"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2017 / 27 mai

Ramazan


Ramazanul (Ramadanul) este sărbătoarea acceptată de întreaga suflare islamică. Indiferent de viziunile, sectele, separațiile dintre musulmani, toți acceptă și sărbătoresc. Ramazanul este a noua lună din calendarul musulman, luna în care musulmanii din întreaga lume o sărbătoresc prin post și rugăciune. Este luna în care versetele ce alcătuiesc Coranul au fost transmise profetului Muhammed.

Ramazan

Ca și în celelalte religii, postul reprezintă un mijloc de autocontrol, o dovadă de credință. Timp de aproximativ 30 de zile musulmanii adulți dar apți (există un set de reguli prin care se poate face excepție de la post, cu posibilitatea recuperării zilelor) se abțin de la hrană, băutură, relații sexuale de la răsăritul soarelui până la apus.

În luna Postului nu se minte (un bun credincios ar trebui să țină cont de acest sfat tot timpul), nu se jignește. O latură aparte în timpul Postului ține de reanalizarea viziunii asupra vieții, împăcarea cu cei certați, întărirea legăturilor de familie cât și cu prietenii, renunțarea la obiceiurile negative.

Tuturor prietenilor le doresc un Ramazan cu liniște, împlinire, speranță, pace sufletească!

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT