"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2019 / 14 mai

Cum a pierdut Erdoğan alegerile din Istanbul


Știrea politică a acestei săptămâni cred că este decizia Comisiei Electorale din Turcia care a anulat alegerile locale din Istanbul. Summitul de la Sibiu, de o formalitate protocolară a ieșit în evidență doar prin mustrarea primită de la premierul olandez care a ținut să ne arate că vine într-o țară nedemnă de o personalitate ca a sa. Cum spuneam în articolul trecut, Klaus Iohannis a zâmbit pe toată perioada summitului iar a doua zi a ținut să facă împreună cu Angela Merkel o vizită la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, o instituție, probabil de o ”importanță colosală pentru coeziunea unității românilor”.

istanbul

Mitingurile de campanie ne-au arătat încă o dată discursurile eliptice ale politicienilor care doresc să prindă un mandat de europarlamentar. Printre aceștia Rovana Plumb sau Carmen Avram, care cer un vot fără a convinge, fără a propune proiecte ci doar prin a ne arată ceea ce știm. Și de a ne arătă că sunt cu intenții de bine!

 De partea cealaltă, partidele vin cu discursuri anti PSD, nu cu ceea ce vor face, în caz că vor ajunge la Bruxelles.

De aceea cred că este important să ne oprim și asupra situației din Turcia. Anularea unor alegeri reprezintă un moment de reflecție și o atentă analiză asupra liderilor care se vor apropia de Turcia și de modelul său politic de acum încolo.

Dincolo de scandalurile de corupție, de desele alegeri, de atentatele cu bombă, terminate ca prin minune după consolidarea puterii partidului de guvernământ, de referendumul prin care Turcia a devenit, legal, la dispoziția președintelui, avem o decizie pe care niciun lider din Turcia nu și-a permis să o facă, și anume să anuleze alegerile și să le reorganizeze în așa fel încât să le recâștige la următorul scrutin din 23 iunie 2019.

De ce este important ce se întâmplă în Turcia?

  • Turcia este un partener preferențial al Uniunii Europene, este membru cu drepturi depline în NATO și este primul partener economic al României, după U.E. Investițiile Turciei în România tind spre 10 miliarde de $.
  • Carismaticul lider turc, Erdoğan știe că europenii nu au soluții în privința migrației. De aceea, cei patru milioane de sirieni adăpostiți în Turcia pot oricând să fie trimiși spre Europa. În încercarea de a stopa acest fapt, liderii europeni tărăgănează adoptarea unei hotărâri, mai ales acum, prinși cu alegerile și cu discutarea funcțiilor pentru mandatul viitor.
  • Semnarea cu Federația Rusă a acordului prin care Turcia a cumpărat rachete S400, livrabile luna viitoare, stoparea vânzării către Turcia a avioanelor și a componentelor F 35 de către Statele Unite, însoțite de declarații ale americanilor că Turcia nu poate ca membru NATO să cumpere armament de la ruși, vor crea una dintre cele mai importante probleme ale NATO de la înființarea sa cât și o provocare pentru liderul turc în încercarea de a ieși pozitiv din acest clinci.
  • Fethullah Gülen. Declararea acestuia ca terorist și a școlilor și membrilor mișcării sale din întreaga lume ca teroriști a dus la o tensiune în relațiile Turciei cu statele din întreaga lume. Presiunea Turciei pentru a le închide școlile, a-i aresta pe profesorii turci sau de a le prelua cu totul, au devenit prioritate pentru diplomația turcă. Refuzul Interpol de a-i considera teroriști, de a-i aresta și deferi Turciei, refuzul U.E și al Statelor Unite, de a-i aresta fără probe, acceptarea lor ca disidenți în special în statele occidentale au dus la tensiuni, uneori până la înghețarea relațiilor (SUA, Olanda) sau răcirea relațiilor cu Germania, Austria unde există o comunitate puternică de turci.
  • Trilaterala România – Polonia – Turcia, la nivel de miniștri de externe, pune accent pe interesul strategic, dezbate probleme de actualitate și interes prioritar (aici aș dori să aflăm care este interesul prioritar al României), decizii cu impact în armonizarea relațiilor naționale cât și a identifica oportunități de coordonare și cooperare.
  • interesul continuu, pe alocuri demonstrat de Turcia în Balcani (Erdoğan în 2012: ”Kosovo este Turcia, Turcia este Kosovo”), cererea președintelui turc de anul acesta prin care cerea anularea acordului de la Dayton, implicarea prin investiții în Serbia, construirea unei mari moschei în Albania, tensiunile tradiționale cu Grecia și Armenia, deschiderea de filiale TIKA (în tot spațiul aflat sub influența Imperiului Otoman) prin care caută să sensibilizeze mediul academic și opinia publică cu scopul apropierii acestora de doctrina neo otomanistă, transformă Turcia într-un stat hotărât dar instabil economic și vulnerabil strategic. Ceea ce poate duce la crize cu un impact neprevăzut.
  • summitul tripartit Rusia – Turcia – Iran pentru rezolvarea situației din Siria. O întâlnire care arată dorința puterilor regionale de a rezolva situația din proximitatea lor cât și hotărârea de a exclude din discuții Statele Unite cât și state precum Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia.

