșeli a coaliției PSD-ALDE. Cum am mai scris pe acest blog, T. Meleșcanu este de mult depășit de ceea ce înseamnă Afacerile Externe, în caz că a fost vreodată în subiect. Prin deținerea portofoliului de ministru cât și prin ministrul de la Românii de pretutindeni, guvernul nu a fost în stare, nici de data aceasta să comunice cu Diaspora sau să facă ceva pentru ei. Mai mult, a reușit să-i enerveze.
  6. Liviu Dragnea. A fost primul președinte al PSD care nu a putut să conducă guvernul. De aici, un șir lung de decizii neinspirate. Neîncrederea în proprii oameni, eliminarea din jurul său a numeroase personalități, punerea pe liste a unor oameni fără experiență în Parlamentul european, problemele sale personale transferate la nivel național, duplicitatea unor miniștrii care nu știau clar în fața cui răspund, a președintelui PSD sau a premierului au dus partidul spre un scor de pluton.
  7. Campania pentru europarlamentare a PSD a fost anostă. Cu Rovana Plumb cap de listă mai mult plumb nici că putea pune Liviu Dragnea în lista partidului. O prestație jalnică a fost cea a lui Carmen Avram, aterizată în partid, cu postul de europarlamentar câștigat și cu impresia că totul i se cuvine, cu un Claudiu Manda, norocosul soț al Olguței Vasilescu și cu agramata Maria Grapini, PSD și-a compromis nu numai lista cât și campania electorală. Ideea de patriot, de mai mult român decât european, de organizare a unui miting electoral la Iași în aceeași zi cu organizarea Summitului european de la Sibiu, a fost una dintre greșelile substanțiale ale PSD.
  8. Referendumul. PSD nu a avut o poziție tranșantă în privința aceasta. Nu s-a pronunțat clar, dacă îl susține sau nu. Nu au explicat de ce ar fi împotriva organizării referendumului sau de ce l-ar susține! Nu au explicat de ce au fost de acord cu organizarea referendumului în aceeași sală unde s-a votat pentru europarlamentare. În lipsa unei poziții tranșante, simpatizantul PSD a rămas descumpănit.

Partidul Național Liberal a reușit cel mai mare scor electoral din 1990 și până astăzi. Ajutat de gafele guvernului, sprijinit de președintele Iohannis prin referendumul propus și trecut, românii au crezut că de azi s-a terminat cu amnistia și grațierea și au votat întocmai.

USR-PLUS este partidul care a contabilizat cel mai mult nehotărâții. Și se pare că sunt mulți în țară. Ideea lor, de oameni noi, de un altfel de a face politică, în istorie am mai găsit-o la diferitele ideologii care se bazau tocmai pe omul nou.

Alegerile au trecut, entuziasmul mai rămâne o perioadă iar lupta pentru o Justiție independentă în cazul schimbării guvernului va dispărea ca prin farmec.

Pentru a arată cât de hotărâți sunt românii, postez mai jos un paragraf despre consecvența în alegeri:

În cei 22 ani ai perioadei interbelice s-au succedat la conducerea României nu mai puțin de 33 de guverne, ceea ce înseamnă o medie de opt luni. În această perioadă doar două guverne (liberale), s-au menținut timp de patru ani fiecare, fapt care arată că frecvența schimbărilor a fost mult mai mare. Au existat opt guverne cu o durată de 1-2 luni: Coandă, Văitoianu, Take Ionescu, Vaida (1932), Tătărescu (1937), Goga, Miron Cristea (1938), Tătărescu (1940), și șase guverne de câteva zile sau săptămâni: B Stirbey, Gh. Gh. Mironescu (1930), Duca, dr. Angelescu, Argeșanu, Argetoianu. Au avut loc alegeri parlamentare în: noiembrie 1919, martie 1920, martie 1922, mai 1926, iulie 1927, decembrie 1928, iunie 1931, iunie 1932, noiembrie 1933, decembrie 1937. Pe parcursul a 19 ani de regim democratic au avut loc 10 alegeri parlamentare.

P.N.L.: 6.8% voturi în 1920, 60.3% în 1922, 7.3% în 1926, 61.7% în 1927. Partidul Poporului: 42.4% în 1920, 6.5% în 1922, 52% în 1926 și 1.9% în 1927. P.N.T.: 22.09% în 1927, 77.76% în 1928, și 15% în 1931.

În urma alegerilor din Europa, ”patrioți”, ”radicali”, ”naționaliști”, ”extremiști” au întărit rândurile Parlamentului european iar Brexitul poate deveni una dintre problemele majore.

Cu siguranță, provocările U.E. vor crește iar coeziunea, atât de dragă politicienilor europeni, va fi pusă la grea încercare.

În urma acestor alegeri, Klaus Iohannis pare că a făcut un pas mare spre al doilea mandat.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT