După o perioadă de 70 de ani, manuscrisul lui Hitler, Mein Kampf se poate tipări din nou, spre vânzare în Germania. Tot acum, surprinzător, din Turcia, președintele R.T. Erdoğan face o gafă greu de anticipat, greu de acoperit. Mai mult, declarația sa, negată de Administrația Prezidențială a făcut înconjurul lumii. Cu greu, după ce apari în direct si declari, mai poate fi pusă la îndoială declarația. Dar se pare, nu imposibil!
Greu de înțeles comparația, greu de explicat. De ce era nevoie de o asemenea declarație în acest context în care Turcia este sub lupa tuturor. Acuzat din multe părți, președintele turc gafează inexplicabil.
Într-o perioadă care contrastează cu gerul de afară, Arabia Saudită continuă atacurile asupra Yemenului și rupe relațiile cu Iranul. Total atipic europenilor, statele islamice au propria viziune asupra vieții, a dezvoltării sociale cât și a justiției sau a sistemului politic care trebuie să fie adaptat. Întâmplător, după vizita președintelui turc, Arabia Saudită mută în relațiile cu Iranul, vecin Turciei și oferă un ultimatum de 48 de ore pentru a părăsi țara.
Luat de val, R.T. Erdoğan, la întoarcerea din Arabia Saudită, întrebat de jurnalişti dacă este posibilă instituirea unui sistem prezidenţial prin menţinerea structurii unitare a statului, Erdoğan răspunde: „Există deja exemple în lume. Puteţi vedea acest lucru dacă analizaţi Germania lui Hitler”.
Recep Tayyip Erdoğan este un lider carismatic. Un lider care captează atenția, care atrage în jurul său mase. Evocă un naționalism exacerbat iar negaționismul a devenit politică de stat. Pierre Vidal- Naquet în Asasinii Memoriei, cu referire la Turcia, afirma: ”Dintre toate istoriografiile, cea mai rea este istoriografia de stat, iar statele admit rar ca au fost criminale. Cazul cel mai dureros este poate, în acest domeniu, cel al istoriografiei turcești asupra genocidului armenilor din 1915. Că turcii insistă asupra situației de război, asupra dorinței de victorie a ofensivei rusești pe care o formulau un număr de armeni, asupra conflictelor locale dintre armeni și vecinii lor, în cursul cărora aceștia din urmă nu s-au comportat ca mielul din fabulă, ce poate fi mai firesc? Dar turcii nu se mărginesc la atât: ei oferă exemplul însuși al negării”.
Abil politician, în 1938, Atatürk a prevăzut conflictul ce păştea lumea: „Foarte curând va izbucni un conflict mondial. Aventurieri ca Hitler şi Mussolini vor îneca lumea în sânge. Se va schimba echilibrul de forţe. În timpul acestui conflict trebuie ca Turcia să nu comită nicio greşeală[1].” Azi, în Turcia chiar dacă există cultul pentru Atatürk el nu mai este la fel de intens.
Ceea ce există însă, este articolul 301 din Codul Penal care pedepsește cu închisoarea pe oricine ”denigrează identitatea turcească”. Pe lângă acest articol care nu te lasă să spui ceea ce crezi, să greșești sau să ai dreptate istoriografia turcă este supravegreată de Comitetul de Coordonare a Luptei contra Acuzațiilor Nefondate de Genocid (ASIMKK) supravegheat de vicepremier din care fac parte reprezentanți ai marilor ministere cheie: Apărare, Justiție, Interne, Afaceri Străine, Educație, Cultură, președintele Consiliului Superior al Universităților, directorul Serviciilor de Informații, șefii Arhivelor Naționale și ai Fondurilor de Promovare a Turciei, președintele Institutului Turc de Istorie, militari.
Poate, obișnuit cu ierarhizarea istoriografică și cu stabilirea evenimentelor istorice printr-o convocare la o ședință, președintele turc nu a mai făcut diferența dintre sisteme politice și reprezentanții acestora. Bucurându-se de o popularizare negativă, Hitler este una dintre cele mai căutate personalități. Sper că cei de la Istanbul să nu creadă că Uniunea Europeană i se datorează acestui malefic personaj care dacă nu ar fi fost, U.E. nu exista.
Într-adevăr Hitler și-a dorit foarte mult o alianță cu Turcia. A depus eforturi pentru a atrage noua Republică de partea sa. Chiar a trimis ca ambasador la Ankara pe Franz von Papen, fostul cancelar pentru a apropia cele două state. Atât Atatürk cât și Ismet İnönü l-au refuzat până și pe Albert Einstein să vină în Turcia din dorința de a nu avea nicio legătură cu Germania nazistă. Cu toate acestea, înaintea celui de-al II-lea război mondial, Atatürk a făcut apel la intelectualii europeni, cu precădere germani de a veni în Turcia și a contribui la dezvoltarea ei. Acești germani și-au adus aportul în educație, infrastructură, armată. Cu toate acestea, Turcia a ales să nu se alăture sistemului nazist.
Ceea ce reținem din mesajul președintelui turc este că, asemeni lui Hitler își dorește controlul absolut al statului: partid, guvern, președinție, servicii.
Declarațiile sale tendențioase se regăsesc in media. Și nu sunt puține. Spre exemplu declara pe 19 noiembrie 2012 și 24 iulie 2014 ca Israelul este un stat terorist iar pe 2 ianuarie a declarat ca ” trebuie să acceptăm că avem nevoie de Israel”.
Așa am ajuns azi, în 2016 să constatăm că unele state nu au învățat nimic din istorie. Că unii nu îl tratează pe Hitler ca pe un subiect istoric ci se mai și inspiră din activitatea sa. Liderii europeni preocupați cu Sărbătorile nu au dat importanță acestei declarații șocante venită nu la mult timp după reluarea discuțiilor privind aderarea Turciei la U.E. și cooperarea în privința emigranților.
Negaționismul nu este de stânga, de dreapta sau de centru! Este politică de stat!
[1] “ Ankara” 14 martie 1938 nr. 378-3