Am punctat aici câteva dintre aspectele care compun viziunea diplomatică a Turciei. Putere regională cu tendințe expansioniste, implicată sau dornică de a se implica cu precădere în spațiul din proximitatea sa.

Alegerile locale din Turcia, ultimele pentru o perioadă de câțiva ani erau văzute ca o formalitate pentru regimul autoritar de la Ankara. Cu mass-media controlată în totalitate (sunt doar câțiva jurnaliști care, parțial evocă aceste nedreptăți, lăsați special pentru a arăta că în Turcia există democrație) – cu un parlament formal, unde partidul președintelui turc (este și președinte de partid, AKP cât și președinte de țară) deține o majoritate lejeră și unde toți știu că dacă nu respectă indicațiile președintelui, acesta poate dizolva Parlamentul iar ei vor rămâne fără loc de muncă.

Cu o majoritate suficientă, atât la nivel local cât și parlamentar, având concentrate în mâinile sale, conform Constituției toate puterile ( economia, unde ministrul este ginerele său, securitate, armată, servicii, justiție) plus mass-media, acesta a considerat că dacă ține câteva mitinguri pe zi, simpla lui prezență este suficientă pentru a câștiga alegerile din 31 martie.

În pregătirea alegerilor locale, președintele turc a arestat primarii afiliați HDP cât și o parte din parlamentari în frunte cu Selahattin Demirtaș. HDP de la un scor de peste 10% abia a trecut de 4%. Cu alte cuvinte, nu poți câștiga alegerile cu primari din închisoare.

Pentru a-și schimba oamenii, Erdoğan a cerut demisia primarilor din Istanbul, Ankara și Balikesir. Vechi cunoștințe politice, aceștia au demisionat.

Unul dintre apropiații săi, pe care l-a pus prim ministru după evenimentele din 2016, apoi președintele Parlamentului, trebuia să fie primar al Istanbulului. Fără carismă, fără viziune, predictibil, Binali Yildirim nu a reușit de data aceasta să convingă alegătorii din Istanbul. Încrezător în forța partidului său, Erdoğan nu a luat în calcul faptul că acesta nu a reușit să aibă un scor cât să conteze nici în 2014 când a candidat la primăria din Izmir.

Astfel, putem concluziona că flerul său politic și viziunea este în regres. La aceste alegeri locale, partidul de guvernământ, chiar dacă a câștigat alegerile a pierdut principalele orașe printre care Ankara, Istanbul, Izmir, și Antalya.

La alegerile de luna viitoare din Istanbul, Erdoğan merge tot cu Binali Yildirim. Surprinzător, opoziția care a câștigat primăria Istanbulului, în loc să boicoteze noile alegeri, le acceptă.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT