In lipsa de logica si din plictiseala cei aflati in conducerea statului s-au oferit sa ne ofere o prestatie teatrala. In mare partea le-a iesit. In privinta “remanierii”, aceasta s-a facut sa se faca. Daca cineva neutru gaseste logica in aceasta remaniere il rog sa-mi comunice.

De ce cred ca este teatru:

- T. Basescu este cel care i-a adus in functie pe toti. De la Boc la ministrii, toti au fost pusi de catre mintea lui incompetenta.

- Emil Boc, acest servant ideal nu ar avea tupeul sa i se opuna sefului sau asa cum multi analisti naivi cred.

- Emil Boc, sa-i dea afara pe principalii stalpi ai PDL si principalii contribuabili ai campaniilor electorale, atat pentru partid cat si pentru T.Basescu pare o prostie. Videanu este primvicepresedinte al PDL iar Radu Berceanu unul dintre cei mai influenti din Partid. Emil Boc ca sef al PDL pus cu acceptul acestora in functie nu ar putea sa-i dea afara decat daca s-ar da pe el.

- Dintre cei sase schimbati, 2 erau neafiliati politic. Cei 6 care le-au luat locul sunt toti pedelisti. Si-au cerut locul in guvern si unii l-au obtinut.

- Dintre cei nou veniti, la fel ca si ceilalti niciunul nu este recomandat pentru functia de ministru si primministru. Nu au realizat nimic care sa ramana in urma lor.

- T. Basescu are nesimtirea caracteristica sa-i mustruluiasca pe cei noi si tot cabinetul sau ca s-a terminat cu preferintele si trebuie sa comunice cu oamenii. Prosti om fi sa credem ca T. Basescu nu i-a pus pe cei 6 nu ca sa faca ceva pentru noi ci pentru ei.

- daca sunt incompetenti ministrii de ce pe Mihai Dumitru, T.Basescu l-a angajat la Cotroceni iar Berceanu Videanu se ocupa de PDL? Nu ca n-ar fi!

Pentru Romania, viata merge inainte mai prost. PNL si PSD ameninta prin presa cu masuri de iesire din criza iar partidul de stanga e de parere sa vina octombrie sa depuna MOTIUNEA ca si cum nu e suficient cat rau produc acesti PDL-isit cu cugetul si simtirea lor.

De la 1 ianuarie toate salariile vor scadea! Daca nici de aceasta data societatea nu se opune chiar ca merita sa fie pusa sa aduca bani de acasa.

Civic Media

In iunie 1947, NKVD-ul distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor proaspat intrate in sfera de influenta a Moscovei si dezinformarii strategice a Occidentului, actiune care continua si azi cu succes

Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III – Kominternul – pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea “miscarii internationale” lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicandu-i “ca acolo unde armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunist”.

In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul “Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD – Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne – pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: “KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990.

In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989 Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de “bazin formativ”; al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.

Lavrenti Beria si edificarea Uniunii Sovietice dupa acordul secret Hitler – Stalin

Beria a fost unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de “victoria sovietelor”. Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938 unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei, cazute ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov in aria de influenta sovietica. Milioane de polonezi si romani dar si alte popoare au fost luati ca ostateci in granitele sovietice si deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum in mana lui Beria, sa rezolve problema. “Problema” s-a rezolvat partial prin marele macel din 1938-39 dupa care au continuat arestarile, executiile si deportarea populatiei din Basarabia si Bucovina si din Tarile Baltice. Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape in totalitate elita popoarelor, conducatorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi constiinta nationala. Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un “Plan de munca” in ianuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: “Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare.” Dupa Stalingrad, in 1943 au fost deportati Karacii din Caucaz, iar in Decembrie 1943 a venit randul Kalmucilor. In februarie 1944 toti Ingusii au fost exterminati iar in aprilie acelasi an a venit randul Balkarilor ca sa fie deportati. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938), precum si deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

“Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist”, ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice “eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47″. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul “Novi Dzienic”, in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.

Cele 45 de Directive ale lui Beria

1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.

2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinasilor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri si populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.

4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul tarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Rosii pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.

5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile-cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizatiilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.

7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.

8. Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu strictete ca presa autohtona sa nu transmita date privind calitatatea si sortimentul marfurilor ce ni se transporta. Nu este voie ca aceasta activitate sa se numeasca comert. Trebuie neaparat mentionat faptul ca e vorba de schimburi de marfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata doar calitatea de lot dat in folosinta, dar niciodata pe aceea de proprietate a detinatorului.

13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impartirea mijloacelor de productie repartizate lor, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import.

14. Trebuie facut totul ca hotararile si ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – sa fie nepunctuale.

15. Trebuie facut totul ca anumite cazuri sa fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre ele sa nu aiba drept de decizie inainte de a se consulta cu celelalte (fac exceptie cazurile ce vizeaza industria minelor).

16. Sindicatele din uzina nu pot exercita nici o influenta asupra activitatii din uzina. Ele pot lucra doar la punerea in practici a hotararilor si atat.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se impotrivi conducerii in nici o problema. Sindicatele trebuie sa fie ocupate cu alte probleme minore, ca de exemplu: organizarea odihnei in concedii, discutarea cererilor de pensii si imprumuturi, programe culturale si distractive, organizarea de excursii, repartizarea marfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere si decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducatori sa fie avansati, care executa impecabil problemele cu care au fost insarcinati si care nu le analizeaza depasind cadrul activitatii lor.

19. In legatura cu activitatea bastinasilor care sunt purtatori ai unor functii de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea conditii ca acestia sa fie compromisi in fata angajatilor, astfel incat sa devina imposibila intoarcerea lor in anturajul initial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot incredinta pozitii de raspundere in locuri unde deja sunt plasati oamenii serviciului special.

21. In cazul fiecarei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlata permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de arma.

22. Trebuie tinut sub observatie fiecare institut de cercetare si laborator, consemnandu-se orice cercetare valoroasa.

23. Trebuie acordata o mare atentie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltata si sprijinita activitatea lor, dar fiecare inventie trebuie inregistrata cu consecventa la centru. Este permisa doar realizarea acelor investitii care au aplicabilitate in industria minelor sau cele care au indicatiile noastre speciale. Nu este permisa realizarea acelor inventii care ar asigura cresterea productiei de produse finite si, in paralel cu aceasta, scaderea productiei si a extragerii de materii prime, sau ar impiedica indeplinirea deciziilor. Daca o inventie a devenit cunoscuta, trebuie organizata vanzarea acesteia in strainatate pe valuta vest, pe motiv ca e prea costisitoare in tara. Documentele cuprinzand datele cu privire la valoarea si descrierea inventiei nu se publica. Toate datele si documentele privitoare la valoarea si descrierea amanuntita a inventiei vor intra in posesia noastra.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata (mai putin cele cuprinse in indrumarile din N.K.-552-46).

25. In uzine trebuie initiate diferite sedinte si conferinte profesionale, trebuie notate propunerile, observatiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de probleme actuale legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenelor in discutie.

27. Luarile de pozitie ale conducerilor bastinase pot avea coloratura nationala sau istorica, dar acestea nu pot duce la unitatea nationala.

28. Trebuie acordata o mare atentie ca nu cumva in orase sa existe retele de apa nelegate la reteaua principala in cartierele in curs de reconstructie sau nou construite. Canalizarile vechi neracordate si fantanile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstructia obiectivelor industriale si constructia celor noi se va face avand in vedere ca materialele reziduale sa fie dirijate in depozitele de apa ce ar putea folosi drept rezerve de apa potabila.

30. In orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit in locuinte spatii excedentare, care ar putea folosi la adapostirea pe o perioada mai lunga a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Intreprinderile proprietate personala, micii meseriasi si micii industriasi sa primeasca doar astfel de materii prime si utilaje inferioare care sa impiedice productia de calitate. Pretul acestor marfuri sa fie mai mare decat pretul produselor similare ale intreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor administrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut mare grija de toate proiectele de fabricatie in industria miniera, respectiv in intreprinderile indicate in mod special. A se impiedica aprovizionarea buna a pietei interne.

34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.

35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.

36. Trebuie sa fie initiata organizarea unor actiuni cu caracter artistic sau sportiv care sa sarbatoreasca lupta bastinasilor impotriva cotropitorilor (exclusiv rusii, indeosebi nemtii) si care sa popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisa aparitia unor opere despre acei bastinasi care, inainte de revolutie si in perioada celui de-al doilea razboi mondial, au trait la noi (in URSS, n.n.) sau au luptat alaturi de noi in timpul razboiului.

38. Daca se constituie o organizatie care ar sprijini alianta cu noi, dar totodata ar starui asupra controlului activitatii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornita impotriva ei o campanie de acuzare a nationalismului si sovinismului. Aceasta trebuie facuta in felul urmator: profanarea monumentelor ce ne apartin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care sa rezulte ponegrirea natiunii si culturii noastre si indoiala fata de intelesul contractelor incheiate cu noi. In munca de propaganda trebuie implicati si bastinasii, folosindu-ne de ura care exista impotriva acelor organizatii.

39. Se va da o atentie deosebita constructiei si reconstructiei drumurilor, podurilor, a cailor si retelelor de legatura, indiferent cat de indepartate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul in care este nevoie pe o interventie armata, locul rezistentei sau al concentrarii fortelor reactionare sa fie accesibil din toate partile.

40. Trebuia ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Se va incerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Daca nu cedeaza, trebuie compromisi prin campanie de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numite “intamplari neprevazute”, sau inchisi sub acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de “inalta tradare”.

41. Trebuie impiedicata cu orice pret reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca. Condamnatul nu va fi judecat, ci doar gratiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecatii gresite nu vor fi convocati.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publica a acelor conducatori numiti de catre partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit, trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta drept cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.

43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare.

44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii, indiferent cat de mici, sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.

45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.

Acest blog reprezinta o forma de a-mi exprima gandurile. Incerc sa nu ma abat de la ale mele si sa scriu din ce in ce mai putin despre cele publice. Daca se poate deloc. Dar, dezamagit observ ca suntem o tara de : “asta e” , “si ce sa facem”, “scapam noi de astia”.

Dupa alegerile regretate de anul trecut si dupa TAIEREA salariilor bugetarilor cu 25%, cresterea TVA cu 24%, marirea preturilor si batjocorirea celor care au drepturi de autor si PFA, FANARIOTII (ii asimilez cu cei care ne conduc) pregatesc o noua lege a salarizarii. Dupa noua lege, salariile vor arata asa.

Mai mult, acesti infatuati spun ca salariile vor creste cum ati observat mai sus. Numai ca vor sa creasca salariile taiate la 30 iunie ci nu cele care s-ar cuveni oamenilor inainte de taiere. Asa ca vad ca suntem o tara de lasi si constat ca indiferent ce se intampla nimeni nu ia atitudine. Aceasta lipsa de reactie le vine politicienilor ca o manusa si parca ii invita la actiuni de batjocorire a societatii.

In acest moment fara o lipsa de unitate a tuturor, indiferent unde lucreaza, ca e stat sau particular o sa mergem catre o mentalitate de tip Africa sec. XVIII.

- de ce isi permit doctorii evrei sa vina la Maternitatea Giulesti? S-au terminat doctorii nostrii. Ai nostrii nu sunt in stare sa constate? Va puteti inchipui invers situatia?

Departe de tara, citesc o stire care te face sa ramai fara cuvinte. In Associated Press, directorul Muzeului Holocaustului din Statele Unite isi permite sa ceara BNR stoparea scoaterii de monezi cu chipul primului Patriarh roman:

a leading Holocaust group has demanded that Romania’s central bank withdraw from circulation a commemorative coin of a former church leader who held anti-Semitic views and called for Jews to leave Romania.

Radu Ioanid, a director of the U.S. Holocaust Memorial Museum said he was “shocked” by the bank’s decision to mint the coin depicting late Patriarch Miron Cristea, who led the Romanian Orthodox Church from 1925 to 1939.

Ioanid said the patriarch, who was prime minister from 1938-1939, was responsible for revising the citizenship law, stripping about 225,000 Jews — or 37 percent of the Jewish population — of their Romanian citizenship.

Ioanid demanded the bank withdraw the coin in a private letter sent to the National Bank Governor Mugur Isarescu on July 29 and later sent to the Associated Press.

The National Bank of Romania spokesman Mugur Stet said Monday the coin was part of a collectors’ series of five coins, minted in silver, with the country’s five patriarchs who have headed the Romanian Orthodox Church since 1925, and not a special coin dedicated just to Cristea.

Romania today has only 6,000 Jews. The country’s governments have at times denied that the extermination of some 300,000 Jews and Gypsies during Holocaust even happened.

Timpul nu-mi permite sa detaliez momentan aceast demers. Observ ca autoritatile romane raman indiferente la orice se intampla. Ca se cere autonomia Transilvaniei sau scoaterea monezilor cu chipul lui Miron Cristea “ai nostrii” tac.

Tupeul evreiesc nu are limite: razboaiele periodice in care sunt implicati arata ca nu le pasa decat de mentinerea unor idei proprii. Daca in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost (si a fost) Holocaust ceea ce fac in Fasia Gaza acum ma intreb ce este?

Razboaiele israeliano-arabe si miile de morti in special arabi din ce cauza au murit? Daca directorul unui muzeu de la noi din tara ar declara ca  ceea ce fac israelienii cu Palestina este tot un fel de Holocaust ma intreb cum ar reactiona cei din Tel Aviv. Omorarea celor 9 turci pe acel vas umanitar lasa multe semne de intrebare asupra mentalitatii medievale de care dau dovada.

Ma tem ca evreii au sanse de reusita cu demersul lui Radu Ioanid.

Cand noi ne confruntam cu cea mai detestabila conducere aflata in fruntea tarii, ar fi si pacat ca cei care au ceva de rezolvat cu Romania sa nu profite de contextul actual. O invitatie la parcelizarea Romaniei o cere un europarlamentar roman. Curata comedie ati spune!

In ce ma priveste sunt convins ca aceasta dorinta a ungurilor ramane doar la  statutul de intentie, insa nu pot sa nu observ ca in jurul nostru roiesc tarele istorice ale vecinilor si pot destabiliza fie si prin declaratii ofensatoare statutul de independenta al tarii.

L. Tokes cere acest lucru tocmai acum deoarece daca nu l-ar cere in acest moment nu ar mai avea niciun farmec. Prilejul este cum nu se poate mai bun mai ales ca intre posibilitatea de a trai in Romania a unui ungur de origine romana si aceea de a trai sub autoritatile de la Budapesta sigur ar alege Ungaria.

Intre o tara in care se taie salarii si cresc impozite, ungurii se exprima in felul lor. Nefericit pentru noi.

In 1918 Alexandru Averescu infiinta Partidul Poporului. Azi, 2010 ideea maresalului prinde din nou contur. Genaralul a detinut functii importante: prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind şi ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române şi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. (Azi cei care sunt in politica fug de o cariera stiintifica cum fuge dracul de tamaie. Este bine ca cei din Academie sunt incompatibili cu cei din politica).

Cu toate ca nu s-a dovedit un bun politician, generalul erou a lasat in urma sa amintiri onorabile iar din activitatea sa tineretul din zilele noastre ar avea de invatat notiuni ca onoarea, demnitatea, curajul, nationalismul, populismul.

Azi, Dan Diaconescu, patron de televiziune (pe vremea generalului nu se auzise de asa ceva) vrea sa-si faca partid. Al Poporului. Daca Averescu a fost folosit de Ionel Bratianu ma intreb DD de cine va fi folosit? Ca in in cazul Partidului Conservator decedat odata cu moartea lui Take Ionescu peste ani, PUR-ul rebotezat P.C., arata ca au uitat ca la baza unui partid sta o ideologie.

Ce or avea in comun ideologia Partidului Poporului (Liga) cu P.P. ( Dan Diaconescu)?

Discutie cu un revolutionar din PIATA, acum 4 ani.

Ionut Cojocaru: Cum ati ajuns la intercontinental?

Constantin Leaca: Dupa discursul care l-a tinut Ceasusecu in Piata Revolutiei cum se numeste acum, toata lumea a plecat,  se asteptau la ceva, si atunci toti inclusiv cei din Timisoara, pentru ca nu erau numai bucurestenii, au venit si din Timisoara studentii, am hotarat sa ne ducem la universitate, sa flancam acolo ,sa facem protest ca nu mai  suntem de acord cu regimul comunist.

I.C. Dar de ce ati incercat sa va duceti la Intercontinental si nu ati continuat in piata Revolutiei?

C.L. Pai deja venise militia si atunci spre seara ne-am adunat la universitate, deci am plecat de acolo si atunci am avut probleme, ne-am departat cat am putut, am revenit, iar am revenit, pana am ramas pe baricada.

I.C. A fost o chestie organizata sau a inceput pur si simplu?

C.L. Nu! Pur si simplu un grup din spate a inceput sa urle, sa vuiasca si atunci toata lumea, la unison, au inceput toti. Pentru ca erau nemultumiti foarte multi. Cand a inceput sa promita suta de lei Ceausescu la balcon, lumea a inceput sa fie si mai revoltata ca si cum ar fi trebuit sa ne cumpere cu acea suta de lei.

I.C. A fost o chestie de orgoliu?

C.L.Da, da!

I.C. Si dupa aceea?

C.L. Spre seara in jurul orelor 18-19 ne-am adunat la universitate unde am stat toata noaptea, a venit militia, a incercat sa ne departeze. Am facut baricade, am stat acolo.

I.C. S-a tras?

C.L. S-a tras spre seara, spre 10, 11, 12,  ceva de genul asta. Seara a inceput sa se traga si a doua zi de dimineata iar s-a tras. Diminieata, pe la 7  au inceput sa vina cu tunuri de apa si faceau curse intre Universitate si Dorobanti.

I.C. Haideti sa o luam in ordine cronologica. Deci la sase sapte seara v-ati adunat acolo. Erati foarte multi?

C.L. La inceput putini, dupa aia au inceput sa vina. […]

I.C. Si in timpul acesta toti scandati: “Jos Ceausescu! Jos Ceausescu!”

C.L. Da si pe la 6 fara ceva a venit Nicolaescu. El a fost cel care a dat un impuls acestei revoutii sa-i zicem asa, acestei manifestari care am avut-o noi. Era si Dinca.

I.C. Altcineva cunoscut acum?

Dupa aia, de dimineata, dupa fuga cu elicopterul, ne-am adunat la Universitate. Pe la 12, 12 jumatate ne-am adunat in Piata Revoultiei, la Sala Palatului acolo, de unde a plecat cu elicopterul Ceausescu atunci si de acolo ne-am despartit in 3 fronturi: radio, televiziune si Piata Victoriei.

Cand am plecat si ne-am despartit in 3 grupe era Sergiu Nicolaescu si Caramitru care s-au urcat pe TAB si ei ne-au spus sa ne despartim in 3 si ne-au dat locatiile unde sa plecam. Initial m-am dus la televiziune, dar pentru ca erau foarte multi dupa aia am plecat la Piata Palatului si am ramas acolo. Dupa ce au inceput la Sala Palatului sa arunce toate dosarele care le-au gasit si poze cu Ceausescu. Deci dupa plecarea elicopterului am mai stat o ora si dupa aia  ne-am departit si am plecat.

I.C. Ce v-a facut sa iesiti in strada?

C.L In primul rand eram tineri.Vroiam si noi ceva mai bun.

I.C. Ati tinut cont de riscuri?

La riscuri nu ne-am gandit atunci. Ne-am gandit dupa. Cand am vazut ca au incput sa moara, cand venea militia sa-i bata. Au fost multi care au fost batuti si vai de mama lor si dusi la Magurele acolo. Am scapat pentru ca aveam barba si nu aveau voie sa se ia de mine. Chiar era unu de la sectorul 2 si ne-a numit gorile si cand a venit intr-un control si ne-a vazut cu barba ne-a zis ca ce e menajeria asta aici. Deci era o revolta, nici nu puteai sa te porti imbracat cum vrei, nici nu puteai sa spui ce vrei. Plus ca ne omorasera cozile la mancare. Stateam la cozi de ne plictiseam si daca nu aveai o relatie la o alimentara nu apucai sa iei si de acolo a plecat toata nemultumirea noastra, mai ales astia mai tineri, si cei batrani ca erau si foarte multi batrani, nu numai tineri.

I.C. Unii istorici spun ca momentul Intercontinental a fost decisiv. Practic acolo s-a intrerupt continuitatea si a inceput partea …

L.C. Eu cred ca de la Sala Palatului, de la discurs de acolo. Bine asta este momentul […] dar practic cine a fost la Intercontinental si cine a muncit acolo practic a determinat continuitatea acestui inceput, acolo zicem ca e momentul decisiv de ruptura cu regimul comunist. Da! Deci de acolo s­-a strigat tot timpul “Nu plecam acasa!” Si ma rog… seara dupa 7 incolo dupa dimineata s-a adunat foarte multa lume.

Da, incepusera sa vina dupa ora 7.

I.C. Si securitatea pana mai spre dimineata nu a incercat sa va incetineasca.

L.C. A venit militia. O tentativa de dezorganizare, de imprastiere a oamenilor, dar am spus oamenii plecau si se adunau pe partea cealalta. De la Universitate veneau pe la Facultatea de Constructii. Iar ii goneau, iar veneau pana cand au facut baricada, dar am stat acolo si nu au avut ce sa ne faca pana dimineata cand au inceput sa traga.

I.C. Cunoasteti pe cineva care a patit ceva?

L.C. Da, am un amic. Un amic care a fost impuscat. Cucu Ionel. Cucu Nicusor,  dar nu a fost împuscat acolo ca noi dimineata la 8 ne-am dus sa ne schimbam si el statea pe la Vasile Conta, care statea vis a vis de unitatea militara care era statul major armata a 2-a si el s-a dus acasa si eu m-am dus tot acasa. Stateam atunci pe la Drumul Taberei si cand m-am intors sa-l iau pe Nicu, Nicu era impuscat pentru ca scosese capul pe geamul de la etajul 4 unde statea el si l-au impuscat in cap. Se credea ca e terorist. Pana sa vina tanchetele cu colonelul care a fost omorat acolo si cu ceilalti colegi ai lui de la Academia Militara, cu tanchetele care l-au omorat si isi bateau joc de trupurile lor acolo.

I.C. Ce parere aveti de teroristi? Au existat ei?

L.C. Eu unul personal nu cred.

I.C. Ca om  care ati participat acolo, cum comentati ideea ca totul  a fost un circ  pus la cale, cu teroristii, cu securitatea?

L.C. Eu cred ca securitatea a dat mana libera sa se intample toata asta ca altfel nu imi explic.

I.C. Cei care trageau in dumneavoastra erau pusi sa faca chestia asta sau o faceau ca regimul o sa cada si sa aibe si ei anumite avantaje?

L.C. Categoric au fost doua tabere in securitate. Tabara care a fost in afara securitatii, practic ei au fost cei care au dat drumul la revolutia asta, iar cei care au ramas au fost cei care au tras. In Militari eu nu am vazut sa fi tras. Erau insiruiti. […]

Pai eu nu am vazut personal, dar la vreo 20 m de noi un civil impusca un manifestant. Dar eu nu am vazut, doar am auzit. S-a auzit atunci: “Fugiti ca ne omoara! Fugiti ca ne omoara!”

I.C. Este pacat ca nu putem gasi dovezi.

L.C. Da! Nu avem de unde. Bine, cred ca istoria se stie, dar nu vrea sa se spuna adevarul.

I.C. Din pacate este foarte greu si pentru noi datorita faptului ca arhivele sunt inchise. Iar dintre cei de acolo au mai si disparut.

L.C. Au si diparut. Ce e interesant chiar si biblioteca nationala a ars. Este foarte interesant. Dar si ca toti si-au pus intrebarea de ce nu s-a tras in balcon. Deci noi eram acolo si din noi care eram jos, tot dintre noi au murit, nu 10 din balcon. Balconul era mai liber de tras in el decat …..

I.C.Este un adevar care nu se stie deocamdata, sau nu vrea sa se stie nu vreti sa fie spus?

L.C. Da, asta e.  Au murit multi, si daca stam sa ne gandim, sa analizam, au murit cam degeaba, ca mare lucru nu s-a facut, tot asa, coruptia este, tot asa este. Chestia interesanta este ca in majoritate tarilor foste comuniste s-a schimbat regimul (….) in mod doi, trei, (….) dar la noi, ca la romani.

I.C. Ce parere aveti revolutia, a fost influentata de factori externi ?

L.C. Eu zic ca da.

I.C. Sau a fost o implozie ?!

L.C. Eu zic ca de la Gorbachiov a plecat tot. Parerea mea, ca el a fost cel care a dat unda verde (…), cum a cazut si zidul Berlinului.

I.C Stiti ca astazi i se reproseaza lui Ion Iliescu ca a fost coleg cu Gorbaciov, dar nu cred ca este relevant.

L.C. Nu cred.

I.C. Nu este adevarat iar pana la urma urmei credeti ca Iliescu a ajuns el ca revolutionar , presedinte sau a fost ajutat sa…

L.C. Nu, se stia dinainte, deci el era persoana insarcinata de Ceausescu, deci el cunostea multe de politica, stia sa vorbeasca, avea cultura  politica si eu zic ca el a fost de fapt ajutat sa ajungă  președinte.

I.C. Se vorbeste de faptul ca Iliescu practic a participat, a facut parte dintr-un regim comunsit, dupa aceea a reusit sa se sustraga si pe urma sa ajunga ca presedinte.

L.C. La fel ca si cei care au semnat scrisoarea impotriva lui Ceausescu, cei sase.

I.C. Cei sase.

L.C. Si ei au fost comunisti, dar vazand ca nu se mai poate au trecut de  partea baricadei, de partea cealalta, deci eu zic ca nu asta, ca au fost comunisti, ca si acum sunt comunisti care sunt la putere, si nu din cauza ca au fost comunisti, nu, din cauza ca si-au dat seama ca poporul trebuie sa traiasca altfel.

I.C. Mai povesteati dumneavoastra ceva cu furturi, cu bani, cu…

L.C. Eee, acuma nu stiu, nu putem sa spunem, dar se zice ca din C.C. au plecat saci de dolari, dar, nu stim, de la sala Palatului, astea sunt niste chestii pe care nu poti sa le argumentezi ca nu ai dovezi, sigur, ca pe vorbe nu se face nimic, si numai bani, s-a furat, s-a furat si din Primaverii, de la Ceausescu, de la vila, s-a furat si de la sora lui Ceausescu, deci si acolo cara lumea covoare si televizoare, deci de furat, s-a furat.

I.C. Ce parere aveti acuma, la 16 ani de la revolutie ?

L.C. E un pic mai bine,  diferit …

I.C. La nivel social ?

L.C. S-a distrus economia, asta e cel mai prost, nu mai sunt locuri de munca, s-au privatizat toate, si oamenii sufera ca nu au unde sa munceasca, sunt obligatii sa munceasca pe banii putini, atunci, cei care regreta pe Ceausescu, stiau foarte bine ca puteai sa-ti faci foarte bine un concediu in vara cu salariul pe care il aveau, acuma nu poti sa-ti permiti. Sunt toate scumpe, deci toate sunt scumpe, ca in U.E se scumpeste si benzina si motorina si gaze si lumina si asa mai departe, dar ei nu vor sa arate ca salariile sunt aceleasi si scumpirile sunt mereu, mereu, practic e mai greu, trebuie sa ai doua servicii ca sa poti sa te intretii acum.

I.C. Sa ne intoarcem la revolutie, de exemplu perioada cand ati participat, vroiati sa va aduceti contributia intr-un fel sau altul, familia cum a reactionat ?

L.C. Primul sfat, sa stau acasa cand au auzit ca se impusca, “stai acasa, stai acasa”, dar am fost un grup si am plecat, cu Aurica Moraru care este chiar, cum sa spun eu, maniac de chestia asta, ca dreptatea este, el a scris si (..) prin care a reusit sa se manifeste pe la Favorit, pe acolo, prin Drumul Taberei si el e cel mai inrait practic, ca el a si avut de suportat, ca l-a luat securitatea, si asa mai departe, dar asta e lumea, de fapt, ne-am incurajat unii pe altii, ca frica ne era la toti, ca nu stiam daca Ceausescu se mai intoarce sau nu.

I.C. Probabil v-ati gandit ca in timpul cand ati spus prima oara Ceausescu sau cand ati scandat ceva, va gandeati ca daca nu o sa cada Ceausescu, dupa aceea o sa va astepte…

L.C. Iar asta s-a intamplat la vreo trei zile, dupa 20 decembrie, pe la Craciun.

Vedere din turnul Galatei:

Jos, la Marea Neagra, orasul ORDU:

Trabzon si imprejurimile:

M-am detasat total. Nu ma mai astept la nimic. Daca se poate spune sunt optimist ca o sa ne fie din ce in ce mai rau. Ma astept la acestea ca fiecare cetatean al acestei tari. Pot spune cu cinism ca ma bucur de starea de neajuns in care au ajuns cei l-au votat pe T. Basescu. Noi cei care nu l-am votat suntem nevoiti sa suportam “prostia” putin mai mult numerica a celor care au decis presedintele.

Timpul celor naivi din 2004 care credeau ca “portocalii” o sa schimbe din temelii Romania a trecut. A ramas doar schimbarea…din temelii. Din pacate in alta directie decat sperantele lor.

Banii de la FMI au fost folositi pentru a cumpara voturi in special. Blestemul acestei tari care trebuie sa suporte conducatori fanarioti inca nu s-a terminat. Incompetenta este vizibila dupa luna: cresc taxe – scad salarii. Scad venituri-cresc TVA si asa mai departe.

Dupa ce PSD-ul si PNL-ul au fost de vina cativa ani, treptat pe langa acestia vina cuprinde si guvernul. Toti sunt de vina in afara de dl presedinte care…niciodata nu greseste. Omul cu ceapa-n gura in acel cort de la inundatii, incaltat in cizme ne conduce noua destinul.

Omul priceput la toate: inundatii, noile coduri civile si penale, invatamant, politica externa, transporturi etc. Ne-a dat Dumnezeu un presedinte priceput in tot si-n toate. Acest priceput s-a bucurat de increderea la un moment dat a tuturor reprezentantilor fortelor politice si clar este exponentul clasei politice in totalitatea ei.

Ce ii reprosez!

- dezinteresul pentru natiune

- lipsa de pregatire si perseveranta in aceasta

- protejarea acolitilor sai

- sustinerea in functii publice a apropiatilor sai

- promovarea incompetentei

- lipsa de pregatire in problemele curente si declaratii dupa instinct

- lipsa consilierilor capabili si cu coloana

- taierea pensiilor, salariilor, impozitarea, cresterea TVA si tot ce tine de economie doar pentru a ramane presedinte

- aprobarea noii legi a educatiei

- distrugerea optimismului acestei tari

- faptul ca zambeste in zonele inundate

- faptul ca in 6 ani nu a reusit sa termine de citit Levantul (eventual ar putea sa-l sune pe Cartarescu si sa-l roage sa il povesteasca pe scurt)

Lista este lunga si din pacate nefericita atat pentru poporul roman cat si pentru presedinte.

Egemen Bagiş, negociatorul-şef al Turciei cu Uniunea Europeană: De ce creşte economia Turciei în plină criză, Adevarul, 5 iulie 2010

Egemen Bagiş explică succesul economic turc: investiţii în producţia industrială, educaţie, inovare, infrastructură. El detaliază de ce consideră că ţara sa trebuie primită în Uniunea Europeană.

Turcia este a şasea economie a Europei şi a patra din punctul de vedere al mărimii forţei de muncă. Dar povestea aderării Turciei la Uniunea Europeană este una lungă şi plină de obstacole. Cererea de aderare a fost depusă în 1963, dar negocierile au început de-abia în 2005.

Dintre toate statele candidate, Turcia a fost singurul în jurul căruia s-a purtat o dezbatere lungă şi intensă vizând vocaţia sa occidentală, deşi este membru al NATO din 1952. Egemen Bagiş, 40 de ani, este negociatorul-şef al Turciei cu Uniunea Europeană, cu rang de ministru în guvernul de la Ankara. El îşi prezintă ţara drept un membru de drept al familiei europene şi explică de ce consideră că aderarea Turciei este în avantajul Europei.

Ovidiu Nahoi: Domnule ministru, Turcia se află în plin proces de negociere a aderării la Uniunea Europeană, dar, în acelaşi timp, discuţiile despre vocaţia europeană a Turciei se poartă, în Europa, pe diferite tonuri. Dumneavoastră cum receptaţi această situaţie?

Egemen Bagiş: Dar noi suntem parte a familiei europene! Suntem parte a tuturor organizaţiilor europene: de la Consiliul Europei la UEFA, de la Banca Europeană de Investiţii la Eurovision şi aşa mai departe. Cu o excepţie: Uniunea Europeană. Suntem participanţi la toate iniţiativele europene şi vom fi şi membri ai Uniunii Europene. Problema nu este dacă. Problema este când.

Ion M. Ioniţă: Totuşi, nimeni nu ştie când se vor termina negocierile şi când veţi adera. Dumneavoastră ce plan aveţi în această direcţie?

Planul principal este de a încheia toate schimbările legislative interne, astfel încât Turcia să fie gata pentru aderare la 31 decembrie 2013. După această dată, decizia va fi în terenul Uniunii Europene. Noi ştim că Uniunea este o instituţie politică. Şi că deciziile se iau din raţiuni politice. Aşa cum 18 milioane de cetăţeni germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene peste noapte, fără niciun fel de pregătire şi de negociere, şi asta din raţiuni politice, ştim că va veni o zi când ţările europene vor înţelege că a ţine Turcia afară este cu mult mai costisitor decât de a o admite. Acum există temeri, există suspiciuni.

O.N.: Ce le alimentează?

În primul rând faptul că potenţialul Turciei nu este bine cunoscut. Puţini europeni ştiu, de exemplu, că atunci când deschid dimineaţa aragazul ca să îşi pregătească cafeaua, gazul provine, în cea mai mare parte, de pe rutele ce trec prin Turcia. Puţini europeni ştiu că Turcia este o naţiune tânără. Media de vârstă a Europei este de 42 de ani, în timp ce a Turciei este de 28 de ani. Circa 66 la sută din turci sunt tineri sub 33 de ani. Europa trece prin dificultăţi economice, dar anul acesta noi avem o creştere de şase procente.

Conform raportărilor OECD în perspectiva anului 2017, noi ne vom continua procesul de dezvoltare şi vom avea al treilea ritm de creştere după India şi China. În Europa este o criză energetică. Ei bine, 70 la sută din resursele energetice, care provin din Sud şi Est, trec prin Turcia. Nu există altă cale pentru transportul acestora! Şi aici, Turcia împreună cu România pot fi extrem de importante. Nu numai pentru colaborarea în cadrul proiectului Nabucco, dar în orice alt proiect energetic.

I.M.I.: Care este principalul obstacol în drumul Turciei spre Europa, din punctul dumneavoastră de vedere?

Principalul obstacol îl reprezintă prejudecăţile. Dar, de fapt, la mijloc este o mare neînţelegere. Turcia e considerată prea mare şi mulţi lideri se tem că Turcia, fiind prea mare, va deveni o voce prea puternică în instituţiile europene, că va influenţa prea mult luarea deciziilor.

O.N.: Mulţi se tem şi de un val de imigranţi proveniţi din Turcia.

Asta e o falsă problemă! Înainte de aderarea României, ei se temeau că întreaga Românie va migra în Vest. Dar nu a fost aşa. Acum, numărul turcilor care trăiesc în ţările europene este de 5,5 milioane. Este mai mare decât al unor întregi state membre ale Uniunii Europene. Ei sunt deja integraţi în statele unde trăiesc. Proiectul Uniunii Europene este unul al păcii. Şi nu poate fi complet fără Turcia.

Iar Europa va decide: este ea un club creştin sau este o comuniune de valori? Sunt 1,5 miliarde de musulmani în întreaga lume. Dar nu numai despre asta e vorba. Dacă Turcia va fi respinsă din cauza identităţii sale culturale, oamenii din India, din China, din Africa, ei se vor simţi izolaţi şi respinşi de către Occident.

I.M.I.: De ce mai aveţi nevoie de încă trei ani pentru a vă pune la punct cu legislaţia?

Avem un program naţional, cu priorităţi. Dar Parlamentul nu e o maşină, are nevoie de timp. Viteza e, desigur, importantă, dar poate fi şi periculoasă.

O.N.: Aşa stau lucrurile şi în cazul noului proiect de Constituţie?

Noua Constituţie va apropia foarte mult Turcia de standardele europene, în multe privinţe, de la colectarea taxelor şi a impozitelor la justiţie, drepturile angajaţilor sau drepturile copiilor şi până la rolul militarilor în societate.

Schimbare la faţă

În ţara mea, acum 50 de ani, după lovitura de stat militară, un premier a fost executat (Adnan Menderes, n.r.). Au fost arse în public cărţile lui Dostoievski şi Kafka, sub acuzaţia că ar fi promovat comunismul. Acum zece ani, primarul Istanbulului a fost arestat doar pentru că a recitat o poezie. Acum, acel primar este prim-ministru, iar Istanbul este capitală culturală europeană. Uniunea Europeană a inspirat toate aceste schimbări.

Din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi. Din 2002 a construit 12.500 de kilometri. Un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.

„Acesta este visul lui Atatürk!”

I.M.I.: Noua Constituţie va reduce rolul politic al Armatei, considerată, tradiţional, garantul laicităţii statului. Nu există pericolul unei reveniri a mişcărilor musulmane?

Nu. Voi fi foarte sincer. Părinţii fondatori ai Turciei moderne erau militari şi musulmani în acelaşi timp. Ei au avut un vis pentru noua republică: să fie aliniată valorilor occidentale. Astăzi, aceste standarde sunt reprezentate de Uniunea Europeană. Când Turcia se îndreaptă către aceste standarde, militarii, care se consideră gardienii principiilor părinţilor fondatori, ştiu că aceasta este calea către îndeplinirea visului lui Atatürk. Este aceeaşi linie pe care prim-ministrul Turciei o urmează şi pe care o urmează toate partidele parlamentare.

Toate sunt în favoarea accederii în Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care turcii îl împărtăşesc. Desigur, fiecare segment al societăţii turce are propriile opinii, temeri, suspiciuni. Unii se tem că religia va deveni mai vizibilă în societate. După cum alţii se tem că militarii vor deveni şi mai puternici. Unii oameni se tem că ţara va deveni prea liberală, alţii se tem că va deveni prea conservatoare. Ei bine, Uniunea Europeană reprezintă calea de mijloc pentru toate acestea.

O.N.: Vreţi să spuneţi că nimeni nu va câştiga în detrimentul altcuiva?

Imediat după ce am preluat această funcţie am moderat un mare forum al organizaţiilor neguvernamentale din Turcia. Am discutat o întreagă zi subiectul Uniunea Europeană, cu presă şi camere de televiziune. Avem tot felul de organizaţii, de la cele conservatoare religioase la asociaţii ale homosexualilor sau lesbienelor, avem organizaţii ale kurzilor, ale femeilor, ale pescarilor.

Ei bine, atunci când subiectul a fost Uniunea Europeană, cu toţii s-au respectat şi s-au ascultat între ei. Fiecare dintre aceştia avea, desigur, aşteptări diferite de la Uniunea Europeană, dar cu toţii doreau să trăiască într-o societate mai democratică şi mai prosperă. Noi privim Uniunea Europeană ca pe un medic care ne furnizează dieta corectă. Asta este ceea ce facem acum în Turcia.

Islamul în Europa

„O bună parte din populaţia musulmană din Europa este expusă unor idei rele. Tinerii musulmani din Europa se simt discriminaţi. Puştii care au incendiat maşini şi au atacat magazine în suburbiile Parisului nu veneau din Maroc sau din Algeria. Ei erau născuţi în Franţa. Teroriştii care au atacat Londra nu veneau din Pakistan. Erau născuţi şi educaţi în Anglia. Teroriştii care au atacat la 11 septembrie 2001 nu veneau direct din Arabia Saudită. Ei locuiseră mult timp în Germania, unde primiseră educaţie înaltă. Şi totuşi, au ales să devină terorişti. De ce? Pentru că au fost expuşi acestor idei bolnave ale lui Bin Laden. De aceea Turcia joacă un rol foarte important.

Noi am adoptat calea sufi de înţelegere a islamului, bazată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele, vecinul, indiferent de religie”. Islamul şi democraţia coabitează în Turcia. Pe străzile din Istanbul poţi vedea moschei, biserici şi sinagogi, unele lângă altele, de 800 de ani. Şi nu este singurul loc de acest fel din Turcia. Noi avem experienţa acestei coexistenţe a culturilor, a religiilor. Şi România are această experienţă. Islamul este o realitate europeană. Sunt 30 de milioane de europeni legaţi cumva de această credinţă. Toate religiile spun să fii bun, să întorci şi celălalt obraz. Dar sunt indivizi care exploatează religia în scopuri legate de putere”.

„Turcia a avut criza ei, în 2001″

I.M.I.: Cum aţi reuşit creşterea din ultimul an?

Ne-am concentrat pe producţia industrială. Suntem între primele cinci ţări ale lumii la creşterea producţiei industriale. În domeniile textilelor şi sticlăriei suntem de asemenea între primii cinci. Suntem singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Suntem o naţiune tânără, avem nevoie de locuri de muncă. Investim mult în noile tehnologii şi alocăm 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iar în anii viitori vom aloca 2%.

Când am venit la putere, în 2002, cele mai importante alocaţii bugetare reveneau, prin tradiţie, Apărării. Acum au ajuns pe locul patru, iar cele mai importante alocaţii merg către educaţie. O treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002. În ultimii opt ani, venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an.

O.N.: Cum de aţi avut asemenea rezultate? Criza e globală.

Turcia a avut criza ei, în 2001. Într-o zi, preşedintele şi prim-ministrul au avut o dispută şi au aruncat cu Constituţia unul într-altul. Atunci, au ieşit fiecare în conferinţe de presă şi au spus poporului propriile variante. Ei bine, rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută! Datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit într-o singură noapte. Atunci au fost luate în Turcia măsuri pe care majoritatea guvernelor le iau astăzi. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar.

Pe atunci, marile corporaţii din Turcia aveau fiecare propriile bănci. Acestea îşi finanţau propriile companii şi, cum băncile se aflau sub garanţia statului, era puţin important dacă mai dădeau sau nu banii înapoi. Şi, până la urmă, oamenii simpli de pe stradă ajungeau să plătească. Nu eram noi în guvern în 2001, dar am susţinut aceste măsuri. În 2002, când partidul meu a venit la putere, le-a continuat. Da, a fost greu pentru politicieni să le impună oamenilor costuri suplimentare. Dar am făcut-o pentru sănătatea ţării.

Testul Adevărului: Turcia, ca Norvegia?

Egemen Bagiş explică succesul economic turc: investiţii în producţia industrială, educaţie, inovare, infrastructură. El detaliază de ce consideră că ţara sa trebuie primită în Uniunea Europeană.

Turcia este a şasea economie a Europei şi a patra din punctul de vedere al mărimii forţei de muncă. Dar povestea aderării Turciei la Uniunea Europeană este una lungă şi plină de obstacole. Cererea de aderare a fost depusă în 1963, dar negocierile au început de-abia în 2005.

Dintre toate statele candidate, Turcia a fost singurul în jurul căruia s-a purtat o dezbatere lungă şi intensă vizând vocaţia sa occidentală, deşi este membru al NATO din 1952. Egemen Bagiş, 40 de ani, este negociatorul-şef al Turciei cu Uniunea Europeană, cu rang de ministru în guvernul de la Ankara. El îşi prezintă ţara drept un membru de drept al familiei europene şi explică de ce consideră că aderarea Turciei este în avantajul Europei.

Ovidiu Nahoi: Domnule ministru, Turcia se află în plin proces de negociere a aderării la Uniunea Europeană, dar, în acelaşi timp, discuţiile despre vocaţia europeană a Turciei se poartă, în Europa, pe diferite tonuri. Dumneavoastră cum receptaţi această situaţie?

Egemen Bagiş: Dar noi suntem parte a familiei europene! Suntem parte a tuturor organizaţiilor europene: de la Consiliul Europei la UEFA, de la Banca Europeană de Investiţii la Eurovision şi aşa mai departe. Cu o excepţie: Uniunea Europeană. Suntem participanţi la toate iniţiativele europene şi vom fi şi membri ai Uniunii Europene. Problema nu este dacă. Problema este când.

Ion M. Ioniţă: Totuşi, nimeni nu ştie când se vor termina negocierile şi când veţi adera. Dumneavoastră ce plan aveţi în această direcţie?

Planul principal este de a încheia toate schimbările legislative interne, astfel încât Turcia să fie gata pentru aderare la 31 decembrie 2013. După această dată, decizia va fi în terenul Uniunii Europene. Noi ştim că Uniunea este o instituţie politică. Şi că deciziile se iau din raţiuni politice. Aşa cum 18 milioane de cetăţeni germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene peste noapte, fără niciun fel de pregătire şi de negociere, şi asta din raţiuni politice, ştim că va veni o zi când ţările europene vor înţelege că a ţine Turcia afară este cu mult mai costisitor decât de a o admite. Acum există temeri, există suspiciuni.

O.N.: Ce le alimentează?

În primul rând faptul că potenţialul Turciei nu este bine cunoscut. Puţini europeni ştiu, de exemplu, că atunci când deschid dimineaţa aragazul ca să îşi pregătească cafeaua, gazul provine, în cea mai mare parte, de pe rutele ce trec prin Turcia. Puţini europeni ştiu că Turcia este o naţiune tânără. Media de vârstă a Europei este de 42 de ani, în timp ce a Turciei este de 28 de ani. Circa 66 la sută din turci sunt tineri sub 33 de ani. Europa trece prin dificultăţi economice, dar anul acesta noi avem o creştere de şase procente.

Conform raportărilor OECD în perspectiva anului 2017, noi ne vom continua procesul de dezvoltare şi vom avea al treilea ritm de creştere după India şi China. În Europa este o criză energetică. Ei bine, 70 la sută din resursele energetice, care provin din Sud şi Est, trec prin Turcia. Nu există altă cale pentru transportul acestora! Şi aici, Turcia împreună cu România pot fi extrem de importante. Nu numai pentru colaborarea în cadrul proiectului Nabucco, dar în orice alt proiect energetic.

I.M.I.: Care este principalul obstacol în drumul Turciei spre Europa, din punctul dumneavoastră de vedere?

Principalul obstacol îl reprezintă prejudecăţile. Dar, de fapt, la mijloc este o mare neînţelegere. Turcia e considerată prea mare şi mulţi lideri se tem că Turcia, fiind prea mare, va deveni o voce prea puternică în instituţiile europene, că va influenţa prea mult luarea deciziilor.

O.N.: Mulţi se tem şi de un val de imigranţi proveniţi din Turcia.

Asta e o falsă problemă! Înainte de aderarea României, ei se temeau că întreaga Românie va migra în Vest. Dar nu a fost aşa. Acum, numărul turcilor care trăiesc în ţările europene este de 5,5 milioane. Este mai mare decât al unor întregi state membre ale Uniunii Europene. Ei sunt deja integraţi în statele unde trăiesc. Proiectul Uniunii Europene este unul al păcii. Şi nu poate fi complet fără Turcia.

Iar Europa va decide: este ea un club creştin sau este o comuniune de valori? Sunt 1,5 miliarde de musulmani în întreaga lume. Dar nu numai despre asta e vorba. Dacă Turcia va fi respinsă din cauza identităţii sale culturale, oamenii din India, din China, din Africa, ei se vor simţi izolaţi şi respinşi de către Occident.

I.M.I.: De ce mai aveţi nevoie de încă trei ani pentru a vă pune la punct cu legislaţia?

Avem un program naţional, cu priorităţi. Dar Parlamentul nu e o maşină, are nevoie de timp. Viteza e, desigur, importantă, dar poate fi şi periculoasă.

O.N.: Aşa stau lucrurile şi în cazul noului proiect de Constituţie?

Noua Constituţie va apropia foarte mult Turcia de standardele europene, în multe privinţe, de la colectarea taxelor şi a impozitelor la justiţie, drepturile angajaţilor sau drepturile copiilor şi până la rolul militarilor în societate.

Schimbare la faţă

În ţara mea, acum 50 de ani, după lovitura de stat militară, un premier a fost executat (Adnan Menderes, n.r.). Au fost arse în public cărţile lui Dostoievski şi Kafka, sub acuzaţia că ar fi promovat comunismul. Acum zece ani, primarul Istanbulului a fost arestat doar pentru că a recitat o poezie. Acum, acel primar este prim-ministru, iar Istanbul este capitală culturală europeană. Uniunea Europeană a inspirat toate aceste schimbări.

Din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi. Din 2002 a construit 12.500 de kilometri. Un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.

„Acesta este visul lui Atatürk!”

I.M.I.: Noua Constituţie va reduce rolul politic al Armatei, considerată, tradiţional, garantul laicităţii statului. Nu există pericolul unei reveniri a mişcărilor musulmane?

Nu. Voi fi foarte sincer. Părinţii fondatori ai Turciei moderne erau militari şi musulmani în acelaşi timp. Ei au avut un vis pentru noua republică: să fie aliniată valorilor occidentale. Astăzi, aceste standarde sunt reprezentate de Uniunea Europeană. Când Turcia se îndreaptă către aceste standarde, militarii, care se consideră gardienii principiilor părinţilor fondatori, ştiu că aceasta este calea către îndeplinirea visului lui Atatürk. Este aceeaşi linie pe care prim-ministrul Turciei o urmează şi pe care o urmează toate partidele parlamentare.

Toate sunt în favoarea accederii în Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care turcii îl împărtăşesc. Desigur, fiecare segment al societăţii turce are propriile opinii, temeri, suspiciuni. Unii se tem că religia va deveni mai vizibilă în societate. După cum alţii se tem că militarii vor deveni şi mai puternici. Unii oameni se tem că ţara va deveni prea liberală, alţii se tem că va deveni prea conservatoare. Ei bine, Uniunea Europeană reprezintă calea de mijloc pentru toate acestea.

O.N.: Vreţi să spuneţi că nimeni nu va câştiga în detrimentul altcuiva?

Imediat după ce am preluat această funcţie am moderat un mare forum al organizaţiilor neguvernamentale din Turcia. Am discutat o întreagă zi subiectul Uniunea Europeană, cu presă şi camere de televiziune. Avem tot felul de organizaţii, de la cele conservatoare religioase la asociaţii ale homosexualilor sau lesbienelor, avem organizaţii ale kurzilor, ale femeilor, ale pescarilor.

Ei bine, atunci când subiectul a fost Uniunea Europeană, cu toţii s-au respectat şi s-au ascultat între ei. Fiecare dintre aceştia avea, desigur, aşteptări diferite de la Uniunea Europeană, dar cu toţii doreau să trăiască într-o societate mai democratică şi mai prosperă. Noi privim Uniunea Europeană ca pe un medic care ne furnizează dieta corectă. Asta este ceea ce facem acum în Turcia.

Islamul în Europa

„O bună parte din populaţia musulmană din Europa este expusă unor idei rele. Tinerii musulmani din Europa se simt discriminaţi. Puştii care au incendiat maşini şi au atacat magazine în suburbiile Parisului nu veneau din Maroc sau din Algeria. Ei erau născuţi în Franţa. Teroriştii care au atacat Londra nu veneau din Pakistan. Erau născuţi şi educaţi în Anglia. Teroriştii care au atacat la 11 septembrie 2001 nu veneau direct din Arabia Saudită. Ei locuiseră mult timp în Germania, unde primiseră educaţie înaltă. Şi totuşi, au ales să devină terorişti. De ce? Pentru că au fost expuşi acestor idei bolnave ale lui Bin Laden. De aceea Turcia joacă un rol foarte important.

Noi am adoptat calea sufi de înţelegere a islamului, bazată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele, vecinul, indiferent de religie”. Islamul şi democraţia coabitează în Turcia. Pe străzile din Istanbul poţi vedea moschei, biserici şi sinagogi, unele lângă altele, de 800 de ani. Şi nu este singurul loc de acest fel din Turcia. Noi avem experienţa acestei coexistenţe a culturilor, a religiilor. Şi România are această experienţă. Islamul este o realitate europeană. Sunt 30 de milioane de europeni legaţi cumva de această credinţă. Toate religiile spun să fii bun, să întorci şi celălalt obraz. Dar sunt indivizi care exploatează religia în scopuri legate de putere”.

„Turcia a avut criza ei, în 2001″

I.M.I.: Cum aţi reuşit creşterea din ultimul an?

Ne-am concentrat pe producţia industrială. Suntem între primele cinci ţări ale lumii la creşterea producţiei industriale. În domeniile textilelor şi sticlăriei suntem de asemenea între primii cinci. Suntem singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Suntem o naţiune tânără, avem nevoie de locuri de muncă. Investim mult în noile tehnologii şi alocăm 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iar în anii viitori vom aloca 2%.

Când am venit la putere, în 2002, cele mai importante alocaţii bugetare reveneau, prin tradiţie, Apărării. Acum au ajuns pe locul patru, iar cele mai importante alocaţii merg către educaţie. O treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002. În ultimii opt ani, venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an.

O.N.: Cum de aţi avut asemenea rezultate? Criza e globală.

Turcia a avut criza ei, în 2001. Într-o zi, preşedintele şi prim-ministrul au avut o dispută şi au aruncat cu Constituţia unul într-altul. Atunci, au ieşit fiecare în conferinţe de presă şi au spus poporului propriile variante. Ei bine, rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută! Datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit într-o singură noapte. Atunci au fost luate în Turcia măsuri pe care majoritatea guvernelor le iau astăzi. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar.

Pe atunci, marile corporaţii din Turcia aveau fiecare propriile bănci. Acestea îşi finanţau propriile companii şi, cum băncile se aflau sub garanţia statului, era puţin important dacă mai dădeau sau nu banii înapoi. Şi, până la urmă, oamenii simpli de pe stradă ajungeau să plătească. Nu eram noi în guvern în 2001, dar am susţinut aceste măsuri. În 2002, când partidul meu a venit la putere, le-a continuat. Da, a fost greu pentru politicieni să le impună oamenilor costuri suplimentare. Dar am făcut-o pentru sănătatea ţării.

Testul Adevărului: Turcia, ca Norvegia?

1 Partener special?

O insultă. A oferi Turciei statutul de partener special al UE este o insultă. Acest statut nu există. Există ţări candidate, ţări care negociază, ţări membre. UE se bazează pe consens. Dacă este consens, pot fi rezolvate cele mai dificile chestiuni. Dacă nu, dimensiunea castraveciorilor sau a roşiilor poate deveni un obstacol în calea aderării. Aşa că noi aşteptăm să se ivească acest consens.

2 Modelul Norvegiei.

Mesajul meu pentru colegii europeni este că Turcia va deveni un pilon al Europei. Europa are mai multă nevoie de Turcia decât Turcia de Europa. Dar, atenţie! Cu fiecare zi care trece, nevoia Europei pentru Turcia creşte, iar a Turciei pentru Europa descreşte. Dacă avem un o alternativă? Da, modelul Norvegiei. Putem adopta legislaţia comunitară, dar să nu fim membri.

3 Dorinţă – da, încredere – nu prea.

Acum, 60% din populaţia Turciei susţine integrarea. Dar dacă întrebi în ce măsură sunt convinşi se va realiza, doar 40% vor spune că sunt convinşi. Deci, o treime dintre turcii care vor intrarea în UE nu cred că Turcia va fi primită. Cauza? Declaraţiile unor politicieni europeni care folosesc chestiunea Turciei în scopuri politice interne.

4 Ce facem e bun pentru noi.

Dacă pui întrebarea: credeţi că aderarea la UE va îmbunătăţi standardele democratice şi drepturile omului în Turcia, atunci 72% vor spune „da”. Asta înseamnă că aproape trei sferturi din populaţie înţelege că ceea ce facem este bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Procesul este foarte important. Va ajuta UE să obţină un partener mai stabil în această parte a lumii, critică din punct de vedere geopolitic. Iar Turcia va deveni o democraţie mai bună.

5 Globalizare şi localizare.

UE este cel mai grandios proiect de pace din istorie. Nimic nu poate fi mai rău decât ca el să nu continue. Dar nu poate continua cu luarea deciziilor prin unanimitate. Văd un viitor în care deciziile de la Bruxelles nu vor mai fi diseminate în capitalele statelor membre, ci direct în regiunile Europei, la autorităţile locale. Localizarea e tot mai importantă în lumea globală.