"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2016 / 28 iunie

Moscova nu crede în lacrimi


”Rusia este un prieten și partener strategic al Turciei, cu care autoritățile turce nu doresc să strice relațiile. Doresc încă o dată să-mi exprim compasiunea, să transmit sincere condoleanțe familiei pilotului rus care a murit și să spun: îmi pare rău” sunt cuvintele președintelui turc către omologul său rus, Vladimir Putin.

La sfârșitul lui noiembrie anul trecut Turcia producea un șoc nu numai în redacțiile agențiilor de știri ci și în cancelariile din întreaga lume.  Doborârea unui avion rusesc care ar fi pătruns în teritoriul turcesc. Au urmat asigurări din partea Turciei că în calitate de membru NATO, de stat aflat într-o zonă sensibilă nu își permite să ”stea la discuții” cu unul dintre cei mai importanți parteneri ai săi, Federația Rusă, că statul turc în orice circumstanțe, ar proceda la fel.

rusia-turcia

Intransigența la adresa unui stat „totalitar” (F. Rusă), implicat în luptele din Siria de partea dictatorului Bashar al-Assad, de stat agresor, dușman al Turciei, singurul stat care luptă cu adevărat împotriva terorismului, singurul stat care nu este ajutat de Marile Puteri democrate în lupta cu teroriști ISIS ar trebui răsplătită de toată lumea democratică.

De atunci, Turcia a trebuit să facă față unui val de teroare soldat cu zeci de morți. Orașele mari, alături de zona ”caldă” din sud estul Turciei s-au confruntat cu multe atentate capcană, unele din fericire dejucate. Alături de starea de urgență au urmat încrâncenări la nivelul declarațiilor celor două state. Putin i-a asigurat pe turci că rămâne prietenul lor dar nu în perioada conducerii Turciei de către R.T. Erdoğan. Mai mult, a dat asigurări că turiștii ruși vor evita Turcia iar oamenii de afaceri ruși la fel. De partea cealaltă, președintele turc a procedat la fel.

Ca într-o telenovelă, cei doi președinți au comentat cât de ironic au putut situația iar ”înghețarea relațiilor” era singura varianță posibilă.

Lupta pentru putere dintre cele două imperii a fost sistată rațional în alt context, de pe alte poziții de către noii conducători de după primul război mondial: Mustafa Kemal și V. I. Lenin. Cele două state au fost excluse de la Tratatele de Pace de la Paris (1919 – 1920) dar cei doi lideri și-au dat seama câte pot realiza printr-o colaborare regională. Începând cu 16 martie 1921 se pun bazele colaborării celor două state care au progresat treptat până la incidentul avionului doborât de Turcia.

Cu o serie de tratate comerciale, navale, colaborarea și susținerea Turciei de către U.R.S.S. la Tratatul de la Montreux (1936) relațiile dintre cele două state au progresat până la eliminarea vizelor.

Brusc, decizia conducerii de la Ankara, neînțeleasă, a produs iritații atât la nivelul NATO cât și regional (au mai apărut morți în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan). Marele perdant al acestei situații a fost Turcia. Conflictul se încheie așa cum a cerut Vladimir Putin și anume cu scuze.

O mișcare rațională, probabil forțată de consecințe dar de salutat este decizia Ankarei de a schimba din nou direcția diplomației prin cererea scuzelor de către președintele turc, Moscovei cât și normalizarea relațiilor cu Israelul după incidentul cu nava Mavi Marmara.

Un nou premier, un nou scenariu, același președinte. În cazul normalizării relațiilor cu Moscova și Tel Aviv, Ankara încearcă să revină în normalitate și, cel mai important, economic.

Cu acest prilej observăm că președintele turc recunoaște că a greșit (forțat de împrejurări sau nu) și își cere scuze. Acest pas poate reprezenta normalizarea relațiilor regionale prin colaborarea celor mai importanți actori regionali: Federația Rusă, Israel și Turcia.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT