"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2018 / 2 octombrie

Politica drepturilor omului


Singura modalitate de a dobândi respectul în relațiile cu ceilalți

oameni este de a lăsa să se vadă că ești independent de ei.

România este un stat cu drepturi depline în U.E. Cu toate acestea, împreună cu Bulgaria trebuie să accepte acest MCV ca centură de siguranță. Nu pentru noi, ci pentru occidentali. Tot cele două state nu sunt primite în Schengen cu toate că îndeplinesc condițiile. Este trist să vedem cum românii, membri ai Parlamentului European cer sancțiuni pentru propria țară. Indiferent de guvernul sau președinția de la București, care sunt trecătoare, țara rămâne, iar românii au tot dreptul și se pot supăra pe bună dreptate sau nu pe tot felul de instituții, de persoane dar nu se pot supăra pe propria țară.

ANDOy1301z17JcJustitiaIndependenta

Orice ins român care cere sancțiuni pentru propriul stat, merită oprobiul public. Dovedește lipsă de educație, de cultură, este străin de propria-i identitate și proprabil bucuros când cauzează o problema majoră propriului stat.

Este de neînțeles cum românii nu reușesc să se reprezinte unitar, să lupte pentru propriile idealuri și să aibă o agendă publică, o agendă comună. Înainte de a face parte dintr-un grup politic, cu siguranță toți ar trebui să facă parte dintr-o țară, și fiindcă demnitatea temporară o au în numele țării, ar trebui să merite!

Orice situație avută în P.E. nu se rezolvă cu declarații de genul: dialog, toleranță, puncte de vedere comune, ”arătăm fapte” etc. Se rezolvă prin negocieri, prin poziții demne, prin personalitatea parlamentarilor noștri. (mă îndoiesc că găsim europarlamentari români cu personalitate) Majoritatea sunt bucuroși de propriul mandat și caută să nu deranjeze din teama de a nu cădea după lista următoare.

Cum ar fi fost ședința de aseară de la Strasbourg dacă toti europarlamentarii români ar fi fost uniți?

Spre exemplu, luăm un stat din proximitatea noastră. Când adepții generalului turc Mustafa Kemal luptau pentru instaurarea Republicii iar adepții Sultanului pentru menținerea acestuia s-au creat două tabere. Cei de la Constantinopol nu au abdicat de bună voie în favoarea Ankarei. Delegațiile celor două guverne, osman și turc au plecat separat la Londra. Puterile aliate au trebuit să țină seama de raportul de forțe și au trimis ulterior o invitație directă la Ankara. Prin simpla forță a lucrurilor, Mustaka Kemal a obținut recunoașterea de facto a guvernului revolu­țio­nar. Spre surprinderea occidentalilor cele două delegații turce au apărut împreună în a doua zi a conferinței. Au format aceeași tabără. Aparenta dușmănie dintre ele nu se constată. Marele vizir Tevfik Pașa a ținut să precizeze că în calitate de șef al delegației îi lasă cuvântul lui Bekir Sami Bey, șeful delegației de la Ankara care avea să vorbească în numele ambelor delegații. Din acel moment Con­stan­tino­polul a tăcut pentru totdeauna.

Un exemplu de unitate națională. Cele două tabere au dus un război la propriu, dar când au mers la masa negocierilor, au conștientizat că este vorba de propria țară și au actionat unitar.

Azi, ne găsim avertizați și amenințați fără o bază reală. Din păcate, nu mai contează faptele ci interesele politice. Iar lipsa calității clasei politice românești din Parlamentul European este principala probă în acțiunile care vor urma.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT