Încă o dată traseismul politic a prins contur în Parlamentul României. Cei care aleargă după funcţii, demnităţi, oportuniştii de conjuctură speră că fiind mai puţini în noul Partid, să poată fi „decisivi” pentru prosperitatea României. După declaraţii, aceasta este singura lor preocupare.
Victor Ponta a reuşit să fie un personaj inedit în politica românească. Veşnic tânăr, veşnic determinant, mereu gata de acţiune a reuşit să-şi fâsâie de unul singur puţinele calităţi în momentul în care a început să se comporte ca o „divă” din emisiunile lui Capatos. Nu a avut probleme cu Dragnea sau cu alţi lideri din PSD cât a fost parte activă a deciziilor. Când nu a mai fost, a început să-i strige precum o amantă geloasă, părăsită. O minimă educaţie, i-ar fi recomandat demnitarului Ponta ca ceea ce s-a discutat în timpul negocierilor să rămână acolo, eventual scrise în memorii, la ieşirea din viaţa politică.
Pentru politicienii ajunşi vremelnic în funcţii importante precum ministru, şef de consiliu judeţean sau şef de comisie în Parlament, şterşi, fără a lăsa ceva în urma lor, au uitat de apartenenţa la valorile social democraţiei şi precum ipohondrii şi-au creionat o altă apartenenţă, o apartenenţă, PRO.
Fără baroni, doar cu „intelectuali” de genul Sorin Câmpeanu, prietenul lui Victor Ponta, care a rămas în istoria Ministerului Educaţiei ca ministrul care a dat ordin prin care un doctor poate renunţa la propriul titlu câştigat în mod normal cu trudă, sacrificii şi desigur mult timp depus în slujba cercetării.
Pentru naivii care cred că cei din anturajul lui Victor Ponta vor schimba România, trebuie să ştie că micuţul grup poate face doar mici schimbări. Victor Ponta nu a avut vreo remuşcare când şi-a luat titlul de doctor prin plagiat, prin numirea „duşmanului” Kovesi împotriva căruia tot luptă de ani de zile, a acceptării pragului la referendum sau a distrugerii USL. Când faci parte dintr-o echipă, nu poţi fi singurul „deştept”, singurul lider pozitiv iar proprii colegi, doar fraieri.
Ieri, în discursul său, Victor Ponta susţinea că partidul Pro România este pro european, că luptă ca România să rămână europeană. Am adăuga noi, alături de prieteni ca Recep Tayyip Erdoğan pe care îl ajută în numele multiculturalităţii şi diversităţii să contruiască o mare moschee în centrul Bucureştiului sau Aleksandar Vučić care îl adăposteşte pe alt prieten, Sebi Ghiţă.
Altfel, a reuşit să fie primul prim ministru din istoria României cu dublă cetăţenie. În cazul puţin probabil în care v-a ajunge premier, cum v-a gestiona relaţiile româno-sârbe? Cum v-a acţiona în politica externă ca cetăţean român şi sârb? Probabil, pro europa!
Cu siguranţă PSD-ul a făcut multe greşeli, i-a oferit nu numai lui suficient de multe posibilităţi de a ataca, critica. Însă decizia de a ataca propriul partid seamănă izbitor de mult cu cea a fostului său coleg Cristian Diaconescu, care după ce a pierdut şefia PSD-ului a trecut în tabăra cu care se „luptase” ani de-a rândul. Azi, Ponta nu ar avea nicio problemă în a-şi scoate fostul partid de la guvernare şi a oferi un nou guvern lui Iohannis.
Toti aceşti „traseişti” trecuţi la Pro România nu au avut nicio problemă în a lucra cu Dragnea, în a vota legea salarizării, legile justiţiei cât şi toate legile propuse în propriul lor program de guvernare. Unul a fost chiar ministru şi dacă nu ar fi fost schimbat, era cu siguranţă împotriva Pro România! Poate vă întrebaţi care au fost realizările acestui ministru al Turismului? Sau care sunt argumentele acestor politicieni de a pleca din partid, în afara interesului personal? Ideea de a lupta pentru putere în PSD e chiar atât de aberantă? Chiar consideră aceştia că liderul actual este pe vecie şef al partidului? Sau sunt alte interese obscure sub care acţionează?
Ca istoric, nu am văzut nici în discursul lui Victor Ponta vreo referire la propriul trecut, la anul Centenar, la unitatea românilor bazată pe trecutul istoric, pe modelele acestui stat ci am observat că îşi doreşte regionalizarea cât mai repede.
Un partid creat din frustrarea fostului prim ministru, un partid creat în Parlament, un partid care nu se legitimează pe voturi ci pe negocieri şi alianţe obscure. Până la a convinge, ar trebui să fie convinsă şi soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu să i se alăture.