"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2015 / 27 august

De la identitate la unitate – limba română


Tocmai când mă gândeam să scriu ceva legat de apropierea centenarului, sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, de la săvârșirea idealului național, despre lupta acestui neam greu încercat de istorie, poziționat la graniță de Imperii, văd că aleșii noștrii vor să adauge încă o zi în calendarul cu zile libere și anume 10 mai.

limba_46272000

Așa că dacă alte popoare se mândresc cu ziua lor națională, organizează evenimente cultural-științifice pentru a populariza cât mai mult și pentru a aduce la cunoștină nu doar propriilor cetățeni, noi românii, cu doar 3 ani până la sărbătorirea celui mai mare ideal realizat, propunem proclamarea zilei de 10 Mai sărbătoare națională.

 Poate acesta este și un răspuns al lipsei de interes arătat de instituțiile noastre în vederea pregătirii unui eveniment de asemenea amploare. Azi când istoria în licee își găsește locul în orarul eleviilor doar 1 oră pe săptămână, iar la unele profile se predă un semestru istorie, celălalt geografie, este firesc ca trecutul nostru național să fie dat uitării. Istoria oferă, așa cum este firesc multe exemple. Iar studierea trecutului ne poate lumina viitorul, ne poate face să ne conștientizăm prezentul.

 Trebuie să știm că înaintașii noștrii care au depus eforturi inimaginabile astăzi, cum și-au pus întreaga activitate în slujba Unității Naționale, citesc în presă despre inițiativa din Plenul Camerei Deputaților care a adoptat miercuri, 22 aprilie 2015, cu 294 voturi „pentru”, unul împotrivă și 6 abțineri propunerea legislativă privind proclamarea zilei de 10 Mai sărbătoare națională.

Pentru o lămurire exactă din punct de vedere istoric trebuie să înțelegem că Independența de Stat a României a fost proclamată de Parlament în data de 9 mai 1877 iar proclamarea Regatului (pentru nostalgici) s-a petrecut la 13/25 martie 1881. Pentru a omagia dinastia Hohenzollern-Sigmaringen în perioada cât aceasta s-a aflat la conducerea statului (1866 – 1947) s-a sarbătorit ziua națională pe 10 mai. Nu știu azi cât de util poate fi să avem ziua de 10 Mai sărbătoare națională, o zi ce se identifică cu Monarhia noi fiind Republică.

Sau poate, aleșii noștrii pregătesc ceva?

Ca istoric mă așteptam la o altă propunere din partea aleșilor noștrii și anume ca alături de ziua națională să sărbătorim tot ca zi națională ziua limbii române pe 31 august. Liantul indentității noastre, ceea ce ne definește ca nație, ceea ce ne-a unit și ne-a făcut să rezistăm de atâta vreme este limba română, cum foarte bine sintetizează istoricul Ioan Aurel Pop:  „cea mai impresionantă doină românească s-o compună Ciprian Porumbescu, cea mai frumoasă poezie dedicată României s-o descrie Mihai Eminescu, cea mai emoționantă definiție a patriei române s-o dea Mihail Kogălniceanu, cea mai frumoasă odă închinată limbii noastre s-o alcătuiască Alexe Mateevici?” (Ioan Aurel Pop, Lecție de românism a românilor de la răsărit (sau cum am devenit moldovean) Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, p.68) Care în opinia sa au fost cei mai buni dascăli din lume „întru românism și românitate”. În limba română a gândit și s-a exprimat cel mai mare poet național Mihai Eminescu, cel mai mare povestitor, Ion Creangă ne-a făcut zilele copilăriei mai frumoase, cel mai mare compozitor George Enescu ne încântă și acum cu muzica sa, cel mai mare istoric, Nicolae Iorga ne arată și acum prin opera sa ceea ce sunten și cât este de important să rămânem uniți și exemplele pot continua. Ceea ce au în comun acești mari oameni este limba română.

Într-adevar pentru acest spațiu locuit de români, divizat în Țara Românească, Muntenia, Ardeal, Moldova a existat dorința de unitate. Aceeași limbă, aceeași cultură, aceleași idealuri. Așa cum Nicolae Iorga conchidea: ”Țara Românească a avut odinioară un sens pe care foarte mulți l-au uitat și unii nu l-au înțeles niciodată; ea însemna tot pământul locuit etnograficește de români” ( Nicolae Iorga în Români și Slavi. Români și Unguri, București, 1922, p. 9). Acest ideal, această dorință de unitate o găsim de la Matei Basarab și Vasile Lupu la Dimitrie Cantemir, Miron Costin, Școala Ardeleană, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, chiar și în scrierile istoricilor de după Marea Unire ca Nicolae Iorga, Constantin Giurescu sau Gheorghe Brătianu.

Tot în ideea desăvârșirii unității naționale, cu gândul la România Mare au participat în războiul balcanic Alexandru Averescu, Nicolae Iorga, Ion I. C. Brătianu și Constantin Argetoianu. Și ei ca și înaintașii lor au pus umărul la consolidarea României.

Astăzi desigur naționalismul este privit cu reticență. S-a indus ideea că a fi naționalist este greșit, că românii trebuie să privească către ideea de europenism, că ideea de unitate națională este depășită și ca atare ar trebui să privim către descentralizare la pachet cu promisiunile că în acest fel nivelul de trai va fi mai bun pe ideea că acolo unde sunt mai puțini soluțiile vor fi mai multe.

Acest popor care s-a conturat în spațiul carpato-danubiano-pontic a reușit după foarte multe secole să-și atingă idealul național, să-și găsească rostul și rolul, să se definească ca stat. Acest stat s-a oficializat în istorica zi de 1 decembrie 1918. O zi cu deosebita semnificație, o zi plină de emoție, o zi în care noi, generațiile viitoare ar trebui să privim cu recunoștință la opera înaintașilor noștrii și foarte important, să nu dezamăgim.

În ultimul timp, din păcate chiar și din rândul istoricilor am auzit voci că ziua națională ar trebui sărbătorită vara, că pe 1 decembrie este frig, nu se pot aduna oamenii la o bere, alții nostalgici după monarhie, vor să sărbatorească ziua națională pe 10 mai. Chiar dacă nimeni nu poate contesta rolul pozitiv avut de Monarhie în dezvoltarea țării și chiar dacă, istoric, nu pe 10 mai România a devenit Regat.

Desigur că motive se pot găsi, argumente asemenea. Dacă în cazul lui Varujan Pambuccian și a declarației sale: „Sunt momente în istoria unei țări care sunt dincolo de patimi politice, dincolo de ideologii, ele fiind momente care construiesc o patrie comună. 10 Mai este unul din aceste momente”, nu mă surprinde foarte tare, este regretabil – pentru mine – că inițiatorul   proiectului este istoricul, senatorul PNL Puiu Hașotti

Indiferent de decizia politică, evenimentul nostru național, momentul desăvârșirii naționale, momentul unității naționale, România Mare a fost opera înaintașilor noștrii, iar momentul mult așteptat a venit în ziua de 1 decembrie 1918. Nu a ținut cont de condițiile meteo, de ieșirea la un mic și o bere sau de sărbatorirea unei date care să amintească de Monarhie. Instituție care și-a adus un aport semnificativ la conturarea și realizarea Marii Uniri.

Cuvintele lui Ioan Rațiu sunt, cred eu, suficient de expresive: „Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

Iar unitatea tuturor românilor s-a afirmat într-o zi de 1 decembrie 1918 iar la baza consolidării sale a stat limba română.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT